Conversații pentru care nu suntem pregătiți

Ca români. Pentru că suntem departe de a fi cetățeni „globali”, ce avem noi de zis nu are nicio importanță în Europa, SUA sau oriunde în lume. Dar sunt conversații pe care trebuie să le avem între noi, și pentru care încă nu suntem pregătiți. Urmează o listă, probabil incompletă și insuficient comentată.

  1. Nu suntem în controlul mijloacelor de exprimare în public. Da, o să ziceți că oricine poate să-și facă un blog sau să-și facă un site; dar realitatea e că în România discursul public s-a polarizat în Facebook. Discursul public e arbitrat din San Francisco. Implicațiile sunt majore, de exemplu…
  2. Nu suntem încă capabili să avem o conversație despre libertatea de exprimare și de opinie. Nu doar pentru că discursul public se desfășoară pe Facebook, dar și pentru că devenim din ce în ce mai intoleranți la opinii adverse.
  3. Nu avem o tradiție legislativă, și o tradiție a respectării legii. Nu înțelegem cum funcționează justiția, și nu respectăm legile; avem o înțelegere „păgână” a legislației, în care nu o discutăm/studiem, ci o ignorăm și mergem pe principiile personale.
  4. Nu avem o înțelegere a sistemului politic – ne e foarte neclar ce e responsabilitatea noastră, ca cetățeni, ce e responsabilitatea primăriei, a Parlamentului, a primului ministru. Nu înțelegem cum să interacționăm cu sistemul politic. Ceea ce ne duce la…
  5. Nu comunicăm cu aleșii noștri și chiar dacă comunicăm nu știm ce să le cerem.
  6. Nu avem colaborare în interiorul sistemului politic, și democrația românească e vreme de patru ani ostatică facțiunii care a câștigat alegerile, indiferent de cine câștigă.
  7. Avem nevoie de o conversație despre faptul că suntem consumatori de produse importate și despre ce efecte are lucrul ăsta asupra noastră. Fie că vorbim despre importul de produse culturale, sau de produse fizice (de la produse tehnologice foarte specializate, până la importul de alimente de bază). Dar o conversație sinceră, nu una umflată de false valori locale, precum…
  8. Obsesia de a ne inventa o poziție pe date false. De exemplu, dragobetele, sărbătoarea pe care nimeni nu o serba, inventată doar ca să avem Valentine-ul nostru, cu șeptică și bagaboante((cine pricepe referința o pricepe, sincer, probabil am face-o cu țuică și sarmale, dar parcă nu suna la fel de sexy. Poate ar merge cu table și semințe?)). Sau toată dacopatia.
  9. Starea de sănătate psihică a națiunii.
  10. Efectul excesului de informație asupra sănătății publice
  11. Experții falși și lipsa punctelor de vedere argumentate corect și inteligent în discursul public
  12. Cosmetizarea excesivă a discursului românilor în general.
  13. Lipsa unor mijloace reale de informare și a unor eforturi jurnalistice echilibrate.
  14. Îmbătrânirea națiunii și incapacitatea unei națiuni îmbătrânite să gândească pentru viitor.
  15. Patriotism, în special patriotismul local. Nu trebuie să o dăm în naționalism tip „Noua dreaptă” pentru a fi patriotici – dar conversația e prea complicată ca să o începem aici.
  16. Ideea umflată artificial că în România e iadul, și singura soluție e emigrarea. E o idee care pare plantată din exterior, dar de fapt e o idee promovată puternic din cultura anilor ‘80, când noi chiar trăiam 1984 (și nu aveam acces la carte).
  17. Plaga pe care o reprezintă optzecismul pentru România. Practic, despre efectele psihologice ale încarcerării unei națiuni întregi vreme de 10+ ani.

Dau lista asta cu nota că e extrem de scurtă față de nevoile noastre reale, că sunt multe alte subiecte pe care nu știm să le discutăm, dar că cel mai important lucru e că nu avem UNDE să pornim aceste conversații. Nu există un forum real în care să schimbăm idei, și faptul că nivelul conversației a scăzut drastic în epoca în care, teoretic, ar fi trebuit să crească pentru că rar avem mai multă deschidere pentru orice fel de discurs. În fine. Ideea e că avem o mulțime de conversații pe care poate ar fi trebuit să le avem și pe care, cumva, ar trebui să le discutăm.

În general evităm să ne uităm la rădăcina problemelor, în parte pentru că suntem bombardați cu prea multă informație, și în parte pentru că sunt prea multe lucruri de discutat. Avem prea multe conversații de început, și, cel mai important, nu avem cu cine să le purtăm.

Poate dacă avem o responsabilitate ca actori mai mult sau mai puțin publici e să începem astfel de conversații și să ne ținem cu un pic de consecvență de ele. Lista mea e una scurtă, cu lucruri care mi-au venit în această dimineață; dar lista e mai mare, și aș putea să adaug zilnic noi subiecte. Problema e că părerea mea e insuficientă. Pot aduce ceva informație, ceva opinii pe subiectele astea, dar sunt probabil insuficient echipat ca să particip în majoritatea celorlalte. Din păcate, experții români preferă să se bage în subiecte care nu privesc domeniul lor de expertiză, ci în „fenta zilei”, oricare ar fi aceea.

Avem nevoie de o conversație reală, solidă, constructivă. Și pentru că nimeni nu prea a avut așa ceva înaintea noastră în istoria recentă, trebuie să inventăm o modalitate prin care putem avea o astfel de conversație. Facebook nu e soluția.