Ciocanul roșu

Unii dintre voi poate știți testul: ți se dau cinci-șase adunări de făcut (repede), după care ești întrebat de o culoare și o unealtă. Aparent, în 98% din cazuri, cel puțin în zona europeană, răspunsul este “roșu și ciocan”. Mi se pare un procent mic; mă așteptam să fie ceva mai mare. Testele astea vin întotdeauna cu un “ah, știam că sunt între cei speciali, între cei 2% care sunt diferiți!”.

Ciocanul roșu e un automatism: roșu și ciocan sunt ceea ce s-ar numi “artefacte sociale”. Artefactele sociale ne ajută să comunicăm, să ne coordonăm, să ne integrăm mai ușor; sunt un limbaj comun și un mod de gândire comun. E util că atunci când zicem “unealtă” ne gândim la ciocan, e un lucru de care scriitorii de aplicații se folosesc în momentul în care îți pun un ciocan (adesea intersectat cu o șurubelniță) la secțiunea de “Unelte”.

Iar ciocanul roșu nu e un test concludent.

Ați făcut testul și ați zis “ciocan roșu” sau nu? Felicitări, sunteți normal sau anormal. Testul cu ciocanul nu testează altceva decât dacă aveți prieteni suficient de naivi cât să creadă că testul cu ciocanul roșu testează ceva. La fel și cel cu “ce bea vaca” (lapte). Testele astea se bazează că veți da niște răspunsuri instinctive, veți răspunde automat, ceea ce relevă doar faptul că testul v-a plictisit îndeajuns încât să nu vă mai folosiți mintea pentru a răspunde.

Așa că data viitoare când vă cere cineva să faceți mai mult de două adunări, spuneți-i direct “ciocan roșu în lapte” și trimiteți-l la culcare.

ciocan

Comments

Ciocanul roșu — 1 Comment

  1. Testul a fost inventat de un anglofon.

    Rromânii verzi ar fi pus răspunsul default “ciocan şi seceră aurii pe fond roşu” 😀