Câteva lucruri despre “scrisoarea deschisă”

Câteva lucruri legate de succesul neașteptat al articolului de ieri:

  1. Chiar făceam mișto de ideea de scrisoare deschisă. Nu funcționează, o să vă demonstrez săptămâna viitoare. Am fost un pic dezumflat când oameni care mă cunosc nu s-au prins că făceam mișto, înseamnă că gluma nu a fost foarte reușită.
  2. Remarc că oamenii care vin să mă înjure și să-mi reproșeze gramatica nu știu să scrie românește. Nu mă refer numai la lipsa diacriticelor – o boală inadmisibilă în 2015 – ci la modul de exprimare.
  3. Am tratat ca spam toate comentariile cu amenințări, oameni care nu au priceput absolut nimic din articolul pe care l-am scris. Am ironizat oamenii care au comentat la articol fără să îl înțeleagă sau să-l citească – nu are sens să argumentez cu fiecare în parte pentru că ce e scris în articol e suficient de clar dacă citești cu atenție. Majoritatea (aia tăcută) a înțeles chestia asta.
  4. Nu, nu caut să trimit mai departe un mesaj, și nici nu monetizez traficul pe care l-am făcut azi, deși poate ar fi trebuit să o fac. Spre deosebire de oamenii pe care îi acuz, de „presari”, nu trăiesc din ceea ce scriu aici, și asta îmi permite să fiu nepopular dacă așa simt nevoia, și să nu mă coste la buzunar.
  5. E un pic stupid să veniți nervoși pe mine să-mi spuneți că eu sugerez că oamenii ar trebui să ia note mici. Nu, nu asta am sugerat, și e evident că ce mi s-a întâmplat mie la bac e un accident. Dacă ați observat, am luat totuși 5, chiar în condițiile în care dacă aș fi depus contestație aș fi luat, să zicem, un 7 – tot nu e o notă mare și tot denotă niște lipsuri. Acele lipsuri pot să le justific, dar, oameni buni, nota nu era foarte importantă în context. De fapt, nota nu e importantă, punct. Dincolo de admiterea la facultate, nota aia de la bacalaureat nu contează. Ăla e mesajul.
  6. Nu e prima oară când vine potop de lume să citească și să se enerveze la un articol de-al meu. Tura asta e la fel de agresivă ca oamenii bolnavi de anti-basism din vremea bună de acum trei ani. Deocamdată nu am primit decât două amenințări cu moartea și două cu bătaia. Serios, online-ul românesc poate mai mult.
  7. Ca să înțelegeți de ce „scrisoarea deschisă” e cretinătate: singurul lucru diferit dintre articolul meu și toate celelalte articole ale mele este că articolul meu sugera că ar fi o scrisoare deschisă. Doar că e un articol. La fel de deschis ca toate „scrisorile”. Oricine poate intra să citească – și ar fi fost ok să rămână așa lucrurile.
  8. Ca și concluzie, fata smiorcăită ar trebui să-și facă un blog în care să continue să comenteze diverse lucruri. Postările pe Facebook expiră în maximum două zile pentru că așa e gândit FB; dar un blog poate rezista, cum o face al meu de 10+ ani. În plus, nu ar strica un blog de om din județul care știm cu toții că nu există decât în mitologie (cam ca 555 la prefix-ul numerelor de telefon din State).

Multă ură, multe frustrări pe netul ăsta. Eminescu să ne judece!

PS: Nu, nu am făcut chestia asta pentru trafic. Nu e primul spike pe care l-am avut și știu că nu prea rămân oamenii – nu merită să încep să scriu can-can de dragul click-urilor, că nu am de ce. Bounce rate-ul mi-a crescut de la 70% la 85%, și nu-mi place 🙂