Pesimism românesc: Cercul vicios al lipsei traducerilor

Radu Dumitru vorbea zilele trecute despre motivul pentru care nu folosește interfețe traduse în limba română. Îl înțeleg. Traducerile de interfețe de aplicații sunt foarte des de proastă calitate. Nici eu nu folosesc interfețe traduse în limba română pentru că rareori se întâmplă să fie vreuna bună.

Sunt câteva probleme pe care le ridică Radu în articolul său: de exemplu faptul că termenii folosiți sunt neplăcuți. Vorbește despre „revocare”, „partajare” sau „economizor de ecran” – niște termeni interesanți la care o să revin un pic mai jos. Apoi vorbește despre faptul că reprezentanții români ai firmelor care dețin produsele știu că produsele lor sunt prost traduse în română, dar nu le pasă. Și aici cred că e punctul cel mai dureros.

Că problema reală nu e că nu există traduceri bune, ci că reprezentanții români nu insistă să traducă în română, și când o fac nu sunt capabili să ceară o traducere de calitate. Voi ignora subiectul legat de calitățile traducătorilor români – cel mai dureros e nu că există traducători slabi, ci că reprezentanții români acceptă traducerile de slabă calitate pentru că de fapt nu îi interesează subiectul.

Este, nesurprinzător, vorba Și despre corupție

Istoricul nostru dinainte de revoluție nu arată o utilizare de masă a sistemelor de calcul – nu cunosc niciun proiect de informatizare a României care să își fi avut locul în România comunistă. Nu știu în ce măsură era necesar un efort de traducere al aplicațiilor – omul de rând nu prea avea acces la aplicații pe calculator, altceva decât ce s-a furat organizat prin sistemul de stat. După revoluție, ne-am pomenit brusc într-o lume în care importul de software s-a făcut haotic, încercând să ne adaptăm. E cam greu să-i ceri cuiva să-și localizeze software-ul când tu nu ai bani să-l cumperi, ci doar să-l furi.

În momentul în care firmele mai mari s-au interesat, totuși, de cum își pot localiza produsele în România s-au întâmplat câteva lucruri care ar trebui să ridice semne de întrebare. Primul e că s-a apelat la mediul academic român, care încă mai suferă de pe urma corupției și incompetenței sistemice. Rezultatul a fost dezastruos (de exemplu, știți ce e un hăitaș?) – traduceri mot-a-mot, fără suflet, fără pic de creier, făcute cel mai probabil de studenți care doreau să treacă clasa ieftin.

Dar cel mai important e că atunci când ai traducători care acceptă plată de subzistență și ai firme precum Microsoft care au totuși resurse, ai niște intermediari meseriași care să sifoneze banii respectivi. Intră în scenă Microsoft România, capodopera de corupție româno-americană. Microsoft are cele mai folosite două produse din România: Windows și Office – și cele două au devenit în timp etalon pentru terminologie tehnică încă din anii ‘90. Cele două produse se înscriu istoric printre cele mai oribile traduceri făcute vreodată, și sper că există un loc special în iad pentru oricine s-a ocupat de traducerile de la Microsoft în ‘90 și ‘00. Un loc unde omul ăla e obligat să folosească cele două în limba română.

Localizarea e o afacere foarte bună într-un sistem corupt. În momentul ăsta, în general, traducătorii români iau ceva prețuri derizorii la cuvânt/pagină. Ai mulți oameni care cred că știu limba engleză și română și care iau bani puțini, și dacă faci o afacere de intermediat între firme de IT și traducători ieși cu grosul banilor fără să faci foarte multe. Plus că nimeni nu ți se plânge de calitatea producțiilor pentru că…

Fără reacții nu există îmbunătățire

Nici Google, Apple((nu folosesc, nu am tangență, dar nu aud ca software-ul Apple să fie ceva capodoperă de localizare)), Facebook sau Samsung nu au fost mai breji – calitatea traducerii lor lasă de dorit – Facebook, de exemplu, a apelat la crowdsourcing pentru a traduce interfața, și treaba asta se vede. Dar nimeni nu spune nimic altceva decât „ah, nu aș utiliza traducerea în română”. Le înțeleg punctul de vedere, dar nu e suficient.

Primul meu contact cu traducerile de software l-am făcut prin 2004-2005?((nu mai știu foarte sigur, și nu e nici important nici relevant)), când am ajutat la traducerea site-ului KDevelop. Acolo am învățat cât de dificil este să faci o traducere bună – nu pentru că limba română nu se pretează traducerilor, ci pentru că e, pur și simplu, o muncă foarte dificilă. Rezultatul a ceea ce am făcut (inclusiv, tot în perioada respectivă, să scriu software „traductibil”) a fost deplorabil spre mediocru. Nu știu dacă a ajutat pe cineva traducerea acelui site – am primit zero feedback pe munca pe care am făcut-o atunci.

La fel la toți producătorii mari de software. Calitatea traducerii este cea care este pentru că nu există nicio reacție din partea utilizatorilor. Cum ar fi dacă Samsung sau Apple (nu știu care e în scenariul lui Radu) ar primi zece-douăzeci de mailuri nervoase legate de calitatea traducerilor? Cum ar fi ca fiecare recenzie de telefon să aibă o notă pentru calitatea traducerii interfeței?

În ultimii ani îmi încep recenziile de carte în limba română cu un paragraf care explică și ce părere am despre calitatea traducerii. Un aspect la care eram complet indiferent până acum câțiva ani, dar care îmi influența părerea despre o carte. Până acum câțiva ani eram ferm convins că traducerile sunt fidele și textul pe care îl am în față este exact ce și-a dorit să zică autorul. Sunt cărți care mi-au displăcut din cauza traducerilor – mult mai multe decât se poate crede.

Feedback-ul ăsta poate ajută, poate nu, dar sunt sigur că dacă ar fi existat mai din timp, ar fi fost mai consecvent și mai incisiv, ar fi schimbat multe lucruri în discuția pe care o avem.

Limba română sună ciudat

Un lucru despre care nu se prea vorbește este faptul că limba română sună ciudat când e scrisă. Asta și pentru că am decis că în scris trebuie să avem un nivel de lemnozitate a limbii. Limba vorbită arată ciudat în scris, limba scrisă e de nevorbit – încă mă șochează să aud copii vorbind cu „aceasta”, acel cuvânt care nu există în vorbirea curentă pentru că până zici „aceasta” sacrifici și zece boi pentru gloria celei de-a treia reveniri pe pământ a lui Odin((Deci vine a patra oară? Cool!)).

Însă ce e cel mai ciudat e că limba română duce lipsă de vorbitori competenți. Și ăsta e motivul pentru care traducerile sună prost: vorbitorii de limba română sunt incompetenți. Incompetenți ca abilități verbale, ca abilități comunicaționale. Nu avem dexteritate în a folosi limba pentru a comunica, pentru a ne exprima. Scorurile scăzute de la examenele Pisa nu sunt întâmplătoare.

Ca urmare, și traducerile sunt pe măsura cetățenilor care utilizează limba. Am făcut la un moment dat un test cu câțiva colegi ce se plângeau de calitatea traducerii – le-am cerut să sugereze traduceri mai bune. Invariabil au căzut la romglezisme sau ceva similar.

Dar ce e interesant, e că o traducere consecventă și corectă rămâne neplăcută. Și ce nu-și dau seama utilizatorii români e că și interfața aia pe care o utilizează în engleză stârnește sentimente similare pentru un vorbitor nativ de limbă engleză. Că mult software e scris în ceva dialect internațional foarte anacronic și lemnos. Că noi avem privilegiul să vedem interfața originală prin niște ochelari colorați de „coolness” – că lucrurile sună la fel de aiurea și pentru englezi în limba lor. Că de fapt un dialect neplăcut le formează limba folosită la calculator.

Dar ne sună mai bine „Preferences” în loc de „Preferințe”, ne place mai mult „Cancel” în loc de „Renunță”. Dar asta nu înseamnă că în engleză, pentru un vorbitor de engleză, nu sună la fel de… meh. Și cheia e că textele din interfață sunt întotdeauna „meh”, doar că atunci când le vedem în română ni se pare că sunt „meh” pentru că sunt în română.

Pesimismul autohton nu ne lasă să îmbunătățim lucrurile

La întrebările precum „cum ar fi ca fiecare recenzie de telefon să aibă o notă pentru calitatea traducerii” răspunsul e demoralizant. Recenzorii români o fac, cel mai des, pe bani, și deci nu există decât produse excelente, cele mai bune de pe piață. Ar fi de prost gust să te uiți peste calitatea traducerii.

Dacă întrebi pe cineva legat de o traducere bună de interfață de ce nu o ține în română, răspunsul va fi întotdeauna „în română sună mai rău”. Dar realitatea e că e ceva cu ce te obișnuiești – așa cum mi-a luat ceva să învăț să scriu cu â în loc de î, să scriu cu diacritice în loc de sh și tz, tot așa și utilizarea unei interfețe în limba română e o treabă de obișnuință. Asta nu înseamnă că interfețele nu pot fi îmbunătățite.

Da, îți va fi mai greu să-i explici mamei tale pe ce să apese pe telefon când tu ai interfața în engleză și ea în română. Dar ideea e ca ea, citind textele de pe ecranul telefonului, să poată face de una singură lucrurile. Că de-aia sunt textele alea acolo, nu ca să încripteze magie neagră, ci ca să facă dispozitivele mai accesibile. Cu alte cuvinte, sunt acolo ca să ai mai puțină bătaie de cap.

Și de la Radu, ca reviewer de tehnologie, m-aș fi așteptat să înțeleagă lucrul ăsta. Dar vă recomand să recitiți postarea lui ca să vedeți o mostră tipică de pesimism autohton. Nu zic că nu are dreptate, că are, că îl înțeleg, dar… Cred că se poate mai bine.

Doar că și el ca și toți ceilalți așteaptă ca altcineva să ia inițiativa. Altcineva să rezolve lucrurile astea. Și cum nu se întâmplă, rămâne doar pesimismului să-i ia locul.

Da, avem nevoie de traduceri mai bune. Am ținut recent Windows 10 în română dintr-o greșeală, și sincer… nu m-a deranjat deloc. Da, e tradus jumi-juma (cred, sincer nu am observat foarte tare), dar de ce ar face-o mai mult dacă oricum nu se plânge nimeni?

Ce vă recomand eu e să folosiți produse în română și să le trimiteți o reacție producătorilor. Dacă traducerea e bună, zice-ți-le. Dacă e rea, zice-ți-le. E nevoie de feedback, e nevoie ca aceste interfețe să fie utilizate și să se reacționeze în baza lor.

Eu unul am observat că mulți din cei care spun că urmăresc filmele doar în engleză, sau care folosesc soft doar în engleză, au o cunoaștere superficială a limbii engleze și, cel mai des, nu pricep mare lucru din ce au urmărit. O traducere bună face un produs accesibil, real accesibil unei populații care nu e mereu capabilă să priceapă lucrurile într-o limbă străină. Dacă eliminăm coolness-factorul în care totul sună mai bine în engleză trecem de spoială și ajungem la esență. Și dacă esența e bună, și produsul va avea de câștigat pentru că e adus mai aproape de publicul țintă.

Cea mai bună experiență pe care am avut-o recent cu o interfață tradusă a fost cu League of Legends. Proiectul de localizare de la Riot Games e enorm – și e bine ținut la zi. Ai în joc personaje interpretate de actori precum Dorina Chiriac (care face o Tristana mai bună ca originalul), notele cu schimbările care se fac o dată la două săptămâni sunt traduse în română, și experiența de a juca LoL în română e, per ansamblu, excelentă. Vă recomand, fie doar și pentru a vedea cum arată o traducere bine făcută.

Să renunțăm la ochelarii de coolness

Și cred că dacă mai multe produse vor alege să își localizeze interfața, de câștigat am avea cu toții. Cei care traduc, dar și utilizatorii, care nu se lovesc în coolness-ul superficial, ci chiar înțeleg ce sunt lucrurile alea despre care se vorbește. Da, sună mișto „Black cleaver”, dar parcă e mai clar când îmi zici că e „Satâr negru”. Superficial, „Black cleaver”-ul e mai cool, dar real, nu mi-am pus niciodată problema „ce este”. Când am citit în română lucrurile au devenit mult mai clare.

Da, la fel cu „economizorul de ecran”, sau „partajare”. Poate că alegerile sunt neinspirate, dar gândiți-vă un pic ce vede un englez acolo. „Screen saver”. Ceva care salvează un panou? „Salvatorul de panou” parcă nu e la fel de cool, nu? Dar fix asta e screensaver-ul.

Da, avem nevoie de un lexicon tehnic clar, bine definit. De fapt, aici e unde Microsoft a stricat treaba pentru toți ceilalți – fiind primii și cei mai mari, au provocat cele mai multe daune. Dar până la urmă suntem mai câștigați cu un lexicon tehnic bine pus la punct folosit consecvent. Pentru că așa cum „salvatorul de panou” a devenit ceva pentru că a fost folosit consecvent, la fel și economizorul de ecran ar putea să fie același lucru. Tot ce contează e să renunțăm la a vedea coolness-ul la orice prostie scrisă în limba engleză.

De fapt, traducerea e o oportunitate pe care oamenii ne-tehnici vorbitori de engleză nu o au. Traducerea e un pas în care se pot face accesibile lucruri care nu prea sunt accesibile oamenilor ne-tehnici.

Pilda de final

Cel mai bun povestitor al lumii folosea pildele pentru a exemplifica ceea ce vroia să transmită. Așa că am și eu o pildă. La un moment dat, într-o țară nu mult diferită de a noastră, un băiat și-a făcut niște bani vânzând CD-uri piratate. După o vreme, a decis să ia un joc, să îi zicem Baldur’s Gate, și să-l traducă în limba lui, să zicem poloneză. Oamenii au început să caute acea versiune, atât de bine tradusă încât i s-a dus vestea peste mări și țări. Când a crescut suficient de mult din localizarea de jocuri, s-a gândit să facă el la rândul lui un joc, și a luat o carte scrisă de un autor tot de la el de-acasă și a transformat-o într-un joc bine gândit.

Morala pildei pentru mine e că uneori, un lucru bine făcut se însoțește cu un alt lucru bine făcut și aduce prosperitate, dar concluzia finală o las la voi. Și, evident, pilda de mai sus se referă la CD Projekt Red și la Witcher.