Tot despre Ceaușescu, zeul industriei românești
Un pic de context înainte de a adăuga un detaliu foarte important la știrea respectivă. Înainte de ‘89, în anii ‘80, mai exact, Ceaușescu era disperat să plătească datoriile externe ale României, pentru că minciuna are picioare scurte iar cei ce îl împrumutaseră începuseră să vadă că era un tiran tras la indigo după Kim Ir Sen (Kim Il Sung pentru cei care preferă numele neromânizat).
Cu alte cuvinte, a crescut exporturile cît de mult a putut, a redus drastic toate cheltuielile interne. Ceaușescu avea cam 15 milioane de lucrători: angajați ai statului, zilieri în CAP-urile statului, elevii și studenții care erau obligați să facă muncă patriotică. Ei lucrau exclusiv pentru stat iar numărul de șomeri era minim; șomerii erau destul de prost văzuți în societate, fiind oameni care au eșuat să țină joburile care li se băgau pe gît forțat. Știi fizică cuantică? Știuleții de porumb de la Măgurele te așteaptă!
Majoritatea producției mergea către export, Ceaușescu înfometîndu-și țara intenționat pentru a-și plăti datoriile contractate în anii ‘70 și ‘60, cînd Nixon îi făcea bezele. Omul care era bun prieten cu cel mai mare terorist care a primit premiul Nobel pentru pace avea niște probleme mari în propria ogradă unde nu el, evident, ci soția lui ducea România în ruină. Desigur.
Așadar România exporta megalomănește vreo 4 miliarde de dolari pe an, iar eu am omis perioada de timp în care noi exportăm de 4 miliarde de dolari. Este doi ani? E 5 ani? Nu, tovarăși.
Cu o forță de muncă de vreo 5-6 milioane de oameni, care lucrează și pentru zona internă și pentru cea externă, România exportă de vreo 4 miliarde de dolari PE LUNĂ. Sigur, nu vorbim de aceiași dolari, e doar o valoare nominală. Dolarul probabil are jumătate din valoarea de acum 25 de ani, făcînd intervalul respectiv dublu în realitate. Însă gîndiți-vă la consecințe, voi, toți ăștia care tot plîngeți după ce a construit Ceaușescu.
Consecințele ar fi simple. Cu cheltuielile reduse la minim, cu o populație înfometată voit, Ceaușescu nu făcea nici mare brînză cu exporturile. Cu alte cuvinte, chiar dacă acele exporturi ar fi rămas în România, noi tot nu am fi avut un nivel de trai mult mai înalt. Productivitatea României ceaușiste este de vreo 5-6 ori mai mică (atunci cînd te uiți la exporturi) dar, în realitate, de vreo multe alte cîteva ori (estimez vreo 20) mai mică în realitate. Vorbim de România de azi, un stat în care numărul de asistați social e mai mare decît cel al plătitorilor de taxe (nu mai găsesc statistici însă). Și nu, angajații de la stat nu intră la parte productivă, mai ales după ce fac tot ce le stă în putință să țină populația ’la respect’ într-o stare de frică.
E bine? Nu. A te compara la capacitatea de a face matematici superioare cu un copil de 5 ani nu ajută pe nimeni. Situația economică românească nu e foarte grozavă. Cu toate acestea, chiar și sărăcia de azi e matematic peste sărăcia lui Ceaușescu. Singura diferență e că acum sărăcia nu mai e coordonată ‘științific’ de către stat, ci doar indusă de manevrele pe care acesta le face.