Cît de utilă e literatura română ca materie școlară?

Hint: deloc. Cel puțin acum, în forma în care se face, în care adolescenții sunt depersonalizați și obligați să impersoneze cariera de critic literar și de analist fonetic. Cîți critici literari sau cîți analiști fonetici ați angajat în ultima vreme? Cîte locuri de muncă sunt disponibile pe aceste orientări? Aparent, niciunul. În realitate – toate, pentru că toate cer diplomă de bacalaureat cel puțin, iar liceul și bacalaureatul îți cere să fii critic literar și analist fonetic. Pe lîngă multe alte idioțenii.

Sunt un adversar declarat al studierii literaturii române în școală în felul în care se face acum. Așa cum matematica e regina științelor, acea materie sine qua non pentru oricine merge la un profil tehnic, la fel literatura română este considerată regina științelor lingvistice. Nu, nu mă refer la gramatică, nu dăm examen la bacalaureat din gramatică. Vorbim despre literatura română, materia pe care chiar și liceele de informatică/matematică/fizică o fac de cel puțin 5 ori pe săptămînă. Fac o distincție foarte clară aici între Limba Română și Literatura Română ca și materii, deși ele sunt puse împreună. Chiar dacă bacalaureatul se dă la Limba și literatura română, cunoștințele reproduse papagalicește de elevi sunt cele de literatură, iar cele de limbă sunt folosite doar pentru depunctare.

Pentru foarte mulți, bacalaureatul la română e o experiență traumatizantă. Pentru cîțiva, abili în a reproduce mecanic informație, bacul la română înseamnă învățarea pe de rost a celor N comentarii plus reproducerea de selectivă a unor citate din niște texte mediocre. Sunt mai multe probleme aici.

În primul rînd, literatura română nu este una semnificativă, chiar dacă în patru ani de liceu nu s-a vorbit decît despre asta. Eminescu nu e marele romantic, e doar unul din cei mulți – nu e nici cel mai reușit, doar noi românii ne lăudăm cu el pentru că are poezia cea mai lungă. Sau, mă rog, printre cele mai lungi. Scriitorii dinainte de Eminescu? În afară de Cantemir care a documentat subiectiv Moldova (o frîntură de țară nu foarte importantă), restul sunt invizibili. După? Ne lăudăm cu scriitori americani (Eliade) sau cu scriitori francezi (Ionesco), și nici măcar nu-i înțelegem prea bine.

În al doilea rînd, literatura română, ca materie, a fost structurată pentru a satisface scopurile propagandistice ale regimului comunist. Sunt sigur că la 1940 nimeni nu considera ca serioasă ideea de ‘scriitor canonic român’ – adică, pentru a fi mai clar, scriitor care a impus standarde, canoane, respectate de cei după ei cu (mai mult sau mai puțină) sfințenie. Însă regimul comunist avea nevoie de o metodă de reeducare a intelectualilor – româna a fost una din unelte. S-au promovat oameni ca Sadoveanu, ca Eminescu-cel-socialist (cu opera de căpătîi Împărat și Proletar, desigur) și cam tot ce s-a putut pentru a menține o imagine consecventă asupra partidului Etern, știți voi care. Canoanele au fost absolut necesare – au fost impuse pentru a asigura că telectualul român nu deviază de la linia partidului, pe care o prevedea însuși Burebista, care-și dă mîna peste veacuri cu Mihai Viteazul și Nicolae Ceaușescu.

Problema e că oamenii care au învățat româna așa scriu acum manuale. Ei nu pot să trăiască fără materiale de referință. Și aici vine și problema numărul trei. Literatura este o chestie subiectivă. Eu pot foarte bine să spun că Luceafărul e o operă mediocră, prea lungă pentru a putea fi luată în serios (nu că aș gîndi asta, dar ca idee). O astfel de apreciere ar trebui să îmi dea nota zece – mai ales dacă pot să pun argumente în spatele afirmației; însă ce faci dacă baremul de corectare spune: “10 puncte pentru că ai identificat cîte un punct de genialitate a poetului național”. Pentru mine, poetul național ar putea fi Emil Brumaru, sau Nichita Stănescu – Și cum eu nu vorbesc în afirmația de mai sus despre Brumaru, cum aș putea lua notă maximă?

Corectura iarăși presupune un barem. Ori baremul nu poate aprecia subiectivismul, pentru că a-ți exprima opinia în legătură cu o operă literară, e, în realitate, interzis. Ferească sfîntul să scrii despre Bacovia și să nu pomenești de ‘movul metafizic’ sau ‘spleen’. Comentariile standardizate trebuie reproduse – oare cele mai bine vîndute cărți nu sunt cele cu compendii și comentarii?

Lucru care de fapt mă întoarce la subiectul meu de azi (divagația mi se datorează îndeosebi articolului Alinei Mungiu-Pippidi despre bacalaureat, pe care vi-l recomand cu căldură). Cît de utilă e literatura română în școală? E clar că literatura nu e cuantificabilă, nu dacă vrei să te folosești de bun-simț. Sigur, poate fi tocită, dar totuși, la ce bun? Ce aduce valoros literatura română, de ce e atît de important să studiem, și accentuez, literatura română?

Într-o discuție amicală am ridicat la fileu mingea. Am aruncat afirmația riscantă: literatura română e inutilă. Cei care erau implicați în discuție au preluat mingea și au încercat să-mi răspundă. O să aveți o surpriză, dar nimeni nu a putut să-mi ofere altceva decît argumente pentru ipoteza mea.

Ideea că ai avea un liceu fără literatura română are calitatea de a speria auditoriul. La auzul ideii, spiritele se inflamează, iar inflamării eu nu-i răspund decît cu: “ok, de ce?”. Cel mai decent răspuns a fost: “pentru că fără literatură ies doar niște mașini fără suflet, fără gîndire”. La care am prezentat argumentele mele:

  1. Am spus literatură română, nu doar literatură. Sunt pentru discutarea literaturii valoroase, românești sau de orice altă naționalitate
  2. După studierea literaturii române așa cum e abordată acum, elevii rămîn cu reflexul de a toci și a reda mașinal texte. Demers absolut inutil, care creează aversiune față de literatură, și e anti-scop.
  3. Pentru cei care insistă că trebuie să se studieze literatura română, vă reamintesc că literatura română este limitată, este mediocră și e foarte mică în comparație cu literatura franceză sau engleză; în plus literatura nu are naționalitate – pentru că textul, fie el și tradus, îmi dă niște sentimente care transced naționalitatea. Există ruși veseli și irlandezi triști, există francezi glaciali și englezi călduroși. Atunci la ce bun să devin naționalist prin literatură?
  4. Restul contra-argumentelor primite au fost cele de tipul “se știe”. Se știe că e foarte important să înveți literatură, se știe că dezvoltă nu-știu-care sinapsă românească. Se știe că Ion e o lucrare esențială încît îți va garanta un job la ziarul Click, fotograf de nuri de vedete dezgoliți.

Și, bine, dacă nu e literatură atunci ce e? Ce ar trebui să se studieze? În evul mediu aveau răspunsul. Primul mare test de cunoștințe se numea ‘trivium’, și era format din gramatică, logică și retorică. Doar dacă treceai de trivium puteai să mergi mai departe, să înveți matematici, sau științe mai avansate.

De ce nu, în loc de literatura română, cursuri pregătitoare pentru trivium? Gramatică, retorică, logică – trei lucruri care lipsesc teribil chiar și celor mai meritorii studenți români? La ce bun că știu că Nică e copilul universal, că Bacovia rîdea pe movul metafizic, sau că Ion a omorît-o pe nevastă-sa? La ce bun, dacă ei nu pot să argumenteze și cele mai elementare idei pe care le au? Păi nu-i așa că educăm proști?

Luați un absolvent mediu de facultate. Puneți-i vreo două, trei întrebări. Așteptați să vedeți ce va răspunde. Cum va răspunde. Cum va reuși să argumenteze ceva. Și în momentul respectiv, să-mi spuneți dacă mai are rost să știe că Iona sfîșia burți metaforice de balene. Nu ai cu cine.

Sau, duceți experimentul mai departe. Întrebați niște profesori cîte-o chestie, două. Cel puțin 50-60% din ei o să fie incoerenți. Și atunci, te întrebi, nu cumva ce facem noi pentru a dezvolta gîndirea studenților și a elevilor eșuează?

Einstein parcă spunea că nebunia este “a încerca același lucru de mai multe ori și a aștepta rezultate diferite”. Pînă acum, literatura română ca și parte funcțională din curriculum obligatoriu pentru toți elevii români a eșuat. Nu ar fi timpul să schimbăm foaia?

Comments

Cît de utilă e literatura română ca materie școlară? — 37 Comments

  1. Timpul de a schimba foaia a tot fost de dupa ’90 incoace. Dar (hai sa o dam in stereotipuri) “de vina e sistemul”. Iar sistemul include atât profesori cât și elevi.
    Ok, hai să mă și explic, cu un exemplu în care apar și eu. Am terminat la info… actualmente Grigore Moisil în Brașov. Pe vremea respectivă făceam limba și literatura română cu dl. profesor Manta. Un profesor pe stil vechi, un naționalist convins… adică vroiam să zic un patriot. Un profesor la orele căruia scriam între 4 și 6 pagini de caiet stundențesc… dictare. Asta a fost în clasa a IX-a și a X-a. În a XI-a nu știu pe ce motiv, poate de vârsta apropiata pensionării, poate chestii politice, indiferent… clasa mea s-a ales cu o nouă profesoară de română, căreia i-am uitat din păcate numele. Un semestru doar. Un semestru în care nu ne-a, putut obișnui cu modul nou de predare… de fapt cu noul mod de studiu, că aici era problema. Nu ni se mai preda materia, nu ni se mai spunea ce trebuie sa gândim, ci eram puși să gândim noi înșine. Dificil, note mai mici drept urmare, “Nasol”, ne-am zis noi inițial. Primul an în care poate contează și media din timpul anului la admitere (nu a contat deloc, dar și atunci erau la fel de clare lucrurile ca și acum în organizare). Nu putem sta cu mâinile în sân. Păi profa asta ne strică mediile, adică noi știm română, la celălalt prof luam note mai mari. Cumva a ajuns chestia asta și la dirigintă, o profesoară de matematică pentru care oricum româna era doar o chestie din asta a artiștilor, care avea și ceva putere de decizie, așa că semestrul următor am revenit la vechea formulă de dictare la română cu vechiul profesor. Păcat. Începuse să-mi placă să-mi folosesc creierul și la ora de română. Dar cine a avut cohones să vorbească de partea opusă majorității? Nu știu, eu sigur nu.
    Cine e de vină în situația asta? Toți, câte puțin… vechea gardă, care găsește schimbarea dificilă și anormală; ei au fost învățați că elevii trebuie să fie educați în anumite scopuri (de ex: să știe pe de rost o poezie… la ce folos? nu conteaza) . Elevii care vor alege mereu varianta mai ușoară.
    Păcat…

    • E tragic ceea ce îmi povestești, și din păcate știu despre ce vorbești. A-ți folosi creierul la literatura română în școală e cam exclus, asta pentru că în cele din urmă obiectivul final al materiilor predate la liceu nu e să rămîi cu ceva ci e acel bacalaureat, care impune atît de multe restricții. Dacă s-ar scoate din imagine obligativitatea literaturii române la bac, lucrurile ar arăta mult mai dinamic, chiar și dacă materia va fi în continuare restricționată la literatura română. Sunt destule acte literare românești digerabile.
      Dar după primul demers, de eliminare a literaturii române de la bac, aș face ca materie de căpătîi literatura universală. Să ai în loc de Eminescu Shelley, iar Eminescu ca footnote, să ai un Jules Verne, să ai un Milton și un Dante în loc de Cantemir și Ureche, să ai un Hemingway, un Orwell, un Asimov, un Philip K. Dick. Și ai avea atunci explozie de pasiune pentru lectură la liceu.
      Dar realizezi cît de tare ar fi dat peste cap corpul profesoral în cazul ăsta? Și să fim serioși. Avem oameni capabili să scrie astfel de manuale?
      Cum spuneai tu, la Manta toceai (mai mult sau mai puțin) ideile lui. Ai rămas cu ceva de la el? Altceva decît fraze întortocheate plăcute la auzul altor profesori?

    • Uite cine vorbește și uite cine se plânge 🙂

      Cel mai bun profesor pe care l-am avut în liceu a fost profesoara de română, Cioroiu. Nu a dictat un singur cuvânt. Ne dădea tematica pentru ora viitoare, trebuia să citim/studiem cum aveam chef și puteam lansa orice idee când eram ascultați și trebuia să vorbim în propriile noastre idei.

      Îmi aduc aminte o conversație excelentă cu ea când m-a ascultat la Sărmanul Dionis. Am vorbit până și de Big Bang. Mi-a dat tot 8 🙂 Dar să-ți aduc aminte ce făceai tu la ora de română cu o profă așa super?

      O profă care nu dicta și l-a lăsat și pe Turji să facă un comentariu în stilul lui, ba chiar i-a dat chiar o notă decentă. Alături de Pitiș în facultate, Cioroiu a fost unul din cei mai buni profesori pe care i-am avut vreodată.

    • Cred că nu m-am exprimat suficient de clar în legătură cu inutilitatea literaturii române ca și materie. Dar fie. Cioroiu era diferită – tu ai înțeles-o, eu nu. Din punctul meu de vedere Cioroiu teroriza; ea aștepta originalitate dar nu exista nici un sîmbure de originalitate din partea ei. Aștepta să studiem literatura română, dar fără să ne ghideze. Ne cerea să studiem probleme într-un fel pe care nu-l mai făcusem pînă atunci – probleme de interes zero pentru un elev la informatică. De-aia pentru mine Cioroiu ca profesor era zero. Nu ne învăța nimic. Nu a avut nimic care să atragă studenții în polemici. Tot ce făcea era să selecteze un elev sau doi pe zi și să-l hărțuiască pînă scotea tot din el.
      Nu, nu de la ea am învățat să comunic. Am învățat comunicarea de la profa de engleză, sau de la Pro Democrația. Ea era anti-comunicare, un satrap oribil de care cînd îmi amintesc mă ia cu durerea de cap. A reușit să omoare în mine orice urmă de talent literar, pe care nu l-am exprimat niciodată în prezența ei și în dialogurile cu ea.
      So please. Cioroiu poate a fost mișto din punctul tău de vedere, din punctul meu de vedere este încă un motiv pentru care literatura română nu are ce căuta în școală.
      Știi cînd a fost literatura română cît de cît ok? În clasa a XII-a cînd am făcut cu blonda pe care nu mai știu cum o chema. Ea m-a făcut să îl citesc pe Sorescu și să îl iubesc pe Eliade. Știu că ție parcă nu-ți plăcea așa de tare de ea – dar mi s-a părut mult mai ok, mult mai comunicativă, și mult mai puțin coșmarul zilnic numit Cioroaia. So, as people say, results may vary.

    • Way to get it all wrong. Dude, poate că nu vrei să admiți, problema la ora de română cu Cioroiu erai tu 😉 De altfel îmi aduc aminte două “incidente” în particular. Cioroiu a aruncat cu o cretă pe banca ta că erai atât de “interesat”… și culmea profa de engleză a făcut același lucru la un alt moment cu pixu.

      Amândouă ți-au atras o mică atenție. Nu știu dacă îți mai aduci aminte ce făceai tu la ambele ore. Și nu era vina lor că erai tu dezinteresat și flegmatic ca toți ceilalți. Nu că vreau să mă dau eu rotund, dar eu când mi-am dat seama că stau 8h pe zi la școală vrând nevrând și am de ales între a-mi băga picioarele și a fi cool și a-mi folosi creierul dacă tot sunt acolo și să mai ascult câteceva și a fi numit tocilar – am ales-o pe cea din urmă.

      M-a durut fix în pix ce credeau ceilalți de “toceala” mea. Și azi când de ex. e Denisa care a făcut germană 8 ani la școală și nici bună ziua nu mai știe mă oftic eu pe ea! Asta înseamnă să nu-ți pese. Și e de-a dreptul rușinos să te întâlnești cu un neamț pe aici și să-i explici că nu știi o boabă din limba lui deși ai studiat-o 8 ani, nu crezi? Și câte alte materii exact la fel pentru 99% din elevi?

      Învățământul gratuit e o tâmpenie. Orice după primele 4 clase ar trebui să fie un lux. Nu te interesează mai mult -> “drumuri și poduri”. Ai alte aspirații -> trage și învață și plătește și muncește ca să-ți știi scopu în școală nu să treci ca gâsca.

      Cât despre tine și profa de română, a fost pierderea ta zău. Și despre lipsa ei de originalitate, cred că glumești – și foarte probabil că n-ai ascultat niciodată ce zicea. Când făceam recapitulare în a 12-a pentru bac după ce s-a pensionat și am avut-o pe noua profă de română, eu și cu Ralu Che. am pregătit Bacovia și amândoi am vorbit liber fără mare pregătire înainte, doar cu ce și cum învățasem de la Cioroiu să zicem/facem. Răspunsul noii profe de română a fost că: “eu nu pot să fac comentarii la nivelul ăsta”. Am apreciat sinceritatea ei, dar eu și Ralu eram doar doi elevi ai lui Cioroiu.

      Într-un fel eu te văd ca un caz clasic de: “mă vait că de ce facem aia și aia, dar eu n-am chef să fac nimic la școală de fapt.” Cât despre literatură universală, ar fi trebuit să facem la engleză, dacă îți mai aduci aminte ce făceam la engleză….

  2. Corpul profesoral curent nu ar face fata schimbarii. E nevoie de noi generatii, asta insemnand o lentoare in schimbare, deoarece nu se poate face nici o schimbare drastica. E nevoie de o schimbare? Evident. De pe urma tocitului am ramas mai mult cu timp pierdut.

    • Tot Cioroiu, despre care spuneam mai sus, avea o vorbă: “învățământul este rutină, rugină și ruină” (pentru profesori).

      Ea a făcut totul diferit și a demonstrat că se putea, cine și-a folosit creieul și n-a slacked off a trecut prin bac ca o briză. Îmi aduc aminte și acum cât de uimiți erau profesorii de la proba de oral că pot avea o conversație cu mine și nu doar reproduc texte din cărți. A fost în mare parte meritul ei.

      Există asemenea profesori dar acei RRR îi erodează. Problema nu sunt profesorii problema sunt elevii. Ceea ce mă uimește la Dorin cu postarea de azi, care nu știu dacă vrea să recunoască, dar pe vremea liceului era parte din problemă 🙂

      Elevii nu vin la școală ca să învețe. Când școala nu va mai fi un drept ci un privilegiu pentru care trebuie să plătești/lupți poate că lucrurile se vor schimba. Până atunci elevii merg la școală să facă timpul să treacă și să-și crească măiestria în a găsi cea mai efficientă cale de a evita să facă orice fel de efort (fizic sau mental).

    • Ai dreptate: elevii nu vin la școală ca să învețe. Dar asta ar trebui să fie ipoteza de start a oricărui profesor – și de aceea în loc să fie cei trei R regula de bază a învățămîntului, ar trebui să fie ‘revitalizarea spiritelor care se pregătesc să adoarmă’.
      Nu, elevii nu sunt problema. Elevii sunt problema acolo unde sunt decidenți (AKA facultate). Nu acolo unde nu aleg ce fac, cum e liceul, pe care sunt obligați să îl facă. Și e foarte facil să afirmi că elevii sunt problema, dar să fim serioși – ție ți se pare că elevii decid ceva în materie de învățămînt?
      Și apropos, eram la Info. De ce am făcut literatură română? De ce nu universală? Read my post again, o să vezi că altele sunt problemele.
      Și stop defending Cioroiu. A fost coșmarul liceului pentru mine. Nu e ok, oricum ai pune problema.

    • :))

      educație cu de-a sila nu se poate, și dacă ești cel mai tare prof. problema ta e moot.

  3. @Raul: dincolo de toate amintirile (frumoase sau mai puțin frumoase) de la liceu, nu mi-ai răspuns la întrebare. Și postarea mea se referă la cu totul altceva decît orele lui Cioroiu. Cu chestia cu învață și elevul cît vrea – e o altă discuție, care nu-și are rolul ei aici. Amintește-ți cum a fost la noi la mate – cît a trebuit să învățăm la mate, și cît nu. Ionescu știa să atragă și să inspire. Cioroiu nu. Cel puțin nu pe mine.
    Cît despre problemele mele de atenție sau de atașament față de profesori, ele nu sunt subiectul a ceea ce am scris. You’re ‘offtopicking’ and starting something personal that shouldn’t be like that.
    Try reading what I wrote, not what you think I wrote 🙂

    • Poziția ta e personală. Cât de util au fost 4 ani de dictare la fiecare oră de istorie? De istorie nu întrebi deși generația noastră a fost generația care a făcut grevă școlară prima oară să ne scoată istoria de la bac – probă adăugată aleatoriu cu vreo 2 luni înainte de bac. Cât de utilă e școala cu de-a forța în genere?

      “Cît de utilă e literatura română în școală?”

      Nimic nu este util dacă nu interesează audiența.

    • Cât despre partea personală, ce mă dezamăgește sincer să fiu este că ai avut o profă bună și tot degeaba. Ca elev dovedești că nu profu e problema, sincer să fiu. Nu vreau să fac o discuție personală din asta, dar după atâția ani mă așteptam să poți discuta deschis și pe șleau despre școlitul tău.

      Pun pariu că nu-ți aduci aminte de loc când în prima oră de româna ne-a explicat profa cum ea nu va dicta nimic și ne va da o temă pentru ora următoare și ne-a învățat cum să citim și să facem notițe/fișe cu idei când vedem ceva interesant. Nu cred nici măcar că ai încercat sau scris vreo singură fișă. Îmi aduc aminte discuția de “Liceu cimitir al tinereții mele” a lui Bacovia și de “Cocoș cu capu roș” a lui Eminescu – clar niciunele parte din curicula materiei și mult peste ce ar fi trebuit să facă.

      Și cu toate astea amintirile tare despre profa respectivă sunt că era o “teroristă”. Cum zicea dezGusty mai sus, au trebuit să revină la normal: “dictare și reprodus mot-a-mot”. The easy way out, making an effort to think on your own is not easy.

      Iar din propria mea tentativă de a fi profesor – un an cât am încercat – n-o să uit niciodată gustul amar (și era la universitate anul 4) cum că nu e jobul meu să mă lupt cu studenții să le bag în cap chestii cu de-a forța. E jobul lor să fie studenți și să studieze. Eu n-aș fi putut repeta experiența aia a doua oară. Am simțit rutina, rugina și ruina din primul an de încercare, numai gândul că aș repeta iar același lucru următorul an mă extenua.

    • Bun, și eu am avut o experiență oribilă ca ‘profesor’. Am fost dezamăgit de interesul studenților pentru materie. Singurul lucru pe care am să-l reproșez (mie și altora) e că i-am trecut – astea sunt standardele facultății, și a trebuit să mă ‘ridic’ la standardele facultății.
      Dacă nimeni din anul I nu-i trecea just because, ar fi fost mult mai sănătos. Dar asta e o cu totul altă discuție, pe care o avem în alți termeni.
      Înțeleg că ai apreciat-o foarte tare pe Cioroiu. Eu nu. We can agree to disagree, motivele noastre sunt diferite, experiențele noastre sunt diferite.

    • Patru ani de predare cu dictarea la istorie au fost inutili. Dar manualul de istorie și materia istorie e importantă din multe puncte de vedere: politic, economic, social, afli pe ce lume te situezi. Nu mă iau de metoda de predare, again, read my blog.
      De ce m-am luat de literatura română? Pentru că literatura română este regina bacalaureatului. Există elevi care termină liceul și nu dau bacul din matematică sau logică (deși eu zic că singurele probă obligatorie ar trebui să fie proba de logică și cea de gramatică); în schimb singura constantă a învățămîntului românesc este literatura română (de care nimeni nu scapă, nici cei de la liceele etnice gen Honterus sau Lajos). Iar literatura română este infantilă, este insignifiantă și este foarte foarte mică în comparație cu literatura universală. E ca și cum am considera că exemplul definitiv de deșert este zona deșertică din Bărăgan sau că cel mai înalt munte din lume e Vf. Moldoveanu. Just because.

    • 1. Istoria românilor “este infantilă, insignifiantă și este foarte foarte mică în comparație cu istoria universală.” Un popor de terchea berchea încercând să make a living pe la marginea marilor imperii – pe terenul lor de joacă.

      2. Cât de mică și insignifiantă o fi literatura română, elevii abia sunt în stare să o “digere” și p-aia. Chiar propui înlocuirea literaturii române cu literatură universală (care sunt sigur că e studiată la uman) – pentru că e prea puțin și trebuie să dăm elevilor români mai mult de transcris și reprodus în sesiunile de dictare/reproducere mot-a-mot?

    • 1) O fi, dar interpretarea ta e o dovadă că nu ai fost atent la orele de istorie. Și istoria e mai importantă pentru că istoria e ceea ce ne definește pe noi ca neam. Contextul politic, istoric în care noi existăm ca națiune. Context care include și literatura insignifiantă.
      Plus, istoria românilor nu e infantilă. Am fost parte foarte importantă, de exemplu, din ambele războaie mondiale. But again, different story.
      2) Cînd analizezi ceva mic și insignifiant te pierzi în detalii irelevante. E ca și cum ai analiza împărțirea timp de 8 ani. Sunt sigur că o să găsești cine știe ce reguli bolnăvicioase în împărțirea la 13 – dar e util?
      Literatura e ceva subiectiv. Școala ar trebui să fie în esență obiectivă.

  4. imi place discutia asta, imi lipsesc asemenea conversatii 🙂
    dupa mine, cam toata scoala in Romania se face in stilul asta, in care si profesorii si elevii abia asteapta sa treaca ziua. daca ar fi sa schimb ceva, as concepe un sistem care sa inceapa din gradinita si in care copiii sa fie cointeresati sa participe, nu sa stea cuminti in banca si sa asculte/scrie… eu zic ca anii astia multi de stat in banca ne transforma in maturi pasivi si incapabili sa schimbam in bine mersul lucrurilor in tara, doar asteptam sa ni se spuna ce/cum sa facem.

    unde si cand am fost noi parte importanta a razboaielor mondiale? cand plangeam pe la usile conferintelor de pace unde nu aveam acces?istoria e mult mai subiectiva decat literatura, eroii unora sunt dusmanii de moarte ai altora. noi romanii am fost mereu cum suntem si acum, dornici sa moara capra vecinului, si condusi de indivizi care exploatau neamul in interesul lor sau al stapanilor lor din alte parti.in scoala se invata altceva, invatam ce grozavi am fost noi la rovine, calugareni etc… nu zice nimeni ca rezultatul bataliilor alea pe termen si scurt si lung a fost zero. scrie in vreun manual ca la 1859 Cuza a fost ales datorita masonilor? si ca tot ei l’au dat jos pt ca a condus in interesul natiei si nu al lor?dupa mine istoria care se invata in scoala e si mai inutila decat literatura.

    • Marius, în ambele războaie am avut un rol destul de important. În WW1 am consumat puternic din resursele Germaniei, iar Mărăști, Mărășești, Oituz au fost niște lupte eroice de partea noastră. Iar rezultatele au fost pe măsură, uită-te la România Mare la 1918, și după aia vorbim.
      În WW2 am scurtat rezistența Germaniei cu vreo 200 de zile, ca să nu zic că, on the evil side, fără petrolul nostru Germania termina destul de repede marșul. Deci da, am fost importanți.
      Asta cu masonii nu o știu, da’ mi se pare destul de amuzant – nici nu e foarte important cine l-a pus, ci rezultatul. De fapt, e important și cine l-a pus, dacă stau bine să mă gîndesc.
      Observă că în textul meu nu am vorbit nicăieri de profesori slabi sau de materii scrise prost. Literatura nu are cum să fie un subiect bun de studiu, e subiectivă pînă la Dumnezeu și înapoi. Istoria, în schimb, nu e atît de subiectivă – poate doar pentru cei care vor să o modifice după placul lor.

    • dupa cum spuneam, istoria noastra e plina de batalii eroice fara rezultate pozitive pt noi. da, nu s’a trecut pe la Marasesti, dar urmarea a fost asta: http://en.wikipedia.org/wiki/Treaty_of_Bucharest,_1918. la conferinta de pace, aia mare, nu am avut acces. eu zic ca cei care au castigat razboiul au permis Romaniei si altora sa isi revina numai ca sa nu mai fie teritorii germane sau austro’ungare, nu pt ca n’ar mai fi putut de dragul nostru.uite, citeste si aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Romania_during_World_War_I un citat de acolo: “Militarily, Romania’s strategy could not have been worse.” i’am tradat pe germani si ne’am dat non’stop cu stangu’n’dreptu’.
      i’am tradat din nou in ww2 si eu nu cred ca ei au uitat.zici ca am scurtat razboiul cu 200 de zile. cu ce ne’a ajutat pe noi asta? rezultat dupa ww2: am fost cedati rusilor.
      imi mentin parerea ca istoria e mult mai subiectiva, e scrisa si rescrisa dupa cum se schimba situatia politica, ceea ce nu se intampla cu literatura.

    • Uiți niște lucruri: Harta României la 1918, care ne clasează ca și clari cîștigători, sau faptul că suntem jucători importanți în războiul ăla.
      Tu spui că istoria e scrisă de învingători, dar istoria e de fapt obiectivă, iar învingătorii scriu doar propagandă. Te-ai obișnuit să citești propagandă, și ai uitat să studiezi istoria.
      De exemplu nu prea am avut de ales în a ne alege pe nemți ca aliați sau că am fost abandonați de Marea Britanie. Sure, am fost la coada clasamentului, am picat sub bocancul rusesc, dar pînă la urmă istoria e făcută să înveți și din erori.
      Istoria nu e subiectivă decît pentru oi. Nimeni nu rescrie istoria, doar reinterpretează 🙂 Ah, sigur, mai sunt alde Densușianu care a inventat o sumedenie de tîmpenii pentru a da o justificare dacismului, dar dincolo de romanele fantastice și cele propagandistice, realitatea se exprimă în fapte, nu în impresii. 🙂

    • uite aici harta aia de care zici 🙂
      http://moldova.go.ro/pagini/harti/romania.htm
      eu vad ca Romania a fost atat de Mare pe cat i s’a permis sa fie, nu pe cat ar fi putut sa fie.
      tocmai ca sa nu citesc propaganda “profesorilor” nostri de istorie caut surse externe. eram convins ca o sa gasesc numai laude la adresa atletilor crestinatatii & co dar, needless to say , nu e asa 🙂
      evident ca am avut de ales, puteam alege sa ne batem. finlandezii nu s’au lasat impresionati de armata rosie si s’au batut pt tara lor. uite unde sunt ei azi, cu toate ca sunt vecini cu Rusia.
      nu am invatat nimic din erori, in ww1 am fost nepregatiti la extrem, in ww2 la fel si acum daca ar fi sa fie ceva, la fel suntem (vezi “battlecruiserul” pe care l’am trimis in Libia – mi’aduce aminte de bancurile cu arcasul albanez).
      Densusianu a scris niste chestii cam imposibil de verificat zic eu, si nu vad legatura cu dacii, el scrie de evenimente petrecute cu mai multe mii de ani in urma in imperiul pelasg nu dac.
      beeee lol

  5. Pingback: Despre bacalaureatul de vară 2011 | Fly on the Windscreen

  6. Bravo Dorinel. Punctul pe I. Cititul este sursa primordiala de intelepciune. Pe de o parte pt ca iti permite sa acumulezi cunostiinte iar pe de alta parte (cea mai importanta as zice) pt ca iti tonifica atentia. Iar atentia este ceea ce iti permite sa inveti in continuare cu mare usurinta si sa fii inteligent cand situatia o cere. In plus, efectul spiritual este magnific. Cand citesti, dualismul interior minte-spirit isi muta centrul de greutate catre dreapta inaltand intreaga fiinta(nu intru in detalii).
    In Liceu, literatura romana este de tot kktul. In afara de Eminescu(care imi place in mod deosebit) si de cativa interbelici, restul e laba crunta. Desi multi sunt adeptii labii, totusi Literatura romana nu te incureajeaza sa o citesti. E plictisioare, neincitanta si in plus nu ofera informatiile care sa integreze/adapteze individul in/la societatea globala. Cat despre a inspira progresul, nici nu poate fi vorba. Ar fii intr-adevar minunat sa includem in programa obligatorie lucrari din literatura universla care, tocmai pt ca au o calitate aparte, ar incita elevul la lectura si l-ar si informa corespunzator. Dar daca unii dobitoci cu putere de decizie aleg sa joace cartea patriotismului si considera in adancul intelectului lor luminos ca literatura trebuie sa fie “romana” atunci ar putea sa faca si ei o selectie mai sanatoasa la cap. Sa devina obligatorii “Ciresarii, Toate panzele sus, Eliade, si la urma magnificul Vintila Corbul. “Dinastia Saunderland Beauclair” de pilda, corespunzator desbatuta, ar beneficia tanarului papagal in formare incomparabil mai mult decat “Ion”, “Morometii”, “Fefeleaga”, “Ciocoii Vechi si noi”, “Enigma ma-sii”, etc, etc la un loc. E drept ca ar avea ceva probleme cand ar veni vorba despe magistrala capodopera “Pravale Baba”.
    Per ansamblu, literatura romana studiata in liceu este incredibil de proasta. Dar la mai mult de atat nu stiu daca vajnicii nostri profesori ar fii in stare sa faca fata. Pune-o la Luminita Cocos, marea stea literara de la mesota, sa extratag intelesurile relevante din orice carte istorica a lui Vintila Corbul. O sa iasa un “foaie verde loboda, curge apa in lift”.
    Ideal literatura (nu romana, ci doar literatura) ar trebui sa devina un obiect de studiu care sa integreze multiplele cunostiinte din domeniul umanistic: istorie, sociologie, psihologie, geograhie si ideal, tehnic. “La 5 saptamani in balon de pilda”, undeva plrin clasa a 4-a, fiecare copil trebuie sa inteleaga la sfarsit de ce un balon zboara, iar “La 20.000 de leghe sub mari”, toata lumea sa inteleaga la nivel de principiu de ce submarinul merge pe sub apa (Arhimede). Neintelegerile de natura tehnica/umanista vor fi comunicate printr-un sistem informatizat instantaneu materiilor specializate pe diferitele probleme (fiziaca, istorie, etc). Aceste probleme vor fii ulterior dezbatute avand dedicate un interval de timp in programa. Si sa vezi atunci cum infloreste tara. Dar de unde atata creier la minister sa creeze un sistem din asta heliocentric?…. retoric.

    • De acord cu tine, Bogdan, literatura română selectată pentru liceeni nu stimulează nimic altceva decît ura față de lectură. 🙂
      Mă bucur să văd că avem aceeași părere 🙂

  7. Am dat de postul asta, cam tarziu se pare, dar cum subiectul, precum si opiniile, mi s-au parut interesante, o sa las si eu o vorba. Sunt de acord cu Dorin in ceea ce priveste faptul ca alegerea subiectelor la literatura romana in liceu lasa de dorit (vorbeam de Eminescu, programa nu iti permite sa descoperi nici o parte din creatie sa cu adevarat deosebita)… Dar de aici pana la a o scoate cu de-ntregul din programa pentru a inlocui cu literatura universala… Pe mine cel putin ma intereseaza ce au gandit si creat oamenii cu care partasesc o cultura, limba si spatiu geografic… Iar pentru a-i intelege pe altii mai departati geografic si cultural, eu cred ca ar trebui sa ne intelegm mai intai pe noi astia din zona… Iar aici avem mari carente, pe care sistemul actual in mod evident nu le poate acoperi.

    Vorbind de profesori, l-am avut si eu pe acel Manta de care vorbiti, si va pot spune ca desi dicta pagini intregi la ora, aprecia cu adevarat originalitatea si ideile proprii… In acelasi timp, descoperirea unei literaturi nu este compunere cu subiect liber, asa ca pentru a enunta idei originale mai trebui si o baza solida. Pe care o poti dezvolta numai citind ce au mai scris si altii inaintea ta, buni sau mai putin buni. Daca tot vorbeam de Eminescu, diferenta de valoare dintre ce a creat la inceput si apoi la apogeu (dupa ce a studiat zdravan pe la Berlin si Viena “numai” economie, filozofie, istorie si drept) e enorma.

    Cam acelasi lucru si pentru istorie, mai putin cu opinia lui Raul cum ca istoria romanilor e o istorie a unor terchea-berchea. Istoria reprezinta un insiruire de evenimente, care au niste motive si efecte. Punct. Nu exista “mare”, “mic” exista doar intepretari puternic influentate de contextul social si cultural de unde sunt emise. Poate ca noi romanii vom incepe a se juca cu adevarat cu “cei mari” atunci cand vom lasa deoaprte complexele astea de “terchea berchea”, pe care, de altfel, ni le-am bagat tot noi in cap.

    Suna foarte bine ce spune Bogdan, despre cum ar trebui sa schimbate din radacini toate aceste sisteme anchilozate. Insa as fi curios daca cineva ar veni si cu o solutie concreta de cum s-ar putea pune in aplicare aceste idei frumoase. Adica, o idee a unor oameni cu ceva in cap sa ajunga sa aiba un sprijin politic, apoi sa devina proiect de lege, apoi sa treaca prin intreg sistemul politico-administrativ pentru a putea fi pusa in aplicare la nivel national. Eu, personal, nu stiu cum (probabil ca si de aia nu m-am mai intors in tara).

    Pe de alta parte, nu sunt de acord cu Dorin in ceea ce priveste importanta materiiilor “umane” (literatura si istorie) in cadrul liceelor “reale” (in cazul de fata, informatica). Rolul liceului este de a crea un om complet pregatit pentru viata, atat ca si cunostinte, cat ca si educatia. Facultatea nu este menita decat a specializa spre o anumita filiera profesionala. Nu cred ca este normal ca unui tanar de 14 ani care a ales (el sau parintii lui) o filiera tehnica, sa i se rapeasca orice posibilitate de a isi putea schimba orientarea profesionala. Sau daca a ales sa faca info, trebuie sa devina un robot capabil numai sa butoneze si care sa nu aiba nici un habar de altceva din jur. Si nu trebuie luata in calcul elita, care oricum se va “educa” de la sine. Ci media si partea de jos, care au tot atatea drepturi de a putea accede la educatie ca si elitele.

    • A scoate din programă literatura română e un act de curaj, recunosc, dar garantez că prea puțini îi vor simți lipsa. Liceele umane? Sigur, să facă literatura română. În liceele tehnice? Hem, nu prea. Aș prefera orice altceva. Literatură universală, filmografie, chiar o istorie a muzicii e mai bună decît literatura română. Imaginează-ți o clasă la care se predă despre Vivaldi, Bach, dar la orele următoare despre Buddy Holly, Led Zeppelin sau Black Sabbath, după care să-ți predea despre Tiesto, ATB și Armin van Buuren. Ce ar fi mai util? I dare you to think about it.
      Liceul e deja un drum ales. Liceul ar trebui să te sprijine în drumul ales, nu să te împiedice prin impunerea unui spectru prea larg de materii de cunoscut. Cît despre schimbarea filierei, uman/real, schimbarea aceasta e mult mai ușoară pentru cei de pe cîmpul real decît de pe cîmpul uman. De ce? Cîmpul real e ‘neiertător de exact’ pe cînd cîmpul uman e relativist, producător de fluturași. E bine să se îmbine? Da, dar trebuie să fie o alegere personală, individuală.

    • “Fluturasii” astia de care vorbesti conduc pana una-alta lumea. Daca stai si te uiti, toti conducatorii lumii sunt ori avocati, profesori, istorici sau au studii politice/administratie/militare, deci tot “umane”. In cel mai “bun” caz sunt economisti, de ingineri nu prea am auzit. Din cate vad eu aici, un singur presedinte al US a fost inginer (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Presidents_of_the_United_States_by_occupation), in tara totusi cea mai dezvoltata tehnologic din lume. As fi curios si de statistici din alte regiuni ale lumii, dar nu cred sa fie diferente mari.
      In concluzie, “umanii” conduc lumea, noi astia “tehnici” executam.

      Mi se pare f bine ceea ce propui tu cu istoria muzicii, fimului etc. dar extra-curicular. Daca impui asa ceva ca si materie scolara, ajungi exact insituatia deja bine cunoscuta de noi toti: cel pe care nu il intereseaza deloc filmul o sa fie scarbit de materia respectiva, si o sa o urasca (la fel ca tine cu literatura romana 🙂 ). Adica nu poti impune preferintele minoritatii majoritatii.

      In schimb, daca exista cluburi in cadrul liceului care sa propuna aceste activitati, atunci situatia ar fi total diferita: numai elevii pasionati s-ar inscrie, iar motivatia pentru a participa/organiza/dezvolta in jurul tematicilor respective ar fi mult mai puternica decat o nota.

      Iar daca tu esti convins ca orice adolescent, la 14 ani, trebuie sa isi aleaga cariera profesionala si nu are dreptul apoi la nici o schimbare, nu am argumente. Si daca in acelasi timp crezi ca in majoritatea cazurilor alegerea aceasta atat de importanta la 14 ani ii apartine in realitate lui ca individ, si nu parintilor, iarasi nu am argumente. Eu sunt convins de contrariul, si anume ca la 14 ani un tanar 1) nu este suficient format pentru a lua o asemenea decizie si 2) in majoritatea cazurilor nu ia el aceatsa decizie. Si nu uita ca deja exista separarea liceelor pe filiere: cred ca nu contesti faptul ca noi la info am facut totusi mai putine materii umane si mai multa info/mate decat cei de la filiere umane.

      De acord ca schimbarea real spre uman ar fi relativ ok, dar ce faci cu ceilalti ? ei nu merita aceleasi sanse ? 🙂

    • Fluturașii nu au ajuns acolo pentru că au luat nota zece la școală, ci din cu totul alte motive. Competența pe soft skills te poate duce departe, corect. Dar nu competența școlară te duce acolo. Ăsta ar fi primul punct.
      Al doilea punct: ce are literatura peste fotografie, film sau muzică? (hint: nimic).
      Schimbarea de ‘profil’ ar trebui făcută la facultate. Corect. Dar atunci de ce ai liceu de informatică? Să existe doar licee teoretice și gata.
      Cei de la real sunt inundați cu materii umaniste, cei de la uman nu au aceeași problemă cu materiile ‘reale’. Ceea ce rezultă e dezastruos. Da, sigur, Boc este profesor de drept, dar ar fi ajutat să știe economie și matematică mai multă:D
      Nu uita. Matematica e regina științelor, nu limba română.

  8. Pingback: O idee revoluționară pentru învățămîntul românesc | Fly on the Windscreen

  9. Pe vremea copilariei mele, citeam pe nerasuflate tot ce-mi cadea in mine. Daca vroiai ceva care sa-ti zgandareasca imaginatia, trebuia musai sa citesti. Cenusiul din jur nu te invita la nimic si atunci trebuia sa bagi nasul in carte. Astazi nu mai citeste nimeni, pentru ca alte tentatii au inlocuit cenusiul. Cenusie a devenit acum pagina de carte, litere negre insiruite monoton pe o foaie alba. E atata culoare si atata miscare pe o pagina web sau intr-un desen animat, ca e firesc ca un copil sa le prefere pe acelea. In lumea aceasta virtuala, ce placere sa gaseasca un copil, un adolescent in intamplarile de demult ale crailor de curte veche. Lumi apuse intr-o lume in miscare, prea grabita sa se mai uite in urma. Nu cer copiilor sa citeasca acasa. Dar cer literatura in scoala. Texte semnificative, pe care sa incerci sa le adaptezi la situatiile actuale, sa le modernizezi facand analogii. Sunt convinsa ca s-ar putea gasi mereu similitudini.

    • Ceri literatură, și pot fi de acord dar nu cu literatura română, ci cu cea universală.
      Eu unul nu aș cere nimic ‘obligatoriu’. Obligatoriu înseamnă suprimarea libertății, iar literatura ar trebui să fie eliberatoare a minții. De-asta aș scoate literatura din școală.
      Acum cîțiva ani căutam o carte, și m-am nimerit la secțiunea de manuale. Acolo era un bătrîn care a deschis un manual de fizică și cînd i-am zis că e un manual (și deci o prostie), mi-a răspuns: “dar știi tu cîtă știință e aici?”. Nu știam, de fapt, am minimalizat manualele tocmai pentru că erau manuale, deci obligatorii. Eu am învățat pe pielea mea chestia asta, dar elevii în general nu vor avea același privilegiu. Aici e de fapt problema – literatura în școală îi va face să urască ideea de literatură.

  10. Pingback: Literatura română: de ce? « Roxana-Mălina Chirilă

  11. Pingback: My Homepage

  12. Ma da’ cum sa zici asta?Nu iti iubesti limba?Trebuie sa inveti aceste lucruri pentru ca tin de cultura generala si este patria ta si trebuie sa o iubesti ca pe maica-ta si Eminescu,Tudor Arghezi si toti astia si trebuie sa ii stii pe toti si BASARABIA E PAMANT ROMANESC SI NE DISTRUG INCULTII SI ARASRHASRASJRH PATRIOTU’ 2015 ITI CRAPA CAPU’!!!!!!