Comentariul la română: Introducerea

În școala generală ne-au învățat la română să facem comentarii literare. Pentru că eram niște grăunțe de oameni care nu gîndeau fără aprobare de la părinți, și deci nu prea aveam dreptul la o opinie, aceste comentarii erau niște reproduceri tembele după cărțile de ‘compendii’ din care cea mai celebră pe vremea noastră era cartea lui Ovidiu Moceanu.

Însă, v-am zis, profa mea de română a fost profă mișto, așa că ea ne-a învățat să scriem propriile noastre comentarii. Să gîndim ce scriem, că altfel devenim niște copiatori jenanți. Așa că ne-a spus că un comentariu trebuie să aibă trei părți: introducerea, unde scrii niște lucruri despre autor și operă, generalități, după care cuprinsul, mai consistent, vreo 3-4 pagini de dictando mic, după care o încheiere, ca și concluzie.

Ca orice început, introducerea a fost întotdeauna problematică pentru mine. După ce dădeam drumul la scris, mergea totul ‘blană’, dar pînă cînd nu-mi dădeam drumul era foarte greu. Așa că în clasa a VII-a am inventat o introducere standard, un text unde, pe alocuri, trebuia introdus numele genialului autor român. E textul unde m-am „certat” cu profa în legătură cu grafia numelui ‘Shakespeare’ – noroc că nu era Schwarzenegger, că ar fi fost dificil tare.

Ideea mea a fost apreciată, și acceptată de doamna profesoară ca validă, mai ales că scopul era ca acel comentariu să fie văzut o singură dată, la examenul de admitere în liceu. Era o alegere pragmatică pe care mi-a acceptat-o și înțeles-o. Și acum mi-am amintit cam cum era. Redau aproximativ un fragment, surprinzînd, sper, partea relevantă:

„Pe bolta literaturii universale strălucesc stelele precum Shakespeare, Dante sau <pac, eu cu Emil Gîrleanu>, nume care au intrat în Panteonul literaturii universale etc. etc. etc.”.

Nu mai am la-ndemînă un caiet din clasa a VII-a să găsesc introducerea respectivă, dar era absolut genială. Mai ales alăturarea absolut logică între Shakespeare, Dante și Emil Gîrleanu e de mare efect – dacă eu am luat notă mare la admitere cu o introducere de genul ăsta, vă dați seama cam care era stadiul ‘concurenței’… 🙂

La modul serios, dacă elevilor de ciclu gimnazial nu li se dădea dreptul la o opinie, oare de ce le cereau comentarii literare? Mă rog, eu am scăpat ieftin, am dat la info și după aia nu a mai fost nevoie de efort în direcția aia… dar nu pot să uit de Panteonul (cred că ne depuncta dacă nu pomeneam de Panteon) și de stelele vieții care strălucesc pe bolta literaturii.