Colecționarii de Like-uri

Nu e în obiceiul meu să vorbesc despre blogging și chestii despre Internetul ‘social’, cel din care fac acum niște tinerei bani cu nemiluita. Cred însă că e un subiect interesant pentru mine, ca și creator de conținut, și aș vrea să-mi clarific (și mie și vouă) poziția față de acest curent nou sufocant și agresiv.

Sunt un fan al jocului GuildWars. Sau eram, nu mi-e foarte clar, pentru că nu am mai intrat de foarte multă vreme să joc. De vreo trei ani, NCSoft, firma producătoare, lucrează la Guild Wars 2, un joc care promite să fie gaura din gogoașă și fluidul din apa caldă. Acum două săptămîni parcă au dat drumul la înscrieri pentru accesul la varianta beta a jocului. Un milion de oameni s-au înscris pentru acces, și dintre ei doar cîțiva (probabil cîteva zeci sau sute) vor fi aleși. Evident, și eu m-am înscris – drept urmare, de curînd, am fost contactat de către NCSoft cu un mesaj: „Dă-ne Like pe facebook ca să vezi un videoclip în care îți zicem Mulțumim”.

Nu am dat click vreme de trei zile – pur și simplu nu a existat absolut nici un motiv pentru care aș fi vrut să fac treaba asta – în plus, ca să-l citez pe Raul, cum pot să dau Like la ceva ca să am acces să văd dacă chiar îmi place acel ceva???  Dar nu această factură logică ar fi fost o problemă dacă azi nu aș fi încercat să dau click pe link-ul acela. Link-ul respectiv m-a redirectat către un Error 404, page not found. Cu alte cuvinte, mulțumim, da’ nu ai fost suficient de rapid să dai click cînd trebuia. Nu-ți mai mulțumim. Lucru care m-a pus pe gînduri – și a mai adunat încă o linie pe răbojul pe care îl țin facebook-ului. Pentru o rețea socială care reține absolut tot despre absolut orice, dispariția unei informații în trei zile sau ascunderea ei în spatele unui buton de Like este o practică dubioasă care nu se poate să nu te pună pe gînduri.

Curentul acesta este foarte răspîndit în social-media. Pentru cei care nu știu ce este social media, pe scurt, e Facebook, Twitter și încă cîteva chestii. Social media este considerat acum de oricine care vrea să-ți ia banii cea mai bună sursă de promovare pentru orice – de la biscuiți la mașini de jumătate de milion de Euro – niște autointitulați experți social-media o să îți explice că ei o să îți facă campanii de promovare. Logica relativ simplă e că tot românul este internaut în ziua de azi. E pe Facebook, pe twitter, pe bloguri, tot românul participă la social media. Face revoluții facebook, pornește flashmob-uri, se coordonează pe twitter la minirevoluții, vorbește și glumește în memes, ce mai, face cam tot ce face tînărul occidental. Foarte puțini înțeleg însă despre ce e vorba.

Revenind acum la povestea mea cu Guild Wars, acel mesaj era parte dintr-o campanie de social media făcută de un asemenea expert. Cei mai mulți dintre cei care s-au înscris în programul de beta al GW probabil că au cont de facebook, și probabil deja au dat Like la Guild Wars 2 – motivul pentru care un expert social media ar alege să trimită un ‘mulțumesc’ forțîndu-și utilizatorii să dea un Like îmi scapă. Cazul ăsta nu e singular. Tot aud (și mă jur că nu citesc bloguri de social media) despre campanii care spun „Dă click aici, dă like, și o să poți cîștiga un telefon furat din gheretele RomTelecom”. Firme serioase care cerșesc Like-uri. De ce?

Ce e un Like? De ce se omoară atît de tare experții după Like-uri? Păi e simplu. Cînd apeși pe butonul Like, apare un mesaj cu „cutare likes cutare” – și prietenii lui vor vedea treaba respectivă. Deci mai mulți vor vedea mesajul, și teoretic mesajul a ajuns la cît mai mulți. Realitatea?

Realitatea e că memoria social media e foarte scurtă. Cîți își mai amintesc de chestia care era mișto ieri pe Facebook? Nu, nu fac pe teribilistul. Vorbesc de ziua de ieri. 24 de ore. Vă mai amintiți la ce ați dat Like acum 24 de ore? Eu nu. Nici voi. Campania cutremurătoare care salvează zece orfani din Africa? Uitată complet. Campania contra discriminării de orice fel, sex, religie, rasă, specie, subspecie, încrengătură? E undeva în trecut. Informația pur și simplu dispare. Da, sigur, ea e încă acolo. Dar impactul pe care ea l-a avut este minim, și rareori diferit de zero. E imposibil să dai o referință către ceva ce s-a întîmplat pe facebook. Tot e consumabil – pur și simplu un eveniment, oricît de popular pe Facebook, va dispărea uitat în muntele de informații pe care fiecare utilizator le procesează în fiecare zi. Facebook e util doar ca inginerie socială, o chestie temporară, care te face foarte ușor de uitat după. Eu unul dacă aș avea o firmă cu buget de publicitate, nu aș investi în facebook.

Și totuși, social media experții o să investească în campanii pe facebook să colecteze like-uri irelevante pe termen lung. A cerși like-uri e ca și cum cerșești în adolescență atenția de la fete – o să o obții, dar nu așa cum vrei, și satisfacțiile o să fie inexistente. Cu ce ajută pe cei care fac Guild Wars like-ul meu, pe care nici măcar nu mai pot să-l accesez, să-l dau? Păi e simplu: cu nimic. Nu o să vîndă mai mult sau mai puțin. Produsul lor, chiar dacă e virtual, se vinde separat, Like-urile nu ajută la balanța bugetară, nici la nimic altceva. Doar la umflat ego-urile ’experților social-media’.

Ca și producător de conținut, nu voi produce niciodată conținut exclusiv pentru Facebook, sau pentru Twitter. Astfel de exclusivități nu sunt utile nimănui, și mie în mod sigur nu. În schimb, ceea ce voi face mereu va fi să trimit întotdeauna link pe twitter și pe facebook. De ce? Chiar dacă din punct de vedere logic greșesc, experții social-media fac un calcul corect. Ei împart utilizatorii de new-media în trei:: utilizatorul obișnuit, care ‘face’ pe Facebook, utilizatorul expert, care ’le cunoaște’ pe Twitter și super-avansații care se scriu pe bloguri. Circuitul e următorul: informația brută circulă pe Twitter, este preluată, analizată, comentată, îmbogățită în bloguri și apoi împinsă către malaxorul social numit Facebook, unde e ‘plăcut’ de toată lumea, arătat cu degetul, comentat, vulgarizat, banalizat pînă la saturație. Mesajul e necesar să ajungă și acolo. Numai că ei se concentrează către efemeridele Facebook și Twitter pentru că sunt incapabili să creeze conținut vandabil și e mult mai ușor să simulezi rezultatele prin cele două. Un blog citit de un număr considerabil de oameni e o treabă dificil de atins, e mult de muncă acolo.

De aceea vor folosi uneltele la dispoziție: like-uri și retweet-uri. Dacă e mai greu să cerșești retweet-uri în 140 de caractere, e mult mai ușor să cerșești like-uri. Este o metrică irelevantă, dar totuși o metrică, pe care o pot transforma pe hîrtie în succes. Se umflă în piept cu pseudo-rezultate – și le autocaracterizează ca succese – în timp ce două zile mai tîrziu nimeni nu-și mai amintește dacă acea campanie a avut loc acum trei zile sau acum trei ani.

De aceea un Like nu înseamnă, de fapt, nimic. Un subscriber la blog e deja altceva. Un Like însă e un element din acel couch-activism – activism de pe canapea specific generatiei internet. Un Like e un semn de neimplicare, nepăsare, lipsă de opinie sau sentiment. Iar cei care vor să colecteze așa ceva sunt niște naivi sau niște escroci. You choose.