Ceva de spus (8 ani de wordpress)

WordPress ține să-mi amintească că am 8 ani cu ei. Blogul, ca și idee, ca și nevoie de a comunica, e mai vechi. De la articole publicate pe o pagină web, la articole scrise pe blog.com sau livejournal sub mai multe aliasuri, de la jurnalele de la deviantArt… poate chiar de la caietele din liceu prin care vorbeam cu oricine era dispus să m-asculte, de-atunci am simțit nevoia de a comunica cu exteriorul.

Bine, prima astfel de încercare a avut loc în școala generală, cu romanul scris pe un caiet dictando care la sfîrșit avea listă cu cititori. Aproape toată clasa îmi citise ceea ce aveam să aflu că era fan-fiction “Aventurierii spațiului”. La fiecare capitol scris mai dădea o tură prin toată clasa, în ordinea privilegiată pe care o construisem la finalul caietului. Și cînd era gata citit de toată lumea, mai scriam un capitol.

Dar cu romanul nu vroiam să spun nimic. Nu am avut multă vreme nimic de spus. În ceea ce a devenit ‘evul mediu personal’, sfîrșitul generalei și liceul, am tăcut. Am ascultat, am învățat, am făcut ce au zis alții.

Doar că nu m-am priceput prea bine la a face ce zic alții. Așa că atunci cînd proful de Geografie care insista să ne cheme la 7 dimineața ne dicta tomuri de chestii inutile despre cum de la Zdamăsii se extrage petrol, eu scriam. Dar nu după dictare. Scriam despre extratereștri și Dumnezeu, despre oameni și despre minți, despre lucrurile pe care le gîndeam pe-atunci.

În liceu am învățat și să vorbesc. Pentru că chiar dacă scriam, nu știam să spun lucrurile pe care le gîndeam, o boală generalizată. Eu, însă, am învățat să vorbesc și de-atunci nu-mi mai tace gura. Deranjez, desigur. Dar de-aia sunt prin zonă, să fac deranj.

Prima oară am vrut să-mi fac blog cînd l-am citit pe Maddox. Asta era în 1999, cînd devenisem BOFH-ul Facultății de Mate-Info, și aveam timp și resursele să o fac. A trebuit să mai lucrez la formă.

Am mai învățat, între timp, de la alții. Nu, nu ce să gîndesc, mă descurc să gîndesc singur. Dar nu e simplu să scrii, nu-i un lucru care să vină tot timpul natural, și, mai ales, contează și forma în care o faci. Dar înveți de la oamenii din jur. În primul rînd, în materie de scris și de exprimat idei, îi mulțumesc doamnei Iulia Deniforescu, profesoara de română din generală, cea care m-a învățat să fiu rău. În materie de scris blog, de formă, de atenție la calitatea mesajului transmis, Vali Petcu, omul care înțelege cel mai bine scrisul de blog în România. Tagul lui de blog mistakes e probabil cea mai bună resursă în română de ‘cum să-ți faci un blog bun’. Apoi, aveți în dreapta o listă de recomandări, de bloguri care merită citite. Se pot învăța multe și de acolo.

 

Sunt, în mod oficial, unul din cele mai vechi bloguri active de wordpress din România. Acest blog are 1260 de postări, și 4041 comentarii la care se adaugă 2230 răspunsuri de-ale mele, toate astea în 8 ani.

Despre ce o să scriu mai departe? Despre ce vreau eu. Cum ziceam, blogul ăsta se scrie așa cum m-am învățat în liceu, adică cu ce am în cap, nu după dictare. Așa că o să pun muzică ce-mi place, o să scriu despre lucruri care îmi plac, despre lucruri care mă deranjează, despre lucruri pe care mi le doresc, despre lucruri pe care vreau să le schimb în jurul meu, explic lucruri pe care le-am înțeles.

Mă exprim. E terapeutic.

8 ani de wordpress (fix azi), vreo 10 ani de blogging și mulți ani de făcut și gîndit liber. E bine. Mergem mai departe.

Marquez-Bighidi-Boom-Shakalaka

Comments

Ceva de spus (8 ani de wordpress) — 9 Comments

  1. iulia deniforescu? 🙂 eu am avut ceva războaie cu ea.
    la mai mulţi ani blogului tău!

  2. @psi: your mileage may vary. Pe mine m-a învățat niște chestii foarte deștepte.

    @manu: roar! roar! (sau cum fac dinozaurii?)

  3. chestii deştepte? 🙂 trebuie să vorbim când ne-om vedea. eu m-am împuns mereu cu ea vis a vis de critica literară şi patul procustian al literaturii…

  4. tocmai că am citit şi mă surprinde. pe noi, în liceu fiind, ne bătea la cap cu litera de lege a lui călinescu (şi simion). eu devenisem deja rea? 🙂

    • @psi Cam da. Pe noi nu ne bătea la cap cu litera de lege, dar aia probabil și pentru că eram doar elevi de generală. Oricum, știi cum e, pentru unii mumă, pentru alții ciumă, your mileage may very. 🙂