Ochelarii mei sunt magici.
Serios, nu am mîncat ceva ciuperci otrăvite, chiar sunt. Mă pun seara la culcare cu ei pe ochi, citind ceva, și dimineața mă trezesc cu ei frumos împachetați lîngă mine. Sau sub mine. Sau printre perne (dorm între vreo patru perne, nu glumesc). Sau pot chiar să cadă din pat, nu contează.
„Hobbit: Dezolarea lui Smaug” e cea mai nefericită traducere a titlului filmului lui Peter Jackson. Desigur, în ziua de azi nimeni nu își mai pune întrebări, ci se vinde un brand, iar brandul e „The Hobbit: The Desolation of Smaug”. Cu cît sună mai aproape în românește cu atît mai bine.
Uneori în discuțiile mele cu oameni aparent serioși apare des argumentul ‘modelului islandez’. Bă, tu n-ai idee ce e în Islanda, ăia au făcut și-au dres și-așa și pe dincolo. Sau, de exemplu, islandezii sunt cea mai pacifistă țară, singura țară din lume care n-are armată. Vedeți? Se poate.
În Brașov, oraș de vreo 200.000 de oameni, vreo 6 au ieșit să își arate dezaprobarea față de abuzurile legaliste care ne vor declasa ca țară în fața Europei. 6 oameni, hai 7, depinde cum și pe cine numeri. Am mai multe retweet-uri pe tweet-ul un pic comic cu care invitam oamenii să protesteze. Și în România nu folosește mai nimeni twitter, da?
Protestul a izbucnit cu violență cînd, la 6 fără 2 minute, Sergiu a luat prin surprindere dispozitivul jandarmeriei, mereu la datorie. Nu am fost acolo însă știu sigur că gestul revoluționar al lui Sergiu a lăsat urme adînci în istoria orașului, care se vor simți doar în sute de ani, precum efectul de fluture. Sacrificiul lui deosebit, laolaltă cu protestul lui vehement: „Conflict + Interese = Conflict de interese” a șocat prin violență, prin efectul percutant și prin teribilul vîrtej politicosocial ce avea să se manifeste în fața prefecturii Brașov.
Atenționare! În această postare se folosește cu foarte multă larghețe termenul de geniu.
Acum două luni luam o decizie chiar mare. Într-o dimineață, trezit din somn cu capsa pusă, am decis să-mi șterg toată colecția pirat de muzică, film și carte. Hard-diskul meu s-a ușurat de cam 1TB jumătate de material. Întreaga poveste e pusă în mai multe cuvinte în seria ‘Adio piraterie’.
Și ar trebui să vă sperie pe toți. Pentru că FUD, cele trei inițiale făcute strategie de marketing de cei de la Microsoft în anii 1990-2000 (și de IBM înaintea lor), există acum într-o variantă mult, mult mai perversă.
Dacă în episoadele anterioare am vorbit de cum am colectat software, cărți, jocuri și cum am renunțat la ele, sunt aproape sigur (această postare e scrisă înainte de a fi publicată prima postare din serie) că unii din voi v-ați spus că sunt ipocrit, că uite, nu am renunțat la muzică și la filme. Dar titlul nu e greșit – vorbesc de cum e să renunți complet la piraterie. Și doream să creez un context.
Pe 16 noiembrie 2004 a fost lansat Half Life 2 – și undeva prin ianuarie-februarie 2005 am cumpărat CD-ul cu jocul. Deja începusem să apreciez pachetele cu jocuri și, ca programator, nu îmi trăgea chiar atît de tare de buzunar să cumpăr un joc pe care să-l joc ceva vreme. Half Life 2 însă avea să-mi facă o surpriză.