Cea mai proastă glumă cu programatori

Câteodată, când ajung în societate cu oameni pe care nu îi cunosc și spun că lucrez ca programator, câte un glumeț vine să-mi explice că știe el o glumă bună cu programatori. O știți și voi. O știe toată lumea. Eu, însă, spun că nu o știu.

Desigur că o știți și voi. Soția îl trimite pe programator la cumpărături, „ia o sticlă de lapte, dacă au ouă ia 10”. Programatorul se întoarce cu zece sticle de lapte. Prima oară când auzi gluma te amuzi. A doua oară zâmbești politicos. A zecea oară stai să te gândești că practic ce îți descrie acolo e un idiot care nu poate înțelege un context, și că e o sugestie că programatorii sunt incapabili să înțeleagă un context. A suta oară când auzi gluma deja te împaci cu ideea, și le ceri oamenilor să-ți explice ce e amuzant la ea.

„Te-ai prins? A zis să ia zece ouă, dar el a luat zece sticle de lapte!”. „De ce ar face așa ceva?”. „Pentru că i-a zis să ia 10!”. „Păi dacă i-a zis să ia zece e rău că a luat zece?”. „Băi, da’ se referea la ouă!”. E momentul în care te uiți dubios la individ: „Hai, mă, suntem în public, nu vorbim de… d-astea”.

Nu e problema că gluma e proastă, problema e că e singura glumă cu programatori pe care o știu oamenii. Pot să vă dau eu câteva exemple de one-linere: „un programator a corectat-o la gramatică pe Viorica Dăncilă” e favorita mea din zilele recente. Desigur, cea cu „un programator a reușit să nu spună o prostie toată ziua, a fost răgușit și nu putea să vorbească” e previzibilă. Dar se pot face o mulțime de glume despre programatori, cu programatori. Lumea însă a decis că asta e gluma, singura, cu programatori, și insistă să mi-o zică.

Ce e mai grav e că în ultima vreme gluma cu programatori se degradează vizibil. Dacă eu am aflat-o cu „soția îl trimite pe programator la cumpărături, o mare parte din timp am auzit gluma cu „prietena”. Rămânând în domeniul umoristic, aș înțelege de ce „soția” l-ar trimite la cumpărături pe programator; în fond nu e nemaiauzit să-ți iei o soție de paravan, comunitatea gay a făcut asta de milenii. Prezența unei prietene implică o integrare socială nespecifică acestei categorii sociale. Undeva între iterația 50 și 100 a glumei am început să râd de la „Prietena îl trimite pe un programator la cumpărături”. În cel puțin 10 situații, glumețul nu a fost capabil să-mi spună gluma până la capăt((e evident o exagerare. Nu am vorbit cu 10 oameni în carne și oase în ultimii 5 ani)).

Ce e mai grav e că mai nou mama e cea care îl trimite pe programator la cumpărături, ca în poza care ilustrează acest articol (vezi mai jos). Gluma pare acum inspirată de un fel de realism socialist – reprezentarea realității fără cosmetizare. Programatorul e tot idiot, locuiește la mama acasă (în ciuda faptului că, probabil, câștigă suficient cât să fie în top 1% ca venituri în România) și mama face greșeala de a-l trimite pe programator la cumpărături, pornind această roată inefabilă a tragediei. Lipsește faianța și ciorba, dar cred că nu e cazul să îl chemăm pe Mungiu să facă gluma cu programatorul. Deși… deși…

Data viitoare când o să-mi spună cineva gluma cu programatorul o să-l întrerup din nou după prima frază. „Programatorul ăla e căsătorit cu o cretină. Evident că programatorul va comanda online să-i vină cu SameDay delivery peste cinci zile”. Știu că omul va încerca să continue gluma, și o să-l chinui cu diverse idei pe tema asta. Oamenii care repetă gluma asta la infinit merită căzniți în felul ăsta; e, în fond, plăcerea mea să le fac asta oamenilor care nu știu să facă o glumă bună.