Consecințe

Povestea de azi este despre consecințe. Povestea, însă, nu este despre ziua de azi. Când vorbești despre consecințe nu vorbești foarte mult despre ce se întâmplă acum, ci despre cele două timpuri care pot rezolva problema: trecutul și viitorul. Astăzi trebuie suportate consecințele.

Citesc acest articol al lui Dan Tăpălagă în care face observația că în ultimele 4 zile (de sâmbătă înapoi) au murit mai mulți oameni ca la revoluție - 1501 morți din cauza COVID-19 comparat cu 1104 morți în zilele revoluției. E o comparație interesantă, deși nu știu sigur cât de utilă este; comparația e menită să continue exact ceea ce ne-a adus aici.

În articol, Tăpălagă vorbește despre faptul că deși am avut atât de mulți morți, „lor NU le pasă”. Am crezut inițial că se referă la marea populație, și ar fi fost adevărat - românilor nu le prea pasă până în momentul în care o să aibă ei de suferit în mod direct - și poate nici atunci. Dar nu, nu. Tăpălagă se referă la guvern. „Răspunsul guvernului muribund la criza sanitară gravissimă este zero. Nu facem nimic. Nu ne pasă.”

Și departe de mine de a-mi dori să apăr guvernul de niște treburi, dar e fals. Guvernul nu a răspuns tăcând. De fapt, cu două săptămâni înainte de congresul PNL, guvernul a făcut cam tot ce a putut să facă în limitele democratice care i s-au permis, și chiar uneori încercând să treacă peste ele.

Acum două-trei luni centrele de vaccinare se închideau pentru că oamenii nu mai doreau să se vaccineze. Acum două-trei luni donam vaccinuri către Moldova și Coreea de Sud și vindeam vaccinuri la danezi. Moldovenii ne sunt frați, dar Coreea de Sud și Danemarca o duc bine-mersi acum. Pentru criza asta medicală exista o soluție de moment, găsită cu multă cheltuială, cu mult efort al oamenilor de știință, și cu multe resurse financiare. Vaccinurile funcționează. Uită-te la Danemarca acum. O să ziceți de Israel - dar Israelul nu are mii de morți săptămânal. Iar românii au avut disponibile gratuit aceste vaccinuri, și au preferat să plece în vacanță în Grecia, să fenteze autoritățile cu certificate false de vaccinare, să își fure căciula.

Și acum există consecințe. Pentru tot discursul ăla criminal al oamenilor care s-au trezit peste noapte experți în genetică, în cercetare medicală și practică medicală, în timp ce sunt incapabili să-și facă propria meserie sau să vorbească la un microfon decent, fără să-și urle mucii în fața interlocutorilor.

Iar acum există consecințe. Da, consecințele le suferă și cei vaccinați. Da, și oameni vaccinați mor, știam că nu e o injecție care să te facă invulnerabil, că dacă aveam un astfel de ser eram toți Captain America acum. Da, toate afirmațiile oamenilor care agitau a frică acum două-trei luni sunt acum desuete. Da, afirmațiile urlate de șoșocii diverși, cu libertatea în gură și cu vid intelectual, da, toate alea costă. Și acum vine partea cea mai dureroasă.

Nu cei care urlă au de suferit. Majoritatea s-au protejat altfel, sau s-au bazat pe cei din jurul lor că îi vor proteja. Ca de obicei în viață, consecințele le suferă cei vulnerabili, cei mai slabi, cei pentru care soluția la „nu am ce mânca” nu e „îmi voi face o firmă”. Cei pe care guvernul român, atât de bleg și hoț cum îl știm, a făcut destul de mult să îi apere; dar ei s-au încrezut în cei care urlă mai tare, care urlă în continuare.

Pentru cei care urlă nu sunt consecințe, ci pentru cei care îi urmează. Când câte-un gureș de-ăsta se îmbolnăvește și pune în grabă un „îmi cer scuze la domnii doctori” de pe patul ATI, fie dispare din centrul atenției, fie două săptămâni mai târziu, însănătoșit cu eforturile alea ale oamnenilor din sistemul ăla medical vitregit ani la rândul, își va continua tiradele nervoase pentru că „e doar o răceală”.

Promiteam o privire în trecut și una în viitor. Hai să ne uităm la ele în același timp.

Nimeni nu o să plătească pentru „e doar o răceală”, chiar dacă „e doar o răceală” omoară în patru zile mai mult decât o revoluție sângeroasă. Olivia Steer nu va fi adusă într-un tribunal pentru pericolul la sănătatea publică pe care lucrurile pe care le-a băgat în mințile oamenilor de-a lungul anilor ne-au adus aici. Andi Moisescu va fi în continuare imaginea Băncii Transilvania, cu care face podcast „de succes”, în timp ce victimele ideologiei soților Moisescu se strâng cu miile. Oamenii vor continua să facă după pandemie ce au făcut și înainte, o să-i mulțumească lui Moisescu că ne-a distrat la podcast în pandemie, și mergem împreună pe marginea prăpastiei până la următorul moment în care omul o să încerce să îți dea un ghiont.

Tăpălagă vrea să îmi zică că Cîțu e acum vinovat pentru toate problemele din sănătate, dar oamenii ăia care acum urlă și cei care mor au participat fără jenă la devalizarea tuturor sistemelor publice. Nimeni nu își asumă responsabilitatea - am găsit fraierul, fix Cîțu a venit de unul singur și a slăbit firele electrice din spitalele care au ars. Fix ăsta e de vină acum pentru 45 de ani de neglijare criminală a sănătății și educației publice. Tăpălagă știe lucrurile astea, că a fost prieten acum doi ani (și) cu PNL-ul, când lupta contra dictaturii Dragniste.

De vină suntem noi. Eu, care scriu articolul ăsta, tu, cel care citești articolul ăsta, el, ăla care nu citește articolul ăsta pentru că sunt peste 50% șanse să fie analfabet funcțional (cifrele cunoscute despre analfabetismul funcțional sunt măsurate la terminarea a 12 clase, când oamenii sunt la un vârf intelectual și după 12 ani de exercițiu al acestor facultăți. Lucrurile merg în jos de-acolo).

Dar nu e suficient să zicem „îmi asum răspunderea”. Dacă ar fi fost suficient l-am fi avut acum ca președinte al Galaxiei pe Allen Coliban, primarul Brașovului, cel care lunar mai găsește un motiv să își ceară scuze că a înșelat încrederea alegătorilor, și că gestul reclamat e un gest care nu-i face cinste.

Astăzi singurul lucru pe care putem să-l facem este să fim responsabili, să purtăm măști și să menținem distanțarea fizică, și în ceasul al treisprezecelea să ne vaccinăm. Ne rămâne doar să ne uităm peste ieri și mâine - și în mod natural întrebarea vine: ce greșeli am făcut până acum, și ce putem face să schimbăm lucrurile de-acum încolo?

Am zis-o de înnebunitor de multe ori și în alte ocazii. Schimbarea e la omul din oglindă. E la noi, în ceea ce facem, și în felul în care vorbim cu cei din jurul nostru. Suntem un exemplu pozitiv? Suntem cei pe care cei din jurul nostru să-i urmeze? Eu știu sigur că, de exemplu, acum mai mult ca niciodată, îmi reproșez că am abandonat discursul public. Îmi reproșez că am vorbit prea puțin sau prea neiscusit. Că n-am fost suficient de dibaci în ceea ce am făcut până acum, ca să îi conving pe mai mulți să facă ceea ce trebuie, că e vorba de vaccin sau de făcut treaba un pic mai bine în meseria pe care și-au ales-o. Nu este singurul lucru pe care mi-l reproșez, dar e singurul care se referă la acest blog.

Dar voi? Voi cum sunteți? Consecințele le suportăm cu toții într-o formă sau alta, mereu inegal, mereu incorect, mereu nedrept. Dar de mâine, frânturile din noi care au supraviețuit… ce o să facă mai departe? O să fie o schimbare pozitivă în lume?

Sau continuăm la fel până la următoarea consecință a incompetenței noastre, și mai găsim un alt prost pe care să dăm vina atunci?