[I see a lot of people still read this article, with many of these faults addressed, really. I guess it’s time to make an update to this. It’s been a while.]
I see that there’s some interest around my „Day when I gave up on C++„. People on reddit discover this article of mine from time to time, and it’s somewhat boring to see the same things discussed over and over again.
It’s a strategy since early 90s, at least, for the interviewers to ask questions about bugs. It’s a bad strategy and this tendency should stop: not only you don’t hire compiler writers, but you don’t necessarily want your hires to understand buggy code, you want them to write bug-free code.
I found this set of slides on the good old interwebs. It’s an interview about deep C and C++ knowledge, that brings no surprises to anyone.
În 2009, Brian Acton, unul din fondatorii WhatsApp a fost refuzat de Facebook în urma unui interviu de angajare.
Tweet Foarte mulți au considerat-o a fi una din cele mai costisitoare greșeli ale Facebook. Eu unul nu o consider deloc așa, ci o consider o oportunitate de a cumpăra, cinci ani mai târziu, ceva ce a meritat din punctul lui Facebook de vedere un miliard de dolari.
Un alt aspect e important aici: ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost rejectat la interviu?
Există o percepție bizară asupra mediului IT, și mi-aș dori să o îndrept. Există o mantie de mitologie aruncată asupra tuturor celor care mânuiesc tastaturi și oamenii le acordă super-puteri mai ceva ca lui Prâslea cel voinic sau Harap Alb (comparația cu Făt Frumos nu e deloc exagerată).
Mitul programatorului genial nu e de azi, de ieri ci vine dintr-o realitate istorică. În anii ‘60 s-au făcut studii (deși se pare că ar fi unul singur, făcut într-o singură după amiază) legate de felul în care sunt folosite calculatoarele, și s-a observat că un programator care lucrează cu „batch processing” poate rezolva chiar de zece ori mai multe lucruri decât programatorii care lucrau interactiv cu calculatoarele.
Acum 9-10 ani doream să cumpăr ceva de pe net. Nu era ceva enorm sau complicat, nici ceva teribil de scump, însă în dimineața aceea nefastă mi-a fost imposibil. Când am plasat comanda site-ul s-a stricat de tot – atât de tare încât site-ul nu se mai încărca deloc, și nu a mers vreme de vreo oră.
Erau începuturile e-commerce-ului în România, și lucrurile erau interesante – oamenii își dădeau numerele de telefon pentru că nimeni nu avea încredere să plaseze comanda doar online((Plată cu cardul?
I promised I would get back on the issue of vim and why I wouldn’t recommend it to anyone, and why (horror, shock, awe!) I find it kind of retrograde. That, importantly, doesn’t mean that everyone is not free to use it, and, to the contrary, people should use it when they are bound to console mode for some reason or another. However… In the previous article I made a harsh statement: there is absolutely no reason to learn vim in this day and age.
Tocmai m-am întors de la Geekmeet #7. Pe de o parte, sunt satisfăcut, pe de altă parte dezamăgit. O să vorbesc despre ambele aspecte, în speranța că o să pot să transmit corect mesajul care mi s-a format în minte.
Ce este un geek? O definiție completă nu aș fi putut da – pînă și wikipedia ezită, dar o să încerc: un geek este o persoană interesată de părțile obscure, avansate, ale tehnologiei, iar interesul, dus aproape la extrem, îl declasează social, devenind aproape un inadaptat social.
Let’s start with what I really don’t like: Invisible syntax sucks. Big time.
When your application complains about some spaces in your indentation, you know that you’ve done something wrong. So you load the source back in the editor, but you don’t get it. It looks perfect. But it’s not. This is because tabs are different from spaces, and spaces and tabs are a very very very different thing. So Python says.
Vă mai amintiți de ‘concursul ochilor vineți’? Pentru prima oară în ceva vreme mi-am făcut timp ca să termin un proiect pe care l-am pornit acum un an și jumătate – chiar înainte ca eu să încep să nu mai am deloc vreme.
Proiectul respectiv era proiectul pe care îl propusesem studenților – iar pariul a fost să îl pot face cu tot cu concepție, implementare și testare: un sistem de fișere care să emuleze modul de citire ‘în bloc’ de pe disk.
Pregătesc un scurt material despre noua unitate informațională. Pentru că în ziua de azi nu mai vorbim despre bit, byte sau octet. Vorbim despre strings, despre conținut, despre felul cum tot este sau poate fi string.
Reprezentarea informației a trecut de la nevoia de a ascunde totul într-un format cît mai compact și mai economicos posibil. Nu se mai poate vorbi de o necesitate de a ascunde totul în spatele unei semantici minimaliste.