Consultarea populației ca strategie de nefăcut nimic

„Când vrei să te asiguri că nu se va face nimic, pune puterea de decizie în mâna mai multor oameni”. Cam ăsta e principiul pe care l-am învățat destul de devreme în cariera mea în IT. În momentul în care decizia se poate lua doar după deliberări, discuții, negocieri, tot mecanismul decizional e încetinit, foarte des în defavoarea proiectelor vizate.

O să vorbesc un pic despre consultarea populației ca strategie politică a primarilor tineri. Povestea începe cu Mihai Câmpeanu, primarul PSD din Codlea, un primar tânăr, cu carieră lungă în față. El a organizat un referendum pentru a contracta un împrumut de vreo 75 de milioane de lei:

Pentru prima oară în ultimii 30 de ani, în județul Brașov, o administrație locală are curajul și înțelepciunea de a-i consulta pe membrii comunității în legătură cu un important, dar și extrem de necesar, proiect de investiții.

Astfel, toți codlenii cu drept de vot sunt chemați la urne să răspundă „DA” sau „NU” la următoarea întrebare: „Sunteți de acord ca Artera ocolitoare a municipiului Codlea să se construiască inclusiv printr-o finanțare bancară/împrumut?”.

În poza din link primarul informează că nu vor exista consecințe negative pentru cetățeni, nu se vor mări taxele și impozitele. Un net pozitiv, nu? De ce nu s-ar face? Ei bine, nu s-ar face pentru că s-au prezentat doar 10% din oamenii cu drept de vot la urne. Caz în care proiectul pică.

Înțeleg de ce a făcut lucrul ăsta și nu o să mă bag în glodul politic pentru a căuta explicațiile. Poate că totuși primarul, tânăr, are o doză de naivitate care îl face să creadă că deciziile de genul ăsta trebuie puse în mâinile oamenilor. În principiu aș fi de acord; da, oamenii ar trebui să aibă un cuvânt de zis în treaba asta. Pentru lucrul ăsta există consiliu local, consilierii ăia sunt cel puțin teoretic reprezentativi pentru preferințele politice ale cetățenilor și ar trebui să exprime suficient de clar voința cetățenilor.

Evident, nu e vorba doar de PSD aici. La Brașov, Allen Coliban (USR) a făcut până acum destul de multe consultări pe diverse teme. Nu știu rezultatele consultărilor, nici cine participă la ele. Dar pentru majoritatea oamenilor fiecare anunț cu „am făcut consultări pe tema X” este un „meh” generalizat, pentru că consultările nu au niște rezultate concrete, nu duc la nimic bun, iar o opinie exprimată într-o consultare nu are putere executivă. Consultările astea sunt un fel de „Mircea, fă-te că lucrezi”, menite să umple spațiul public. Nu sunt nici reprezentative pentru populație (doar un anumit segment al populației are timp la ora 15:30 să meargă la o consultare cu primăria) și nici nu garantează că opiniile exprimate acolo sunt în vreun fel respectate sau luate în considerare. Sunt cam ca procesul verbal pe care îl face polițistul când îți dă amendă. Nu schimbă nimic major în faptul că primești amendă.

Reticența românilor în a vota și a se implica e cunoscută în mediul politic. Nu cred că există cineva naiv în partidele mari care să creadă că românii abia așteaptă să voteze asupra problemelor urbei în care locuiesc. Țara care plânge după un tiran nu are niciun chef să se implice și să voteze. Facebook ne-a creat o nouă problemă pentru că activitatea efervescentă pe Facebook (făcută, cel mai des, în detrimentul muncii pe care oamenii ar trebui să o facă pentru a-și câștiga existența, provocând o dublă pagubă) dă impresia că oamenii vor să se implice la nivel micro în procesul decizional. Realitatea e însă alta. Activitatea lor efervescentă e exclusiv pentru a-și construi propriul grup, propria structură de suport, pentru a-și umfla ego-ul. Așa cum, de exemplu, eu voi promova acest articol pe Twitter și pe Facebook, pentru a ajunge la mai mulți oameni, la fel și ei vor să ajungă la mai mulți oameni. Ăsta e și motivul pentru care Facebook s-a umplut de ultra-contrarieni - pentru că opiniile contrariene, la adresa oricui, în orice context, sunt mult mai populare decât cele pozitive. Un elogiu adus Simonei Halep nu are deloc același succes ca o critică acidă la adresa ei - cu excepția momentului în care elogiul adus Simonei Halep e însoțit de o critică acidă la adresa concetățenilor care sunt incapabili să aprecieze că divinitatea însăși s-a plasat în inimioara de pe racheta Simonei.

Cât de departe merg oamenii pentru a fi contrarieni? Până la moarte. Contrarianismul e o treabă care se hrănește pe sine, și face absolut toate discuțiile deschise publicului larg aproape inutile. Ăsta e motivul pentru care democrația romană bate democrația grecească; ăsta e motivul pentru care am adoptat și noi un model ierarhic, în care puțini reprezintă opiniile celor mulți.

Da, sunt puncte unde democrația noastră nu funcționează. Dar democrația directă nu funcționează nici ea în felul ăsta, iar consultările astea sunt frecție la piciorul de lemn. Pentru democrație directă ai nevoie de educație și infrastructură. Ai nevoie de o implicare a cetățenilor într-un fel în care ei nu mai sunt capabili să o facă: după un proces riguros de informare și cântărire a situației. Ori lucrul ăsta nu e posibil - complexitatea lumii moderne ne aduce în imposibilitatea de a lua decizii informate pe o sumedenie de probleme. De-asta ne-am specializat, ca indivizi putem să ne concentrăm pe felii înguste și să discutăm despre ele.

Nu mai cred în „înțelepciunea poporului”. Înțelepciunea poporului ne-a adus în momentul ăsta cu sute de morți pe zi de la o treabă care e, în acest moment, ușor de prevenit pentru o mare parte din cei ajunși în spitale. Căzând mereu în butoiul de contrarianism, de populism, în admirație pentru personajele de forță, populația nu e un partener de încredere când vorbește direct. Și cât timp nu există responsabilitate pentru minciună și manipulare cu informații false a opiniei publice, poporul nu poate fi consultat.

Așa că rămâne cum am stabilit. Dacă vrem să nu facem ceva, apelăm la popor. E cel mai bun mod în care ne putem acoperi incompetența și lașitatea în decizii.