Câteva preconcepții despre sclavie, capitalism, și SUA

2020-05-23, 05:42

Dorin

Articolul pe care îl discut: „Prosperitatea modelează lumea”, un articol publicat la zoso.ro de către un guest (nu și-a dat un nume). După primul paragraf am simțit nevoia să-mi dau palme peste ochi, prins undeva între amuzament și un sentiment de jenă, și am simțit nevoia de a spune câteva lucruri. E foarte important, citiți articolul înainte de a-l citi pe-al meu.

Mai tot articolul este despre sclavie și relația dintre sclavie și bunăstare. Evident, articolul e documentat din surse de proveniență americană pentru că dă impresia că sclavia e un fenomen nou care a fost motorul economic al SUA (nu a fost). Afirmația cheie:

Fără aportul sclavilor din SUA și de prin părțile Imperiului Britanic capitalismul nu ar fi reușit să se extindă cu așa repeziciune, aceștia fiind folosiți în munca extractivă (mine, culturi de bumbac etc.), care întreținea industria și dezvoltarea tehnologică.

Hai să luăm problemele pe rând. Capitalismul nu e o chestiune inventată în Marea Britanie. Capitalismul apare încet în perioada renașterii, în orașele stat italiene, de exemplu. Florența, Veneția e plină de astfel de capitaliști, oameni care fac negoț, transferă bunuri; arabii au tot felul de politici economice precum liberul schimb sau sistemul bancar (creștinii nu aveau voie să facă camătă, sistemul bancar era cam greu să fie inventat în Europa creștină).

Odată cu apariția proceselor industriale, se pot produce mai multe bunuri care ajung să schimbe mai multe mâini și asta creează condițiile propice pentru dezvoltarea capitalismului. Nici nu e de mirare că Imperiul Britanic e primul care prosperă și în care capitalismul ia avânt; folosindu-se de motorul lui Watt apar tot felul de procese industriale și automatizări care pot produce diverse bunuri mai rapid. Evident, apar sisteme alternative, și curând vor apărea și surse de energie alternative, doar că deocamdată e puțin important acest aspect.

Ideea e că nu poți să automatizezi instantaneu tot. Și ca să ții în funcțiune mașina care produce trebuie să o hrănești – așa că ai nevoie de materie primă. Suntem departe de momentul în care se poate automatiza pentru a strânge materia primă; și aici intervine forța de lucru umană. Nu neapărat sclavia.

Autorul articolului insistă să vorbească despre felul în care „negrii siliți să muncească erau mai productivi și puteau rezista ore întregi în soare”. Uită, totuși, că în mare parte zonele ocupate de plantațiile sudiste erau fie abandonate, fie ocupate de o populație agresivă colonizatorilor. Statele americane se aflau în situația de a avea foarte mult pământ de lucrat și nimeni care să vrea să-l lucreze. Sclavia a fost un răspuns la această problemă pentru că americanii nu aveau privilegiul unor populații pe care să le supună și să le oblige să muncească, așa cum se întâmpla cu șerbia transilvănenilor, de exemplu. Poate că proprietarii de terenuri din SUA și-ar fi dorit să aibă șerbi, dar e foarte greu să convingi pe cineva să vină la tine ca să-l legi de pământ.

Soluția? Africanii care erau în permanent conflict între ei înșiși aveau o resursă pe care erau foarte încântați să o vândă. Sclavi. Foarte mulți uită cum au fost procurați sclavii și de unde au apărut; mitul modern american e că omul alb s-a dus în Africa, a aruncat un laț și africanul inocent și doritor de pace cădea în el fără să vrea. Doar că lucrurile sunt mai complicate de atât, mitul ăla cu oamenii răpiți din Africa e totuși cel puțin amuzant.

În 1807, SUA și M.B au interzis comerțul cu sclavi, susținând că este de neînchipuit să transporți oameni, răpiți din Africa, din care jumătate mor pe drum, dar nimeni nu spune că în colonii deja cererea pentru sclavi atinsese saturația și nu prea mai era nevoie de înnoiri. Oricum, după acea dată, femeile de culoare deveniseră adevărate mașinării de născut noi sclavi, ajungând chiar o meserie.

Da, europenilor nu le ia mult să se prindă că sclavia e un lucru nasol. Teza autorului e însă amuzantă și nu își bate foarte mult capul să se intereseze cam cum arată lumea la 1807. Ca referință, războiul de independență are loc în 1776, Louisiana Purchase în 1803.

În 1807 SUA interzice importul de sclavi și Marea Britanie interzice comerțul cu sclavi (o diferență importantă). Marea Britanie face presiuni foarte mari pentru a închide comerțul de sclavi – trimite nouă nave de război pentru a-l convinge „diplomatic” pe Sultanul din Zanzibar să închidă cea mai mare piață de sclavi. Cumva, treaba asta anulează clandestinajul sugerat de „răpitul oamenilor din Africa”.

Și neplăcut sau nu, dar proiectul aboliției e împins în față de protestanții evanghelici și „Societatea prietenilor” (quakeri), împotriva dorințelor africanilor sau necesităților economice. Povestea e interesantă, și cumva îi strică zen-ul autorului care e ferm convins că aboliția nu a fost pe agenda politică a britanicilor. Aboliția a fost mereu acolo, însă da, avantajul economic al celor care utilizau sclavi e mult mai mare.

Războiul civil e și el o problemă interesantă. Nordul prosperă economic din cauza industriei, iar Sudul prosperă pe baza agriculturii. Sudul vrea să păstreze niște principii morale, niște mecanisme sociale „tradiționaliste” și e foarte supărat pe propaganda care vine din Nord și le strică tot zenul. Statele din Sud își vor independența (că de-aia îi zice război de secesiune) și cele din Nord nu vor. Nordul câștigă printre altele și pentru că promite eliberarea sclavilor.

Da, era un punct de pe agenda statelor din nord (iarăși, protestantismul) dar nu e neapărat cel mai important. Strategia eliberării sclavilor dacă îi ajută în război e suficient de veche încât să se fi întâmplat și în cetățile grecești (397îHr). Dovadă că eliberarea sclavilor e doar un plan cinic de rezolvare a unei probleme militare e că, deși eliberați, integrarea sclavilor în societate e inexistentă. Spre deosebire de, să zicem, liberții romani, care își câștigau libertatea și își plăteau eliberarea (dovedind, în proces, că pot fi utili societății și acceptând modul de funcționare a societății în care activau), brusca libertate a negrilor din SUA nu le dă egalitate cu foștii lor stăpâni decât pe hârtie. Rezultatul? Vorbim de profunde probleme rasiale și în anul 2020 în SUA.

Tragedia sclaviei americane este, clar, componenta rasială. Marea problemă socială a SUA e că dacă ești alb acum 200 de ani erai liber, dacă ești mai gălbui erai barbar, iar dacă ești negru erai sclav. Și oamenii sunt conștienți de lucrurile astea chiar și acum, și acolo e fondul problemelor rasiale ale SUA.

Nordul copiază modelul britanic de industrializare. E mai eficient decât sistemul sclavagist în același mod în care era mai profitabil să ai șerbi decât să ai sclavi: nu doar că îi pui să muncească extraordinar de mult pentru a-ți produce chestii, dar problema supraviețuirii devine problema lor, nu a angajatorului.

Nu, problema nu e că locurile de muncă create de capitalism devin din ce în ce mai complexe, și că muncitorii trebuiau specializați, și asta e o problemă. Pe o plantație din Georgia și sclavii erau specializați. Existau și sclavi educați, și sclavi care trăiau mai bine în sclavie decât în libertate. Cum ziceam, discuția e mult mai complicată decât pare.

Dar cel mai important aspect e neînțelegerea sursei de prosperitate pentru SUA. Petrolul, adopția la scară largă a proceselor industriale, imposibilă în Europa fracturată de conflicte și de revolte sociale, în timp ce SUA profită de faptul că are suficient de mult loc în care să se extindă. SUA e locuită preponderent pe coaste, și pe la 1850 încă trăiește într-un soi de primitivism, încă colonizează, Oregon Trail e plină de migranți care încearcă să colonizeze vestul Statelor. Oamenii votează cu picioarele pentru că au unde să voteze cu picioarele – pentru orice proscris, orice iubitor de libertate există o fâșie de pământ pe care poate să-și pună steagul și să zică „ăsta e al meu”. Compară treaba asta cu situația unui șerb din Transilvania, care era vânat de o societate compactă, unde fiecare om avea locul lui și nimeni nu avea voie să se miște (decât cei de la vârf).

Momentul decisiv pentru SUA e primul război mondial, când resursele europene ajung într-o formă sau alta în SUA – fie pentru protecție, fie pentru că cumpără resurse pentru război. E momentul în care puterea economică se mută de la Londra la New York într-un ritm masiv. Sigur, nu vreau să intru în simplificări aberante, dar tocmai izolarea inițială și distanța de fronturile majore ale primului război mondial face SUA să prospere. Al doilea război mondial este cel care transformă SUA în super-puterea secol XX pe care o cunoaștem, doar că primul război e momentul decisiv.

Nu o să atac teza conform căreia prosperitatea și economia vor juca un rol în gradul de democratizare al unei țări. Stabilitatea politică și forma de conducere politică e mereu influențată de economie (și, implicit, de prosperitate). E un fel de „apa e udă”, doar că are cuvinte aruncate acolo. Ce mă deranjează cu adevărat e faptul că prosperitatea SUA e pusă în spinarea sclaviei, și la fel și viabilitatea capitalismului. E un subiect foarte complicat, dar dacă stai să citești doar literatură scrisă în 2010 în SUA pe subiectul ăsta o să ajungi să scrii prostie după prostie pe blogul lui zoso.

Nu prosperitatea e cea care eliberează sclavii, ci morala, mai exact morala creștină. Morala e cea care trebuie să se lupte cu prosperitatea pentru a readuce demnitatea umană în prim plan; sclavia continuă în alte forme în lumea industrială în timp ce se abolește sclavia ca formă legală. Epoca victoriană are copiii lui Dickens, care mi se pare că au o soartă mult mai rea decât sclavia sudistă: otrăviți de antreprenori care pun otravă în pâine, munciți un minimum de 10 ore pe zi, în schimburi multiple, în condiții rele, în zone poluate și în locuințe insalubre. Stăpânul nu e interesat de sănătatea lor, pentru el un obiect uman cu două mâini și două picioare e numai bun pentru manipulat mașinăria, și dacă se îmbolnăvește luăm altul. În SUA oamenii pot vota cu picioarele pentru că au unde să fugă. În Europa e mult mai dificil, și moralitatea e mult mai costisitoare, și chiar și-așa ideile morale vin să se lupte cu prosperitatea.

Așa cum nu prosperitatea asigură un trai mai bun în sweatshop-urile asiatice, și societatea modernă, lipsită de o fibră morală serioasă, e incapabilă să se desprindă de dependența de produsele ieftine din Asia. Prosperitatea e întotdeauna un factor, dar nu singurul și nu neapărat cel determinant. E imposibil să nu remarc apetența americanilor pentru sclavie. Sunt lucruri mari precum imigrația ilegală și traficul uman de la frontiera de sud, dar și chestiuni minore precum faptul că aproape fiecare sitcom are un moment în care face un episod în care personajele se joacă de-a sclavia.

Un lucru care se uită e că capitalismul e un sistem economic și nicidecum un sistem moral. Capitalismul trebuie combinat cu un sistem moral pentru a produce soluții de succes. Este ceea ce scrie și Adam Smith (care explică și care ar trebui să fie rolul statului în sistemul capitalist, și e mult mai extins decât doresc capitaliștii de facebook să creadă), este ceea ce e evident de-a lungul timpului. Capitalismul nu este sursa sclaviei, ci doar o serie de mecanisme care permit comerțul și liberul schimb. Sclavia e o soluție la o problemă, dar nu e soluția pe care o propune capitalismul. Capitalismul nu are nicio treabă în alegerile morale ale individului.

Varianta TL;DR:

sclavia nu a fost eradicată în 1864 sau 1964, ci continuă în alte forme chiar și în 2020 (și ne face măști anti-COVID, mulțam mult!)
sclavia nu e exclusiv un fenomen britanic sau american, sclavii nu au fost „furați” ci cumpărați din Africa, și cei mai mari vânzători de sclavi sunt diverșii regi, căpetenii sau sultani africani.
Procesele industriale au adus o mutație în felul în care funcționează sclavia.
Capitalismul nu a fost inventat de americani pe plantațiile de sclavi.
Prosperitatea și economia joacă un rol în politica unei țări și apa este udă.
Autorul articolului merită felicitat pentru premiul simplificarea anului 2020.

Tot ce vreau să spun cu acest articol e că pseudoistoria asta simplificată, construită pe niște raționamente simple este pe cât de inutilă pe atât de greșită. Dacă e ceva ce am învățat e că reducerea la câteva enunțuri simple a unor fenomene care au loc în sute de ani e aproape întotdeauna greșită. Nu perfectibilă, ci pur și simplu greșită. Am impresia (dar nu aruncați cu pietre dacă greșesc) că genul ăsta de simplificare e un obicei marxist, foarte des prezent la analfabeții într-ale istoriei.

Interpretarea istoriei e întotdeauna o chestiune complicată. Constat cu amuzament că chiar autorul e un pic confuz de denumirile pe care le folosește: când lucrează pe plantație sunt negri, când se segregă sunt negri și albi, dar când vorbește de Martin Luther King sunt afro-americani. În fine, pentru o conversație la un pahar de vin merge și simplificarea asta: corectă în toate punctele mai puțin cele importante.