Cine e sindicalistul român?

Uneori, simt că marea masă a populației nu înțelege foarte bine cine sunt sindicaliștii. Li se acordă legitimitate, li se acordă încredere, și par capabili să dărîme cele mai importante structuri de decizie în România. Dar cine sunt ele și ce reprezintă?

Sindicalistul român este un om simplu, prea des un om prea simplu, care trebuie să se înscrie în sindicat pentru că ‘așa se procedează’. Liderul sindical local îl convinge că e spre binele lui, și plătește o cotizație pe care nici nu o vede, pentru că-i vine pe fluturașul cu salariul pe care sindicalistul nici măcar nu-l mai citește.

Sindicalistul în sine nu e o persoană rea – este o persoană ca mine și ca tine, un om cît se poate de normal care a primit o insignă de onoare pe care scrie “eu fac parte din gașca asta”. Că îi zice BNS, Cartel (inspirat nume) Alfa, sau cine știe ce altă chestie, sindicatele sunt constituite, teoretic, pentru a-l apăra pe sindicalist. O gașcă mai mare care ține la tine, o mică mafie, la famiglia care ține la tine și care te protejează.

Angajații la stat sunt aproape instantaneu parte dintr-un sindicat, organizat și sprijinit, direct sau indirect, de către stat. Ilogic, dar da, statul încurajează structurile sindicale al căror scopuri este lupta CONTRA statului – dar deoarece diferența e prea subtilă, nimeni nu-și pune problema “de ce ar vrea un angajator să facă asta”. Sindicatele române nu au existat înainte de revoluție (da, sunt conștient, existau, la fel cum aveai posibilitatea să alegi și un alt “președinte”). Ele sunt de facto invenția FSN-ului – PSD-ului actual – au fost crescuți la sînul generos al lui Iliescu, hrănite cu incompetența administrației post-decembriste, iar cele mai reprezentative episoade din viața sindicală română sunt mineriadele. Trebuie să înțelegem, din nou, că mineriadele au fost făcute sub umbrela sindicalismului, și sunt din punct de vedere sindical forme legitime de luptă.

De aceea, cred, e mai interesant un portret al liderului sindical. Liderul sindical este o persoană implicată politic – chiar dacă teoretic nu are voie să fie. Este o persoană cu fler politic, și cu un apetit deosebit pentru muncă (adică lipsă totală). Munca lui este lupta sindicală. Lupta sindicală se traduce prin “lupta contra patronatului – deci lupta contra statului. Munca liderului sindical, cu alte cuvinte, s-ar putea înscrie în capitolul cu subminarea economiei naționale sau sabotaj.  Nu există nici un caz individual remarcabil de om protejat de sindicat; nu există decît oameni afectați de ordinele sindicale și de politicile pe care le impun statului, sabotînd an de an economia națională. Care e rolul sindicatului atunci? Nu este sindicalismul o formă de implicare politică a unor oameni care NU AU VOIE să se implice politic?

Mă întreb ce anume ne face pe noi să acceptăm ‘sindicalismul’, altceva decît tradiția socialistă română inventată în 45 de ani de comunism. Probabil faptul că ne lipsește realismul și implicarea socială – nu ne pricepem și nu înțelegem care ar trebui să fie relația statului cu cetățeanul, cine e subordonatul cui. Încă românii nu pricep că nu sunt sclavii statului, și a tuturor rotițelor lui.

Pentru că, iarăși, trebuie înțeles că atunci cînd au ieșit să protesteze pe 27 Octombrie 2010, sindicaliștii nu au protestat contra guvernului și statului – ci contra contributorilor la bugetul de stat, contra mea, contra ta.

Comments

Cine e sindicalistul român? — 5 Comments

  1. In orasul natal s-au trezit sindicate de care nu auzisem 20 de ani. Am avut un soc la intoarcere sa gasesc o ditamai greva in trei culori…Cat timp liderii sindicali puteau suti o minima marja de profit, totul era bine.

    • Slavă Domnului, vremurile alea au trecut – ce se întîmplă acum e o simplă agitație a lui Ponta care se crede la Grivița în ’33. În rest, nimic nou. De bine de rău, nici masa de manevră nu mai e atît de proastă.