Ce mă amuză la oamenii care trec pe Mac

Un aspect amuzant e că trebuie să vorbească despre acest lucru. E ca veganismul, dacă nu vorbești despre el nu există, e degeaba. Așa apar postările „cum am trecut eu pe Mac”, și, mai ales, cât de extraordinar e faptul că trecând pe Mac totul funcționează perfect.

Până nu funcționează, caz în care nu se mai vorbește așa de mult. Și, e drept, nici nu prea mai poți să pui softuri piratate, că e mai greu și te prinde Apple police după aia. Să nu uităm că unul din motivele pentru care oamenii nu au trecut la Windows 10 gratuit este că W10 se uită dacă ai câteva softuri furate, gen Autocad sau Photoshop. Apoi, sigur, când sistemul nu te lasă decât să intri pe browser e ok, că nu faci mai mult. BTW, Safari e monstruos, e mai rău decât Edge.

Ceea ce nu înțeleg oamenii foarte bine este că „sistemul de operare” e vizibil pentru ei din momentul în care apasă pe buton și până când dau primul click pe desktop. După aceea ceea ce văd sunt aplicațiile scrise de Apple, Microsoft sau Ivan Evghenovici, producătorul vostru favorit de torențisoftware. În plus, oamenii nu înțeleg de ce Windows nu merge la fel de bine pe hardware pe care au dat 1000 de lei ca Apple pe hardware-ul pe care au dat 7000 de lei. „Sistem de operare de rahat!” își spun ei cu năduf.

Dar cel mai mult mă amuză la oamenii care trec pe Mac este momentul în care apare câte-un freetard care să spună: „pune-ți Linux”. E momentul în care mactardul face spume la gură în sinea lui. Atunci când ai speranțe că umanitatea a evoluat, și violența nu e răspunsul, urmărește un mactard îndurând un freetard propovăduind Linux.

PS: articolul ăsta a fost scris înainte să văd articolul cu „am trecut pe Mac” al lui Vlad Petreanu. M-a amuzat coincidența și am zis să-i dau totuși publish.


Comments

Ce mă amuză la oamenii care trec pe Mac — 15 Comments

  1. Eu n-o să trec prea curând pe Mac din singurul motiv că Apple refuză să adauge aranjamentul de tastatură Română – Programatori.

    Desigur se poate instala o soluție de la un terț, dar atunci de ce mai avem standarde?

  2. daca nu ai nevoie de Autocad si alte chestii doar pentru Windows sau Mac, pune linux pentru filme si facebook. cu circa 70% mai rapid.

  3. Hardware-ul de Mac e in general slabut, raportat la pret, dar, vorba ta, daca nu tragi de el pe jocuri sau aplicatii mai serioase, sansele sa ii descoperi limitarile sunt minime. De-asta recomand celor care vor “altceva” si au 1500 de euro pentru asta sa mizeze pe un laptop de gaming si sa urle la toti ceilalti “nu te aud” in timp ce cooler-le acopera monstruletul cu 980 GTX si SSD 😛

    • Nu prea cred în gaming laptops – cred, mai degrabă, în laptop-uri foarte mobile, cu baterie mare. Aici ar putea să mă câștige Mac. Dar chiar și-acolo am găsit oferte mai bune calitate/preț decât Apple. Și nu mă deranjează deloc Windows-ul.

    • Poti sa nu crezi, dar e singura categorie care mai face bani (populara de vreo 7-8 ani, pentru ca desktop-ul e ingropat pe zona non-pro).

  4. Laptopurile de la Mac sunt in general solide si bine facute (desi acum sunt suficiente pe Windows care le copie si costa 2/3 din pretul lor), se poate pune usor si Windows pe ele, nu vad care e problema. Inca mai am un Mac acasa si cred ca mai mult stau pe Windows decat pe OS/X (in afara de atunci cand trebuie sa scriu aplicatii pt iOS, desigur).

    • Hardware-ul lor tinde să devină overpriced – dacă compari cu HP ajungi la aceleași scoruri, dar am văzut suficiente cazuri de hardware suficient de bun, la calitate comparabilă, e la jumătate de preț. ASUS face minuni în zona asta – eu am un laptop de acum trei ani de la ei, încă mă ține bine de tot bateria și sunt super-happy cu el – am văzut că și Lenovo are ceva foarte bun, și ar mai fi.

    • Sugestia mea: nu compara nimic cu HP pentru ca mai tot ce fac ei pe zona laptop este teribil. E literalmente “the bottom of the pit” si o spun ca om care a si colaborat cu un service de laptop-uri si a avut un site pe zona asta (o sa fie reinviat, dar cu un aport minor din partea mea). Stiu ca au vandut mult… dar atat.

  5. Hi hi, ma așteptăm la mai multe spume când am văzut titlul 😛 Dar ai dreptate, pana la urma cum controlează hardul, e normal sa meargă mănușă. Daaaar, eu ca utilizator sunt îngrozitoare, și e prima oara când un calculator îmi funcționează ca în prima zi după 4 ani fără sa ii fac nimic. De curând am vărsat șampanie pe el, bine, nu eu, pisica, și mi l-au spălat și au schimbat și bateria, e serviciu tip “preț fix, orice mai găsim rezolvam” și acum e chiar ca nou Nu mi s-a întâmplat niciodată da îmi reziste un calculator mai mult de un an fără sa înceapă sa dea rateuri, sa meargă lent, și da ajung sa îi reinstalez sistemul. Ichy. A, și cei care trec pe Mac nu sunt ca veganii, eu cred ca sunt ca cei care delăsare de fumat

  6. Și încă o chestie, nu erai contra softului piratat? Eu cumpăr tot, cu CC s-a soluționat problema softurilor de la Adobe și pt Mac sunt destule alternative pe care le plătești doar o data cu pret decent, gen Final Cut, Affinity Designer etc Cum să mai piratezi Photoshop vând costa 12€/luna?? Dacă nu ți-l permiți, nu ai nevoie de el și tb sa cauți o alternativa open source, ca sunt f multe.

    • Ba da, vorbeam de oamenii care trec pe Mac și observă că dacă îți cumperi softul pe care îl folosești și nu mai folosești crack-uri dubioase lucrurile merg mai ok.

  7. Tocmai mi-am luat un XPS 13 (Skylake). Ma pregatesc sa ii trantesc un dual boot Linux. La 33 de ani e prima oara cand Linux o sa devina sistemul principal de operare pe un PC de-al meu. I guess better late than never :D. O sa rulez niste teste comparative de durata de viata a bateriei in urmatoarele saptamani, mai ales ca Linux ma forteaza sa trec storage controller-ul pe AHCI, chestie care s-ar putea sa afecteze (din cate am citit e performanta putin mai buna pe AHCI).

    • Am încercat de multe ori să stau cu Linux pe laptopul cu care ies prin cafenele să scriu sau să fac browse pe net. M-am enervat suficient de repede cât să renunț. De vreo patru-cinci ori am făcut experimentul. Așa că mă opresc aici – aștept să vină cineva să facă un Linux decent.

  8. Am uitat sa adaug si ceva on-topic, ca asa e politicos :D. Inainte de XPS-ul asta am cumparat un Lenovo T460s pe care mi-am cerut banii inapoi. Hardware-ul este ATAT de prost incat te sperii. A venit cu ecranul cu o zona de vreo 60 de pixeli semi-morti si dupa 2 saptamani s-a desprins trackpoint-ul :D. Culmea este ca la hardware aproape identic, costa cu vreo 30% mai mult ca Dell. Si care-i legatura cu Apple? Macar hardware-ul Apple este impecabil incomparatie cu Lenovo. Lenovo se dau mari si tari in PC-uri dar si-au batut joc de numele IBM. Se vede cat de mult au inceput sa abuzeze de “marca” ThinkPad. Taie colturile pe unde pot dar pretul ramane umflat.

    • Lenovo are produse bune și produse rele. Ca și Asus, ca și Dell. Da, Apple face hardware constant bun – dar e underpowered și obsolete din prima zi. Și eu nu îmi doresc asta.

Comentariul tău