Cele două lucruri enervante la Amsterdam

Închei seria de articole despre Amsterdam cu lucrurile care nu mi-au plăcut. Inițial acest articol ar fi trebuit să fie două, și cele două să detalieze subiectele de mai jos. Și o să înțelegeți de ce.

Marijuana. Olandezii sunt foarte inteligenți că permit folosirea marijuanei. E vorba de bani mulți, așa cum și în cazul alcoolului e vorba de bani mulți; marijuana este (discutabil) mai puțin periculoasă decît alcoolul, iar cei care o folosesc sunt mult mai calmi (e adevărat). Și, cum ziceam, pragmaticii olandezi nu au decît de cîștigat de pe urma comerțului care, probabil, e taxat serios de către stat.

Însă centrul vechi al Amsterdamului e inundat de coffee-shop-uri, în care se consumă marijuana. E imposibil să mergi la est de Damrak (chiar și prin cartierul roșu) și să nu te inunde mirosul de latex prăjit ce vine din țigările cu marijuana. Și nu, nu e chiar așa mișto dacă nu ești amator.

Tot marijuana cred că e vinovată pentru completul haos din centru. Cea mai murdară zonă din Amsterdam, de bună seamă, și cea mai dubioasă ca și ‘public’. Cred că localnicii se țin cît de departe pot de centru fix din cauza asta.

Comerțul cu marijuana e însă la el acasă. E plin de head shops, seed shops, coffee shops. Iar districtul roșu (cel cu fetele care lucrează în vitrină) e și el înțesat cu astfel de magazine.

Bicicliștii sunt următorul lucru extrem de enervant la Amsterdam. Într-adevăr, se pare că simpla abordare a mijlocului de locomoție cu două roți, nemotorizat, îți dă dreptul să te simți stăpînul universului și superior moral oricărui alt individ din lume.

Prima oară înțelegi că flirtul olandezilor cu bicicleta e o necesitate, și e o soluție salvatoare, și așa și e. Dar Amsterdam alunecă în panta cealaltă, în care conducătorii de prim rang sunt cei de vehicule cu două roți. Pistele de biciclete sunt, într-adevăr, prezente peste tot și circulate; de fapt, în multe locuri trotuarele lipseau cu desăvîrșire pentru a lăsa loc unor piste de biciclete.

Iar nesimțirea e la ea acasă. În Amsterdam mii de biciclete sunt parcate peste tot, și ca pieton ți-e imposibil să te deplasezi fără să ajungi pe pistele lor. E imposibil să găsești drumul pe stradă din cauza bicicletelor parcate. Devin sufocante.

Și totul ar fi ok, dacă pistele nu ar fi fost puse în locurile care, poate, ar fi trebuit să fie dedicate pietonilor, de exemplu pe marginea canalelor. Iar semnalizarea e mereu dubioasă; uneori nici nu ai cum să-ți dai seama că ești pe pista bicicliștilor, pînă cînd nu încep toți deștepții să te claxoneze disperați.

Pentru că ăsta e aspectul cel mai enervant: bicicliștii olandezi sunt incredibil de agresivi, excesiv de agresivi. Sigur, ar sări fanii de biciclete (sau de Olanda), dar e dreptul lor, tu stai pe unde e drumul lor. Dar nu e adevărat. De fapt, bicicliștii ăia agresivi monopolizează absolut toate drumurile, merg cu o viteză extraordinară și nu respectă și ei circumstanțele speciale. Indivizii ăia sunt absolut enervanți, și periculoși și pentru societate și pentru sine.

Ca și dovadă e poza mea favorită cu biciclete: deși nu există niciun motiv să ai parte de astfel de accidente, ele sunt destul de frecvente: dovadă că în vreo 5 zile de stat în Amsterdam, am avut ocazia să văd două barje cu biciclete bușite. Da, teoretic la o viteză medie de 20km/h nu ar putea să fie accidente periculoase. Teoretic. Dar probabil e ca oriunde: indiferent de mijloc de transport, numărul de cretini e distribuit proporțional cu numărul de utilizatori.

Biciclete

Comments

Cele două lucruri enervante la Amsterdam — 1 Comment

  1. Pingback: Cum se prezintă pistele de biciclete din Brașov? | Manuel Cheta