Cine ne-a furat istoria

Săptămâna asta Iulian Comănescu a scris un pic despre dacopați, după ce a descoperit „filmul documentar” „Adevăruri tulburătoare despre daci”. Filmul are cam un milion de vizualizări, fiind, în lumea online românească, un real succes. Iulian Comănescu face însă o greșeală fatală în acest tip de discuție; el îl tratează pe Roxin, Săvescu și cei care mai apar prin film ca pe niște oameni care chiar cred în ceea ce zic, și le-a acceptat discursul ca referindu-se la personajele istorice numite „daci”. 

Însă nu poți trata o operă de ficțiune în acest fel. În același mod în care britanicii au un peron 9 și 3/4 pe unde merge Harry Potter la școală, la fel avem și noi dacii care au piramida de cupru (de cupru era?) sub Bucegi. A vorbi serios despre opera lui Roxin sau Săvescu e ca și cum ai demonta articol cu articol o lege de integrare a „muggles” în lumea civilizată a vrăjitorilor, sau e ca și cum ai studia în amănunt prevederile păcii de la Hogwarts dintre Death Eaters și lumea vrăjitorilor, după moartea lui Voldemort. Sunt sigur că ai găsi câteva sute de mii de vizualizări pe subiectele astea.

E clar că dacii lui Roxin sunt personaje de fantasy, au mai multă magie decât Harry Potter după Hogwarts, și sunt atât de înțelepți că au rezistat prin cultură 2000 de ani după primul contact cu romanii; ce conflict între intelectualitate și comuniști? Adevărata problemă de fond e lupta între daci și romani, ca Asasinii și Templarii din Assassin’s Creed.

Întâmplător, săptămâna asta am dat un interviu pentru podcastul Rețeaua (pentru că nu e încă publicat nu pun încă link aici, poate-mi amintesc când e publicat, pe la finalul lui Octombrie) și am vorbit și despre Podcastul de Istorie. Și am explicat acolo un lucru care a fost surprinzător pentru oameni: nu, nu a stat nimeni să ne fure istoria. Fiecare în parte și-a scris istoria cum a putut. Noi nu prea le-am avut cu scrisul, nu ne-am scris nimic. Am început abia recent să mai avem opinii despre ce s-a întâmplat, dar comentăm în mare parte pe textul altora, că e vorba de sași din Brașov sau de otomani din Stambul, că vorbim de curtea ungurească care are și ea păreri despre ce se întâmplă pe-aici; faptul că nu există un text scris la comanda lui Decebal sau a lui Burebista ne lasă cu fix atâta informație câtă avem; câteva mențiuni fragmentare prin textele scriitorilor antici, toate din spațiul roman. Nu ne-a furat nimeni istoria, doar nu ne-am scris-o noi. Și degeaba încearcă acum să scrie Roxin despre ce s-a întâmplat acum 2000 de ani, că n-are de unde să scoată informația asta.

Mi se pare injust față de Roxin & friends să considerăm că discursul lor se referă la istorie, și nu e o ficțiune istorică în așa fel în care avem „Cei trei mușchetari”. Sigur, o parte din personaje au existat, dar Athos, Porthos și Aramis? Nope, nu, niet, nicht, nein. Cred că lipsa de imaginație a criticilor literari români îi văduvește pe Roxin and friends de recunoaștere pentru că nu recunosc faptul că în momentul ăsta sunt cei mai prolifici autori de ficțiune, la fel cum fusese Coruț odată.

Podcastul de istorie e un efort onest de a suplini lipsa și lipsurile profesorilor de istorie din școală. Și chiar dacă e un efort amator, poate superficial pe alocuri, cred că nimeni nu poate nega faptul că împreună cu Sergiu am ajuns în locuri care au, pentru noi, românii, o mantie mitologică, și am încercat mereu să identificăm ce e adevărat și ce nu. Faptul că românii își doresc să citească ficțiune istorică e imposibil de negat – căutați numai informațiile despre Gânditorul de la Hamangia și celebra comisie UNESCO care ne-a inclus pe ceva listă, și nimeni nu poate da măcar un link într-o lume digitalizată care să spună pe ce listă și care comisie a UNESCO a făcut ce. Dacă suntem atât de disperați cât să inventăm o comisie fictivă de acum 25 de ani, ce încredere putem avea în elucubrațiile dacopaților?

De-asta, poate mai necesar ca niciodată, ascultați Podcastul de Istorie, și citiți istorici pe bune, înainte să o ia pe alcool și să inventeze istorie. Și în loc să ne plângem că ni se fură istoria, ia să ne uităm mai îndeaproape la cum ne-o scriem acum, să înțelegem mai bine cine suntem.