Cam cînd să ne așteptăm la un late-night show decent în România?

Zilele trecute am urmărit destul de multe emisiuni de-ale lui Craig Ferguson pe youtube. Nu sunt neapărat extraordinare, dar omul e foarte spontan, iar unele faze pot fi chiar simpatice. Iar una din întîlnirile cu Seth Green a fost chiar simpatică. Chestia e: americanii au patru-cinci astfel de emisiuni în fiecare seară

E bine? E rău? Nu știu, dar în loc să vezi umoriști de toaletă precum Banciu sau Badea, parcă e mai plăcut să savurezi glumele relaxate ale lui Ferguson sau O’Brien. Și acum vine întrebarea: Cam cînd să ne așteptăm la un late-night show decent în România?

Am făcut un calcul și nu arată prea grozav. În primul rînd, oamenii care au spectacole ‘late-night’ vin, de obicei, din zona de stand-up comedy, o zonă destul de populată la americani. Mai mult, spectacolele late-night se fac cu audiență în studio și se filmează live. Ce înseamnă asta?

Păi simplu. În primul rînd, ca să avem un late-night show decent în România avem nevoie de o comunitate de stand-up sănătoasă. Ori în afară de Teo nu am niciun nume pe care l-aș recomanda. Mai mult, aș vrea să cred că Teo e Carlin de România, numai că probabil și el recunoaște că nu e, că nu are cum.

Cînd o să fie un bazin suficient de mare de selecție pentru a găzdui o emisiune late-night, atunci o să avem o emisiune late-night, cu sau fără public (o să revin la problema publicului). Revin la prima problemă: un bazin suficient de mare de selecție. Oameni de stand-up. Mulți. Care să trăiască din asta…

Păi asta nu s-ar putea întîmpla decît dacă ar exista cluburi de stand-up dedicate sau restaurante care să facă seară de stand-up. Nu unul sau două, ci zece sau cincisprezece, prin toată țara. Restaurantele și cluburile astea ar trăi din ce consumă lumea și din faptul că lumea vine să vadă stand-up.

Cam în cît timp vedeți lucrul ăsta posibil în România? Următoarea schimbare de generație ar putea să fie suficientă. deci, să zicem așa, optimist, 25 de ani. În 25 de ani avem o șansă ca oamenii să iasă din casă ca să meargă la un spectacol. Știu, sună nasol dar realist.

Ei, în vreo 5 ani buni o să apară oameni suficient de spontani care să nu fie educați de secretarii de partid de la UNATC. Oameni care să și gîndească pentru ei. Oameni care să știe să reprezinte decent o echipă de umoriști.

Am numărat pînă acum vreo 30 de ani. Spectacolele astea late-night trebuie să se hrănească din publicitate, deci românul va trebui să fie un consumator un pic mai avid. Ar fi loc, în 30 de ani, de așa ceva. Dar de ceea ce nu va fi loc va fi consumul cultural.

Pentru că, vedeți voi, motorul real al acestor spectacole sunt invitații. Iar invitații sunt niște oameni care de obicei arată bine sau fac ceva util societății. Promovează ei înșiși un produs. Sunt spontani, inteligenți, pot susține un dialog fără a exersa ură. Oameni care nu depind de consorțiul media care deține televiziunea la care se difuzează spectacolul. Oameni de carte, oameni de teatru, oameni de film, cîntăreți, și nu flori, fete sau băieți.

Ei, pînă să ajungă România să producă așa ceva, chiar în ideea că în 30 de ani românii își vor permite să meargă des la spectacole, eu zic că va mai lua vreo 20 de ani de educație. Încă o generație.

În total, vorba poetului, 50 de ani. Asta dacă nu cumva se enervează Ovidiu și face el emisiune, fără actori de doi lei.

ceasul-inapoi

Comments

Cam cînd să ne așteptăm la un late-night show decent în România? — 14 Comments

    • Chestiunea zilei a fost o idee care mi-a trecut prin minte. E doar o copie a unui concept, omul ăla nu a fost niciodată natural în rolul pe care l-a pus. Sigur, l-a copiat pe Leno (deși pe Letterman l-a copiat mai mult, se zice). Dar doar l-a copiat, chinezește, așa. 🙁

      Vorbesc de un late night show în care prezentatorul să nu fie scos din mahalalele Bucureștiului, și nici invitații.

  1. Si Sergiu e ok (mai mult, pare a fi unul dintre putinii “teoreticieni ai umorului” din Romania). Altfel, nu cred ca un late night show trebuie neaparat sa fie gazduit de un “stand-up comedian”, dar intr-adevar ar ajuta. Eu astept un John Oliver: un om simpatic, dar mai geeky si cerebral. Genul care sa-ti explice problema, inainte de a o demola.

    • @krossfire: da, un John Oliver ar fi bun 🙂 Dar umorul e componenta necesară: oamenii se uită la spectacolele astea după o zi de muncă, și nu vor să vadă prostituate pe post de vedete.

  2. Cred că Ovidiu ar avea nevoie de o clonă ca să facă toate chestiile mișto pe care e capabil să le facă.

  3. De fapt, cred ca “spontaneitatea” se cauta. Faptul ca ea este o conditie de baza pentru stand-up le face practicantilor ascensiunea mai usoara in televiziune (afara, cel putin).

    • Exact. Spontaneitatea în România însă e ceva ce lasă de dorit; suntem niște oameni foarte temători, care nu știm să fim spontani; o problemă de care nu o să scăpăm pentru multă vreme.

  4. Ma rog, aici e o discutie mai larga si cred ca o voi aborda in curand si eu pe blog. Lipsa de cultura si educatie, dar mai ales lipsa de cultura, sunt si ele o cauza a lipsei de spontaneitate. Este vorba despre cultura in cel mai larg sens al cuvantului (poate fi cultura strazii sau cea a bibliotecii, dar sa fie…). Pentru a fi spontan, trebuie sa ai de unde sa fii spontan!

  5. Chestiunea Zilei a fost prezentată de Florin Călinescu, dar în spatele ei era Mihai Găinuşă. El îi scria textele. Omul are talent în a crea un moment comic decent, e destul de erudit pentru aşa ceva, dar nu ştiu dacă e şi spontan într-un format live. Sunt necesare şi de ceva cunoştinţe de actorie (să ştie când să faci pauze, etc), de aceea Călinescu era potrivit pentru rol. Poate anii petrecuţi la Cronică l-au mai obişnuit cu camerele (acum, că tot s-au despărţit, ar fi chiar o oportunitate pentru el), dar o să vedem.

  6. Nu știu ce mai făcea Mihai Găinușă în ultima vreme la Cronică, nu i-am mai urmărit emisiunea. Dar acolo e vorba și de echipa cu care ar trebui să produci umor acceptabil seară de seară. E greu. E nevoie și de un personaj spontan, care să ia cîteva idei și să le ducă mai departe într-un monolog care să merite ascultat. Mă uit la Craig Ferguson: are în general un monolog de 8-11 minute, în care ia la discutat cel mult trei evenimente curente, deși cel mai des unul singur. Nu e ceva ce poți regiza prea mult, nu e ceva ce poți pregăti seară ede seară din antecamerele studioului; trebuie să faci treaba aia acolo, pe scenă. E dificil de tot. Un stand-up comedian ar fi mai potrivit pentru așa ceva.

  7. Pingback: Krossfire's Blog » Spontan!