Confesiune de golan de Piața Sfatului
Acum, că Cerbul de Aur e pe terminate (mai sunt doar 6 zile, au trecut cele mai grele zile, alea cu înfundat piața Sfatului cu un schelet metalic și sute de scaune de plastic la 2 lei 10 bucăți), pot să vă fac o mărturisire.
Acum nu știu cîtă vreme a fost un cerb de aur la care am participat și eu. Era concert cu Imbruglia și vroiam să o văd live, că îmi plăcea. Și am mers, pe o ploaie infernală, într-un frig tomnatic, și am îndurat cu stoicism chinurile la care supun anual TVRiștii brașovenii doar pentru a umple spațiul de emisie cu Festivalul lui Mamaie de la Munte. Eram foarte puțini, și foarte aproape de scenă cu toții, speram că nu ne mai bate ploaia așa de tare dacă stăm mai înghesuiți.
Înainte de concertul propriu-zis, a avut loc o treabă un pic jenantă, numită „decernare de premii”. Și începe: „Premiul de popularitate – Andra, România!” „Premiul alegerea juriului – Andra, România”, „Premiul bla bla bla – Andra, România!”. Prezentatorii, absolut anoști – o tanti cu pieptul bombat nenatural alături un individ placid strigau disperați: „Da, se vede că la Brașov lumea se distreaaaaaaaaaaaaaazăăăăăăăăăăă” (încercînd să dea impresia că ar fi mai mult de 30 de persoane în audiență). „Premiul II – Andra, România!”, după care vine marele premiu. Nu am mai rezistat, în momentul ăla, și a mea a fost vocea care a pus-o în încurcătură pe tanti prezentatoarea: „ANDRAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA” (apar și în arhiva Ratatoviziunii Române!)
De curiozitate, m-am uitat la sinistroșenia de Cerb de Aur de anul ăsta. De ce? De ceeeeeeeeeeeee? Nu puteți să mutați Cerbul de Aur în alt oraș? Faceți-l în București, spuneți-i „Mitocanul de Aur”, și lăsați Piața Sfatului în pace.