E necesară o conversație despre libertatea de exprimare?

Pentru cei care vor să-mi dea acel link din XKCD, o explicație la final.

În timp ce lumea aplaudă ca focile faptul că Trump a fost suspendat pe viață de pe Twitter e timpul să ne reîntoarcem la chestiunile de bază. Pentru mine, punctul de pornire al oricărei discuții pe tema asta este piesa celor de la Paraziții, Jos CeNzurA, scoasă pe vremea când se luptau cu CNA-ul lui Ralu Filip. Dulce le zice Larry Flynt, invitat să pună câteva cuvinte în mijlocul piesei: „Freedom of speech is not freedom for the thought you love but rather for the thought you hate. Hate the most.” – „Libertatea de expresie nu e libertatea pentru gândul pe care îl iubești, ci pentru cel pe care-l urăști cel mai mult”.

Foarte mișto ce zice omul, dar realitatea ne spune că la fiecare moment în care libertatea de expresie e pusă sub semnul întrebării, primii care capitulează sunt fix cei care au cel mai mare interes în a o proteja. Intelectualii de obicei fac pasul ăla în spate așa cum au făcut-o și cu Charlie Hebdo (da, dar există niște limite!). Iar cei care apără categoriile defavorizate care protestează pentru reducerea libertății de expresie uită că tocmai acea libertate de expresie permite prezența discursului lor în public.

Toată lumea a început să explice, doct, că da, e dreptul lui Twitter să îl blocheze pe Trump, pentru că Twitter e o entitate privată. Și da, sunt de acord cu argumentele pe care le pune Alex la Vali pe blog, dar cred că argumentele respective sunt insuficiente. Pentru că Twitter acționează ca o platformă publică când îi convine și ca o platformă privată când obligațiile care derivă din faptul că este o platformă publică nu îi mai convin. Din câte înțeleg eu, dacă ar fi o platformă publică (și are toate argumentele pentru a fi una, de la faptul că oricine poate să-și facă un cont acolo) ar trebui să respecte niște reguli și niște drepturi individuale garantate de jurisdicțiile locale. Dacă este o platformă privată, în schimb, va trebui să-și asume conținutul pe care îl publică.

Sunt multe lucruri de discutat aici. De exemplu despre felul în care marile organizații americane pun mâna pe toate mijloacele de exprimare liberă. Citeam un raport referitor la felul în care Google pune mâna pe presă în același timp părând că dă de fapt o mână de ajutor. Twitter, Facebook fac fix același lucru. Îți dau o platformă de exprimare liberă, atrag oamenii acolo, erodează celelalte căi de informare (nu mai pare atât de întâmplătoare renunțarea la Google Reader?), se asigură că controlează „intrarea” în spațiul public, după care aplică niște reguli arbitrare de care nu prea ți-ai dori să le respecți. Și nu prea ai cui să te plângi.

Și aspectul ăsta cu plânsul e foarte important. De exemplu, când Sebastian Grapă a venit să pună taxă pe pornografie și să facă tot felul de bâzdâcuri similare am putut scrie pe blogul meu să discut public despre problema asta. Discuția despre termenul țigan și cum interzicerea lui ar duce la promovarea unor eufemisme precum mexican sau suedeji, însă, a fost complet cenzurată și participanții în discuție eliminați de pe platforma Facebook unde avea loc (chiar dacă termenul țigan nu fusese folosit în mod jignitor). Dacă Sebastian Grapă ar fi vrut să își repereze onoarea am fi putut să avem o conversație inclusiv prin avocați, în fața unui judecător. Când însă Ovidiu a fost blocat de Facebook vreme de o lună pentru acea discuție nu a existat cale de recurs - Ovidiu a rămas fără accesul la acea platformă fără drept de apel.

Dar nu e o noutate faptul că Facebook (și Twitter, dar fiind mai puțin folosit în România e mai puțin important) este nociv pentru discursul public și pentru modelarea lui. Vă mai amintiți momentul în care erau oamenii revoltați contra PSD-ului, dar pentru că PSD era prietenă cu oamenii de la Facebook, Facebook s-a făcut că s-a poticnit în niște algoritmi? Nu vă mai amintiți, pentru că ar fi trebuit să vedeți ceea ce nu „se vede” pe platforma pe care o folosiți. Cum știi că ceva lipsește din platforma ta? Cum știi că lipsește părerea lui Lazăr, lui Eftimie, lui Mihăileanu, lui Petcu, lui Ametcea? Că ai prea mult conținut acolo ca să-ți dai seama că ceva lipsește. Și dacă e nevoie, Facebook a cumpărat Instagram ca să îți umple timeline-ul cu prostituție voalată și pornografie cenzurată la limita specificațiilor, asta ca să nu îți mai fie dor de păreri care ar putea să te afecteze advers.

Dar revin la argumentul lui Alex, e al lor deci ei îl fac cum vor. Da, așa e, dar uite că cu lucrul lor au estompat platformele publice alternative, și dețin niște monopoluri în materie de comunicare. Facebook-Twitter este, de facto un duopol, evitând în felul ăsta eventualele reglementări mai dure. Dar, ce e foarte important, nici Facebook, nici Twitter nu se supun legilor românești - nu poți, de exemplu, să dai în judecată Facebook în România dacă ei îți suspendă contul. Dacă țin bine minte trebuie să mergi undeva în State.

Capitaliștii de Facebook declamă în continuare că așa merg lucrurile - ei înșiși, acum, în pericol de a fi cenzurați de Facebook pentru că susțin idei neagreate. Pentru că ar fi cazul să revenim la fondul problemei.

Cel mai puternic om din lume a fost suspendat de pe platformele sociale pentru exprimarea unor opinii politice (în România, de exemplu, ăsta este cazul major pentru care se aplică acea imunitate parlamentară). Da, îndemnuri la ură, etc., există legi și la ei, dar practic, problema lui e că-și exprimă o idee, o convingere politică din postura de actor major în jocul politic. Iar suspendarea acelui cont este făcută atât de arbitrar încât stai să te întrebi care a fost logica.

Nu spun că Twitter sau Facebook nu au dreptul să oprească difuzarea mesajelor lui online. Ce spun este că în joc e dreptul tău de a-ți propaga mesajul care nu corespunde ideologiei giganților tehnologici, inclusiv (cum am explicat mai sus) când e cazul să protestezi contra guvernului PSD care vrea să facă măscări cu legislația. Dacă Președintele Statelor Unite este cenzurat, tu cine ești să ceri să îți poți exprima părerea public?

Cam asta e și ideea de fond a lui Alex, pe care îl băteam la cap de fiecare dată când punea pe Facebook mai mult de trei fraze să și le pună pe blog, că e mai important decât Facebook. Da, nu e la fel de atractiv, nu mai am mii de vizualizări, sute de Like-uri de când nu mai folosesc Facebook. Dar dacă vrei să fii unul din cei puțini care dețin o platformă sănătoasă va trebui s-o întreții, să-i faci pe oameni să revină din nou și din nou la ea, să vadă mesajul tău atunci când ai ceva important de transmis. În fine, închid paranteza pe care nici măcar n-am deschis-o: ce vreau să zic e că ar trebui să ne cerem spațiul public înapoi.

Doar că e complicat. Nu avem tăria necesară de a ne desprinde de sursele de dopamină din Silicon Valley. După cum au demonstrat-o în cel mai recent episod, Facebook este un real pericol pentru sănătatea publică. Pentru pandemie avem, aparent, instituții, pentru ce face Facebook nu. Și dacă le acceptăm dominația și îl acceptăm pe Zuckerberg și Dorsey ca pe niște tirani luminați care să ne conducă prin întuneric, va trebui să acceptăm și faptul că neglijența lor a făcut ca țara lor să fie ocupată, fie și simbolic, de o insurecție care a adus steagul inamicului lor din Războiul Civil American în locul unde se iau decizii privitoare la legile federației SUA. Adică, or fi ei tirani luminați, dar lumina lor i-a dus în punctul ăsta.

Și nu avem nici măcar un loc la masa unde se ține conversația. De fapt, avem, și poate că asta e o aducere aminte că în curând va trebui să votăm pentru Parlamentul European. Că doar de acolo mai avem o șansă să ne zicem și noi părerea în treburile de genul ăsta. Da, pe Zuckerberg îl cam doare în fund de un amărăștean de la București, dar o să se dea cu fundul de pământ când îl trage de mânecă Bruxelles-ul.

Am pus sub semnul întrebării necesitatea de a avea o conversație. Chiar dacă vrem să participăm la conversația asta, va trebui să învățăm niște lucruri în plus - inclusiv să trimitem la Bruxelles oameni cu care să putem comunica. Și, să fim serioși, genul ăsta de participare în conversație cere efort. Nu e așa că e mai fain pe platforma lui Zuck? Dai Like, dai scroll mai departe, și s-a rezolvat problema.

PS: Și apropos de faptul că Google a interzis Parler pentru că a refuzat să cenzureze lucruri care le erau lor neplăcute. Vă miră? De ce?

PPS: Mi s-a dat în câteva rânduri link la această postare de la XKCD:

XKCD este creația lui Randall Munroe

XKCD este creația lui Randall Munroe

Randall are perfectă dreptate. Dar nu despre asta e postarea mea. Dacă citiți cu multă atenție, nu zic pe nicăieri că Trump nu ar fi trebuit să aibă contul suspendat. Sunt de fiecare dată niște „dacă”, niște condiții, ceva context.

Dar dacă tot mă enervați și insistați că Twitter a avut dreptate cu ce a făcut va trebui să acceptați că Twitter e un judecător corect al situației actuale din SUA. Și va trebui să vă gândiți de unde vine această siguranță că Twitter alege corect. Ignorăm lașitatea lui Jack Dorsey, care nu se deosebește mult de lașitatea judecătorilor care l-au condamnat pe Dragnea după ce PSD a pierdut niște alegeri. Ignorăm inconsecvența (Twitter e plin de îndemnuri la revoltă, organizații precum BLM nu ar fi putut exista fără o platformă precum Twitter). Tot ce planează asupra lui Trump acum sunt acuze, niște acuze pentru care există niște demersuri legale de urmat.

Alex argumentează că acasă la Twitter ești emigrant. Ce zic eu este că în condițiile în care monopolul înghite tot ce apucă, un individ poate fi ostracizat de niște persoane private, luându-i de facto dreptul pe care îl are de jure la liberă exprimare. Această postare este despre duopolul de comunicare, despre faptul că suntem neputincioși în fața arbitrarului deciziilor lor de care nici măcar cel mai puternic om din statul lor nu s-a putut apăra.

Dar această postare nu este despre câtă dreptate are Twitter să îl blocheze pe Trump. Este o problemă de care nu îmi pasă, pentru mine e doar un semnal de alarmă la nivel personal și la nivel de societate. Despre asta e postarea asta.