Complexe mari de oameni mici

nu-maneleUneori ne putem prinde că suntem un popor mic pentru că avem complexe mari legate de niște lucruri neimportante. Astăzi o să discut un pic despre muzică, despre complexele noastre legate de acest subiect și despre faptul că ne renegăm artiștii pentru că nu vrem să recunoaștem că ei sunt reprezentativi. După care o să exemplific cu o piesă de mare geniu, pe care o dedic Jandarmeriei române. După care o să vă și explic despre ce e vorba, pentru că am observat că 1) oamenii nu ascultă versuri și 2) și dacă ascultă versurile, nu le pricep 3) mai ales dacă piesele nu sunt cîntate de artiștii lor favoriți.

Complexul despre care vorbesc este complexul legat de muzică al românilor. Probabil dacă întrebi pe stradă care e cea mai bună muzică românească, cetățeanul mediu al României va sta o vreme îndelungată pe gînduri, pentru că nu mai știe cum îi cheamă pe ăia doi morți care au făcut muzică clasică. Ciprian Porumbescu și George Enescu.

Problema e că unui român îi e foarte greu să recunoască faptul că un om care încă trăiește face un lucru bun, mai ales dacă acesta e țigan. “Da, mă. Connect-R face muzică OK, dar nu se compară cu creația de geniu Porumbeștiană!”. Lui Enescu nu i-a fost rușine să colaboreze cu un țigan în hitul lui cel mai cunoscut, Ciocîrlia și asta pentru că era un om cu capul pe umeri. Da, Grigoraș Dinicu era un țigan, și da, Ciocîrlia e un ‘hit’. Dacă am fi avut MTv în 1890, Ciocîrlia ar fi fost în heavy-rotation, iar Enescu s-ar fi fost îmbrăcat gangsta.

Pentru că al doilea mit pe care îl avem legat de artă în general e că trecutul e sacrosanct, pe cînd prezentul e mizerabil. Și în momentul în care prezentul devine trecut începem să idealizăm. Conexiuni e cea mai tare trupă! Iris, cît geniu! Phoenix, care nu au cîntat muzici inspirate din Densușianu decît cînd le-a zis Ceaușescu, au devenit peste veacuri stindardul de glorie al muzicii românești. Sigur, Conexiuni, Iris sau Phoenix sunt inexistenți pe plan cultural european, laolaltă cu Eminescu, legendara ratare literară. De ce? pentru că singurul motiv pentru care asculți Conexiuni, Iris sau Phoenix este nostalgia. Să-ți amintești cum era în vremurile bune, cînd erai mai tînăr și mai în putere. Iar Eminescu… cînd ați citit ultima oară o poezie de Eminescu? Luceafărul poeziei românești este infertil din punct de vedere cultural, fiind însă o lectură sufocant de obligatorie în liceu.

Revenind la complexele de oameni mici, scriam acum cîteva luni despre faptul că suntem jenant de intoleranți și ipocriți. Și asta pentru că refuzăm să recunoaștem impactul cultural real al fenomenelor artistice din jurul nostru. Pretindem că, de exemplu, manelele nu există din punct de vedere cultural, deși, culmea, primesc cea mai mare atenție pe Youtube (pînă la urmă primul instrument de măsură cît se poate de cinstit).

Și refuzăm să credem că maneaua aduce aport cultural, asta pentru că maneaua e rejectată de intelectualii pentru care a suferi în tăcere e mai valoros decît a avea o petrecere decentă. Iar maneliștii fix asta urmăresc: să dea viață petrecerilor… petrecerilor de români, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Cred că motivul pentru care maneaua e rejectată din punct de vedere cultural este faptul că cultura e un lucru serios, nu poți avea ceva neserios în ea! Decît dacă e IL Caragiale. Sau orice alt mort care a făcut glume. Cum ziceam, complexe de oameni mici.

Am acum o piesă pentru toți cei care consideră că maneaua nu are nimic de zis din punct de vedere cultural, desi o piesă de prin 2006?2007? Mă rog. o piesă scoasă la studiourile băieților de la HiQ, îi știți voi, ăia care sunt cultural acceptabili că sunt albi, au muzică fără pic de tupeu și unul din ei e deputat sau ceva. Piesa o dedic Jandarmeriei Române.

(s-ar putea să vă ceară să vă logați pe Youtube pentru că o fustă scurtă e o ofensă la adresa moralei publice, o ofensă mai mare decît INNA goală).

De ce e această piesă absolut genială? Păi hai să vedem: în primul rînd, piesa e o parodie. E o piesă plină de umor, în care artistul ironizează bodyguarzii din cluburi. In extenso, ironizează forțele de ordine. În același timp, punîndu-se în locul acelui bodyguard, relatînd la persoana I, artistul se și autoironizează, lucru pe care comentatorii de pe youtube nu sunt capabili să îl înțeleagă, de unde și mulțimea de comentarii “ce prost e ăsta, frate!”. Mai mult, la această parodie participă Frankfurt, personaj din Vacanța Mare. Ce rol interpretează el aici? L-aș numi rolul ‘Erwin Albu’, sau, generic, rolul celor din #unitisalvam care sunt bătuți de Jandarmerie.1)Am scris textul ăsta înainte ca piesa să aibă un intro în care anunță că e o parodie

Ei, aici e marea artă a artistului Florin Minune. Pentru că el explică întreaga filosofie de viață a bodyguard-ului/jandarmului, după care, la minutul 1:35 în piesă, apare protestatarul arțăgos. Care primește, în mod surprinzător, ce merită. Las ca temă pentru acasă interpretarea finalului, începînd cu minutul 4:00.

Știți care e problema mea? Problema mea e că în momentul ăsta Florin Minune și al lui Pentium 4 cu integratul ars e mult mai relevant din punct de vedere cultural decît multe din creațiile artistice luate în serios de societatea română. E adevărat, chiar dacă avem umoriști de calitate, societatea română nu are haz. Ia prea în serios totul.

Eu cred că românii nu sunt pe bune. Că sunt un popor inventat de Dumnezeu ca să aibă și el la ce să se uite cînd pe canalul ăllalt sunt știri. Și de-aia ne-a făcut atît de proști, fuduli și ignoranți. Și noi, ăștia mai curăței, care ne pretindem că știm cum merg lucrurile și cunoaștem mai bine problemele, intelectualii, carevasăzică… Nouă poporul ăsta mișto ne scapă cu desăvîrșire.

PS: Mi-am amintit de o treabă pe care am observat-o: ascultatul de manele la români e ca îmbătatul în club. Ne facem că nu ne mai amintim ce-am făcut, și faptul că ne-am trezit plini de ruj, cu pantalonii în vine și portofelul furat nu are nicio legătură cu alegerile noastre din seara dinainte.

NOTES   [ + ]

1. Am scris textul ăsta înainte ca piesa să aibă un intro în care anunță că e o parodie

Comments

Complexe mari de oameni mici — 19 Comments

  1. Poezia lui Eminescu si a oricarui alt poet romantic e extrem de actuala pentru oamenii care mai au suflet (si sunt foarte multi). Observ de ceva timp ca parca unora le-a smuls cineva inima din piept, asa ca pot intelege comportamentul de infirmi. Ce nu pot intelege e ce vrei sa exprimi in ce ai scris acolo? Multe pareri personale amestecate incoerent. Sper sa nu te superi dar revino cu o modificare la articol, pune-i macar un final, deocamdata te exprimi ca personajele tusate.
    “Sa moara dusmanii tai…”

    • Cînd ai deschis ultima oară un volum de Eminescu? Cîți oameni din jurul tău au făcut-o?

      Eminescu a fost ucis din punct de vedere cultural de către școală. Eminescu e școlar, nu mai e relevant.

    • stai linistit ca la fel e cu Shakespeare si cu cine mai vrei tu. sunt toti “morti” si la propriu si la figurat. lumea se schimba. din pacate efectele asupra societatii sunt accelerate de evolutia technologica care se manifesta mai mult decat exponential.
      generatiile care au trait intreaga evolutie tehnologica a ultimilor zeci de ani (sa zicem de la 1900 incoa’), din care si noi facem parte, sunt complet debusolate.
      e normal ca lucrurile sa “evolueze”. ce inseamna insa bine sau rau, depinde strict de scara fiecaruia de valori.
      do I make any sense? 🙂

    • Greșești însă în legătură cu Shakespeare. Din el au apărut o mulțime de derivații, și foarte multe opere dramatice sunt inspirate din piesele lui. Sonetele sunt încă apreciate și citite afară… Shakespeare nu e mort din punct de vedere cultural, chiar dacă e sufocant pentru orice student de literatură engleză.

    • derivatii cum ar fi? filmul cu Leonardo? in rest, de acord.
      oricum comparatia e cam fortata, bardul nostru e din pacate nesemnificativ peste hotare. dar nici nu trebuie sa fie, ne e in primul rand relevant noua. isi are importanta si contributia lui in evolutia noastra culturala. intradevar, pacat ca este abordat obsesiv, de parca ar fi un Mesia al poeziei. ceva specific celor care au o lipsa de identitate, incearca sa si-o construiasca cum pot.
      culturile variaza, a noastra e unica in felul ei. sincer, n-am nimic cu ea, e ceea ce ne defineste.
      asa ca, manele? pai daca asta suntem?!

    • Mie mi-a plăcut Shakespeare – am făcut o juma de an de liceu în Canada. Glumele sexuale ale lui sunt beton. De exemplu, în Macbeth, portaru’ castelului zice la un moment dat despre vin: “It gives the desire but takes away the performance”. Sonetele și mai tari. De exemplu, ” ‘Will’ will fulfil the treasure of thy love”. După câte știu eu, will atunci era sinonim cu dick de-acum (și în același timp, prenumele autorului).

      Profesoara de engleză din Toronto mi-a demostrat că literatura poate fi predată calumea în liceu. Și în mod interesant, i-a plăcut traducerea Luceafărului în Engleză.

      Poate că dacă nu ne-ar fi înăbușit cu cultul personalității lui Eminescu aproape în fiecare an ne-ar fi plăcut. Nu zic că toate poeziile lui au aceeași calitate, dar cel puțin câteva sunt ok.

    • Să mai adaug un lucru – cultul personalității merge bine întotdeauna cu ceva frică. Acel element de frică e nota de la școală, examenul, bacul, etc. Dar în momentul în care dispare total, frica se transformă ușor în ură, lehamite.

  2. Pentru ăi mai sus de nu se prind despre ce e vorba: românii nu vor să admită că ascultă manele, că se dau culți. Se prefac că le plac cel mai tare Enescu și Porumbescu, că dacă ar spune că muzica lor românească favorită e scrisă de Voltaj sau, Doamne ferește, de un manelist, ar da dovadă crasă de incultură.

    Eu aș merge mai departe și aș spune că majoritatea românilor au un șoc când văd manele abordate dintr-o perspectivă culturală, sau când manelele sunt parodii, sau amândouă, au o eroare cu ecran albastru și nu mai înțeleg nimic.

    • pai cei care se dezic de manele, sa citeasca totusi definitia culturii din DEX.
      oricine e liber sa le displaca totalmente, dar trebuie acceptat faptul ca sunt, cel putin acum, o componenta incontestabila a culturii noastre.
      se face des o greseala elementara, anume de a considera cultura un rezultat (doar) al intelectualitatii.

  3. Mai, am incercat sa ascult manele, chiar am incercat. 2 lucruri nu mi-au placut: versurile nu reflecta nimic din ce sunt/simt/gandesc. Linia melodica e prea rapida si incarcata. “Dar mybrainquit, tu asculti Aphex Twin si Meshuggah si Venetian Snares si Beethoven, acolo sunt zeci de instrumente si tempo-uri foarte rapide”. Da, asa e insa acolo nu ma concencentrez la fiecare instrument cum fac la manele.

    • De acord, nici nu trebuie să-ți placă. Ceea ce am zis aici e mai degrabă un manifest contra instinctului de a refuza maneaua (și muzica populară), și de a o desconsidera ca nefiind cultură (și este, chiar dacă nu ne convine).

      Despre ce ascult eu… Multe din lucrurile care îmi plac ajung pe http://dorinlazar.ro/cronica-muzicala/ – și sunt de toate felurile, pentru că mă supun și experimentelor muzicale (uneori împotriva gusturilor mele). Aphex Twin nu m-au dat pe spate, și de la Venetian Snares cred că știu doar o piesă. 🙂

    • Asculti Orbital si Aphex ti se pare meh? Ceva e putred in Danemarca. Daca te referi la arhicunoscuta “Come to daddy” mai baga un “On”, un “Flim”, un “GirlBoy Song”, ai de unde.

    • Nu i-am mai ascultat recent. La vremea cînd ascultam prima oară Aphex Twin poate eram un pic prea imatur. Am reținut recomandările, o să le urmez, merci! 🙂

  4. Pingback: Mușchii mei minte nu are | Ești ceea ce gândești că ești ...