Ce e WowApp și de ce iau bloggerii bani să o promoveze

tl;dr: WowApp e un MLM. Bloggerii se înfig fie pentru că sunt pișcotari, fie pentru că le e lene să se intereseze mai adânc, fie pentru că le plac banii și nu e nevoie să se obosească să afle dacă e ok. WowApp e o aplicație care nu face nimic ilegal sau nasol deocamdată. Revin ca să scriu o ultimă postare, din păcate una excesiv de lungă.

WowApp e o aplicație de tip messenger. Cei care sunteți mai vechi pe Internet ar trebui să știți că e ceva ca Yahoo Messenger. Acum, ca Facebook Messenger sau WhatsApp – am văzut că Whatsapp e foarte popular zilele astea.

Este necesară o astfel de aplicație? Oarecum. Nu e o chestiune sine qua non – în fond omenirea a funcționat foarte bine și cu scrisori, nu e nevoie de instant messenger. Este mesageria instantanee utilă? Da, poate fi utilă. Ai nevoie să contactezi un prieten, să-i spui ceva – dar nu vrei să-l suni că poate e în pat cu amanta, doarme sau, Doamne ferește, muncește. Sau poate nu poți tu vorbi fiindcă ești în pat cu amanta, dormi sau, Doamne ferește, muncești.

Dar e WowApp utilă? Aplicația aceasta nu devine utilă decât dacă toată lumea e înrolată în sistem. Ăsta e motivul pentru care SMS-ul funcționează mai bine – pentru că lumea are un număr de telefon, și dacă e în altă rețea sunt reguli de interoperabilitate. Dacă acum intri pe WowApp nu poți vorbi cu prieteni care folosesc Aghiasmă2.0 sau HiHiHiApp, aplicații alternative de mesagerie. WowApp nu e încă util până în momentul în care nu are o masă critică. Un număr suficient de femei care să folosească aplicația (așa cum Orange a câștigat partea leului în materie de telefonie mobilă în România), și bărbații o să urmeze și ei. Dacă o aplicație devine dominantă (și nici FB Messenger nu a devenit încă dominant în zona asta) atunci acea aplicație va deveni un standard de-facto și corporația din spatele ei va ajunge să crească suficient de mult încât să producă mulți bani pentru cei care o dețin. Și, desigur, să sugă foarte multe resurse când nu va mai funcționa pentru că atenția oamenilor se va muta către Aghiasmă2.0, aplicația care nu numai că îți permite să convorbești cu aproapele, dar îți permite să o faci și cu mult har.

Este WowApp o aplicație românească? Majoritatea bloggerilor români care au încasat cașcaval pe tema asta o să-ți zică că da((e clar că nu știu să-mi fac prieteni, da?)). Nu, WowApp nu e o aplicație românească, e o aplicație la care câțiva români fac bani pe post de lucrători. YouWowMe Limited e un publisher cu sediul în Wanchai, Hong Kong. Grosul e deținut de Thomas C. Knobbel, un elvețian care și-a pornit primul business la vârsta de 7 ani. Da, am scris bine, la 7 ani – părinții l-au pus în centrul unei afaceri și au zis că a pornit-o el. Acum numele lui e proeminent legat de o soluție de telefonie internațională, NobelCom (sau Nobel Globe). Nu, WowApp e o aplicație la fel de românească ca dulapurile de la IKEA făcute cu lemn importat din România. Asta nu e o problemă decât dacă ești ipocrit sau Vadim Tudor, dar e o distincție necesară. Aplicația nu e românească – nu e făcută cu capital românesc, nu va aduce profituri în România, doar ceva impozite plătite pentru salarii.

WowApp nu e nici măcar o aplicație începută în România – aplicația e dezvoltată de mai mult timp și a fost un aspirator de bani, de-asta dezvoltatorul a mutat treaba la o echipă românească. Nu e vorba de „calitate românească”, de „inteligență românească”, ci doar de raportul „rezultat/preț” suficient de bun și distanță decent de mică de Europa + potrivire culturală. Aspecte foarte importante când externalizezi un produs software. Din nou, nu e absolut nicio problemă. Totul e cât se poate de bine, e felul în care România prosperă – în mare parte pentru că banii aduși de programatori sunt în general suficient de buni cât să crească media salariului pe economie (media aia care e sub media salariului la stat).

Ce are original WowApp? Tentația mea e să zic „nimic”, însă există un element atractiv. WowApp nu face nimic superior tehnic peste Skype sau WhatsApp. Din contră, WowApp va fi (sau este deja) împănat cu reclame. Diferența e că oamenii pretind că îți vor plăti ție ca utilizator 70% din veniturile lor din publicitate. 30% țin ei, 70% îți dau ție. Spun ei că ăsta este un nou mod de a face lucrurile:

Wowism is the new economic system in which the majority of economic benefit is shared with the community. The community in turn shares in order to do good in the world.

Și care e problema? Chiar era nevoie să ne strici somnul cu istericalele tale?

Păi sunt mai multe probleme, despre care bloggerii „de valoare” refuză să vorbească, și sunt multe întrebări nepuse. De exemplu Petreanu pune pe blogul lui algoritmul în care descrie un sistem MLM, în aceeași postare în care îi invita pe oameni să fie parte din rețeaua lui. Concret, pentru un advertorial de 100 de „WowCoins” deținătorii aplicației primesc 30%, tu 25%, contactele tale 12.5% șamd. Nu primești 70%, deci pune-ți pofta în cui. Nu iei 70%.

Aia e prima minciună. Dar nu e singura. Pornisem o discuție pe Facebook unde îi spuneam lui Ariel Constantinof că scrie plictisitor și îi reaminteam că îi place să fie periat de către amicii lui în articole de o prostie imundă. Insistența lui agresivă în legătură cu subiectul discutat (WowApp) m-a uimit. Apoi au început să apară pe radar alte articole, care mai de care mai încântate de WowApp. Toate cu aceleași cuvinte cheie, aruncate ca nadă pentru fraieri. Și nimeni nu spune nimic contra lor. Și după ce discuția a fost deturnată de (probabil) un angajat român al lui Knobbel, care încerca să-mi spună că el e tare, are 4300 de contacte și a făcut 26 de dolari, mi-am amintit de băieții cu VivaSMS.

1400 de lei!

1400 de lei!

Oamenii uită destul de repede, dar dacă ai avut prieteni mai puțin înzestrați intelectual în mod sigur au încercat să te convingă să faci bani trimițând SMS-uri. Faptul că acum cel de pe blogul de la care am luat poza vinde soluții să faci 350$/lună ca freelancer spune tot ce e de spus despre VivaSMS.

WowApp nu e VivaSMS pentru că nu trebuie să vii cu banii de-acasă. Dar îmi amintește foarte tare de treaba aceea, și oamenii sunt foarte naivi, și o să și creadă.

Întrebarea pe care mi-am pus-o e: cum face bani chestia asta? E o întrebare simplă pe care trebuie să ți-o pui de fiecare dată când cineva îți propune un business. Ce anume trebuie să faci ca să faci bani? Răspunsul e că „nimic”, adică, de fapt, răspunsul e că trebuie doar să conversezi cu prietenii tăi. Wow, App! Deci eu o folosesc ca să o scot pe Paraschiva la un ceai și fac și bani? GENIAL! Vreau, vreau, vreau! Și poate că oamenii o să se bage, doar că banii nu se tipăresc când tu scrii un mesaj către Paraschiva. Nu, cineva trebuie să dea banii respectivi. Și, ca toate chestiile gratuite de pe Internet, ele sunt gratuite pentru că

  1. Îți folosesc datele personale și drepturile pe care le-ai acordat aplicației în scopuri comerciale
  2. Vând spațiu de reclamă.

Cu alte cuvinte Knobbel și ai lui vor să vândă reclamă. Și, iarăși, nicio problemă aici. O să fii doar prins într-o amuzantă problemă:

– Ciao, Paraskeeva, vrey 1c-ai? Click here for the cheapest Cialis.
– Nu, ca postesc [ZenelaMed! Remediul pentru mâncărimi] si nu am voie la dastea. Si nu ma simt bine, aseara nu am dormit bn. [Bamboo! Locul distracției!]

Problema reclamelor contextuale. Pentru că WowApp nu are cum să fie o aplicație de succes dacă ei nu o să folosească toate datele pe care le pot sustrage de pe telefonul tău pentru a te convinge să dai click pe reclamele alea contextuale.

Și aplicația WowApp cere FOARTE multe informații. Și, de exemplu, oamenii au probleme să dea Sign out sau Disconnect. Pentru că o astfel de aplicație care vinde reclame în prostie și care probabil și te „roagă” să îi dai cinci stele ca să funcționeze (vezi review-ul de mai jos, nu dai cinci stele dacă nu poți să-i dai log-off) nu poate să funcționeze fără

recenzii WowApp

recenzii WowApp

Este un produs nociv, care cunoaște prea multe lucruri despre tine și care e deținută de un YouWowMe Limited care mâine poate dispărea fără urmă și fără nimeni de tras la răspundere. Cu informațiile tale. Și, evident, cu puterea de a trimite chestii în numele tău. Dar pentru mulți chestia asta e ok pentru că WowApp ia niște chestii pe care utilizatorii nu pun valoare. Pentru că nu știu ce lucruri importante sunt.

În mare nu e nicio problemă cu WowApp așa cum nu e nicio problemă cu Avon sau Zepter sau HerbaLife sau orice altă schemă multi-level marketing. Veți observa însă că prietenii voștri vor deveni din ce în ce mai enervanți și mai insistenți – totul pentru WowCoin.

Ah, mai sunt câteva probleme. Că oamenii redirectează banii (la cererea ta) către fundații de caritate. O chestie extraordinară, dar nu e mai simplu să le dai tu direct banii, dacă chiar ții la cauza acelei fundații? Nu e mai corect? Sau preferi să facă Knobbel un bine în univers „pe banii tăi”? Hai să zicem că cauza scuză mijloacele. Dar întrebarea me e: tu chiar vrei să îți dai datele personale, contactele personale, așa, de dragul unor câștiguri eluzive?

În plus, cât de mult credeți că o să ia până când o să se umple aplicația de oameni care fac bani dând click-uri? Cât timp ia până când o să ai zece mii de prieteni numiți Li și Ching Chung care vor să vorbească? Și nu o să poți să dai logoff, și o să trebuiască să afli ce are de zis Li și Ching Chung, că de-aia ai WowApp.

Mai e partea cealaltă, a plătitorilor. Dacă ești un om care vrea să vândă ceva, să zicem sticle cu aghiasmă pentru Paraschiva. Tu ai vinde reclamă prin WowApp, știind că acolo se va umple de oameni care dau click-uri fără pic de intenție de a cumpăra aghiasma ta?

WowApp e o chestiune pierzătoare pentru toată lumea. Da, știu discursul, nu îți ia bani ci îți dă, îți folosește datele dar îți dă o parte din banii pe care îi încasează, etc. etc. etc. Astea sunt copilării, în cele din urmă WowApp e doar o aplicație pentru spam.

Cum ziceam, nimic fundamental rău. Și nu e nimic rău în faptul că niște români sunt plătiți să facă o aplicație. Sau că niște bloggeri români fac niște bani făcând reclamă la o aplicație de spam. Nimic fundamental rău, e doar o chestie care ține de moralitatea fiecăruia dintre noi. Doar că înainte să accepți tu, ca utilizator, toate condițiile alea pe care le pune aplicația, încearcă să te întrebi „de unde vin banii? chiar îi vreau?”. Întreabă-te dacă e moral.

În anii ăștia cât am avut blogul mi s-au oferit mulți bani pentru a face reclamă, și de fiecare dată am refuzat. Vorbesc de firme care vindeau chestii în zona gri a legalității, lucruri imorale sau care speculau slăbiciunile umane. Cazino-uri online, MLM-uri, o sumedenie de chestii de genul ăsta. Am zis nu, și, ca și în cazul lui WowApp((care nu m-au contactat și nici nu le-aș fi acceptat orice propunere, ca să clarific)), motivul e același: rezultatul e contra convingerilor mele morale. Nu, WowApp nu face nimic ilegal, dar vă sfătuiesc din toată inima să îi evitați.

Goodbye and thanks for all the fish.

PS: Lista completă de drepturi pe care le solicită aplicația WowApp:

Device & app history

  • read sensitive log data

Identity

  • find accounts on the device

Contacts

  • find accounts on the device
  • read your contacts

Location

  • precise location (GPS and network-based)
  • approximate location (network-based)

SMS

  • receive text messages (SMS)

Phone

  • read phone status and identity
  • directly call any phone numbers

Photos/Media/Files

  • modify or delete the contents of your USB storage
  • read the contents of your USB storage

Storage

  • modify or delete the contents of your USB storage
  • read the contents of your USB storage

Camera

  • take pictures and videos

Microphone

  • record audio

Wi-Fi connection information

  • view Wi-Fi connections

Device ID & call information

  • read phone status and identity

Other

  • receive data from Internet
  • control vibration
  • disable your screen lock
  • prevent device from sleeping
  • view network connections
  • change your audio settings
  • full network access

PPS: Florea Leonard Gelu, lucrător la WowApp, mi-a dat de înțeles că totuși aplicația e pornită de la zero, în România, și că lucrurile pe care le-am auzit eu sunt false. Aplicația e implementată în România, dar asta nu schimbă faptul că nu e o aplicație românească.