Ce înseamnă recunoașterea internațională a lui Kövesi

Citesc că cei de la Harvard au pus-o pe Kövesi pe lista onorifică a celor mai importante femei din legislație și politică din întreaga lume; europenii vor să o facă procuror-șef european, în timp ce în țară este căutată cu citații și procese. Însă cumva, ceva e ireversibil în legătură cu Kövesi – activitatea ei e deja vizibilă în exterior, chiar dacă în interior sunt semne de întrebare.

Să fim serioși un pic. Kövesi și DNA-ul a avut mult mai puține rezultate decât i se arogă -- nu, DNA-ul nu a curățat de hoți țara, chiar dacă părea că o face, și nu, DNA-ul nu e un maximum de competență în materie de justiție. Procesele răsunătoare nu au adus rezultatele așteptate -- nu s-au recuperat milioane de euro, nu s-au judecat procesele alea grele -- alea care s-au prescris, de exemplu. DNA-ul este, exact cum susține PSD, incompetent. Motivul pentru care partidul care pune semnul egal între social democrație și furt se plânge de DNA e, desigur, cu totul altul; însă lucrurile nu sunt mult mai extraordinare nici pentru cei care au ieșit în stradă să susțină justiția.

De fapt, dacă e un motiv serios de a ieși în stradă e să ieși contra a ceea ce se întâmplă acum în justiție, inclusiv cu ce se întâmplă cu DNA-ul. Îmi povestea Sergiu((care e mai coerent când nu scrie pe blog sau pe Facebook)) că cele mai multe rechizitorii ale procurorilor DNA sunt atât de amatoricești încât câteva nici măcar nu reclamă fapte înscrise în codul penal. În condițiile astea, o investigație serioasă și o reformă a DNA e absolut necesară.

Desigur, nu mă refer la genul de acuze pe care PSD-ul le ridică acum la adresa Codruței Kövesi, care ar putea fi rezumate în „Kövesi s-a aflat la conducerea unei grupări organizate pentru a investiga și aduce în fața justiției infractori”, și care ar fi cam fișa postului de șef DNA. Nu, lipsa de rezultate, aia dureroasă care ne afectează pe noi ca țară, aia ar trebui pusă pe tapet. Nu e incompetență de natură criminală, dar e ceva între incompetență și impotență; în fine, foarte pe scurt „e complicat cu DNA-ul și cu Kövesi”.

Despre altceva vroiam să vorbesc, totuși. Recent, cum ziceam la început, recunoașterea internațională a prezenței Laurei-Codruța Kövesi în timp ce în țară e pusă sub acuzare în speranța că ajunge la închisoare e un moment în care România e de fapt plasată sub o etichetă de tipul „Burma” – unde liderii incomozi sunt arestați. Sigur, Kövesi nu este o Aung San Suu Kyi, dar poate fi transformată ușor în ceva mai glorios decât este, și asta doar printr-o mișcare agresivă a PSD-ului care deja se simt amenințați de un șef de procurori cu foarte puține rezultate la dosar.

Și și-așa Europa are niște semne de întrebare serioase asupra noastră. Nu furtul este problema, ci sărăcia – faptul că deși avem la dispoziție o groază de bani pe care ni-i dă Uniunea doar pentru că suntem parte din ea, rămânem săraci și proști și răi. Că furtul nu e niciodată problema, că și ei fură cu multă plăcere; întotdeauna problema a fost japca, furtul fără măsură, și furtul de la gura ălora mai săraci ca tine. Ăsta e adevăratul motiv pentru care au inventat chestia aia cu Europa cu două viteze, pentru că așteaptă să dispară hoții ăștia care iau gâsca cu ouă de aur și fac friptură din ea, nu pentru că le e foame ci pentru că pot.

Suntem, așadar, într-o companie selectă – Africa de Sud (unde un terorist a devenit erou al luptei pentru pace), Burma, noi. Fain, nu? Și nimeni nu o să romanțeze povestea, așa cum au făcut italienii cu Mafia, că scriitorii noștri scriu prost.