Crăciun fericit?

Ieşi din casă, aerul e irespirabil, ceaţa acoperă tot oraşul pentru că fiecare consideră că e timpul să salvăm planeta…

Dar să înceapă altcineva.

Crăciunul ar fi trebuit să fie un moment de bucurie alături de familie. În schimb, e măcel în oraş, măcel în magazine, măcel peste tot în jurul tău. Comercianţii au lucruri de vînzare, le-au păstrat pentru acum, acum le scot din galantare, şi comercianţii au nevoie să vîndă. Iar noi, dezumanizaţi, am devenit o cifră, o parte dintr-o statistică pe care nu o mai putem influenţa.

Există peste tot tabere. Cei care vînd, cei care cumpără. Cei care protestează contra consumerismului, din ce în ce mai mulţi, şi care îşi strică bucuria Crăciunului fugind în munţi, la vreo cabană închiriată unde cu mulţi bani un cabanier şi-a amenajat un loc care pare ca scos din anul 1800. Şi acolo anticonsumeristul nostru îşi poate exersa ideile de stînga în faţa unui pahar de vin scump, alături cu dispreţul faţă de orice altceva consideră el că e cazul.

Alt gen de tabere: oamenii care muncesc şi cei pentru care muncim. Şi cei care nu muncesc pentru că au furat alţii pentru ei pe care îi privim cu invidie în timp ce le facem procesul conştiinţei înainte de a ne pune problema dacă au aşa ceva. Şi le urmărim cu interes lipsa de realizări prin ziarele vremii.

Sau poate ziarişti. Ne punem ‘Turceşte’ îmbufnaţi refăcînd scene din Caragiale cu un talent aproape penibil – ne exercităm mici şantaje care ne vor aduce mai multă bucurie pentru cei mici pe care îi iubim nespus. Şi mai mulţi bani, bineînţeles. Să fim noi şantajişti de data asta, să le dăm şansa celeilalte tabere să facă bani de pe urma steagurilor de pe baricade şi de pe urma pieptului scos în vînt învăţîndu-ne cum să facem jurnalistică (de parcă am avea nevoie de justificări ştiinţifice ca să ştim că minţiţi).

Dar cea mai dureroasă tabără e în fiecare. În cel care se luptă cu sute de mii de alţi oameni care au pornit ca hienele să-şi facă rău singuri, care se calcă în picioare cu alţii ca el pentru o prezumptivă bucurie adusă celor din jur. În cel ce tînjeşte la un cadou pe care nu i-l va face nimeni, şi la cadourile care nu sunt complete pentru că ceva acolo lipseşte… pentru că şi-a dorit mai mult, pentru că ne e atît de uşor să ne dorim.

Şi se bat pe sufletul tău. Vînzătorii vor să creadă că fericirea îţi vine după ce cumperi mai mult din produsele lor. Pe partea cealaltă stau tradiţionaliştii din cauza cărora nu mai poţi să respiri, care te omoară pentru că tu nu cînţi colinde în ritmul pe care îl doresc ei. Nimeni nu mai vorbeşte calm; toţi ţipă să-ţi ia sufletul, să fie al lor, pentru că au nevoie de soldaţi în miile de războaie pe care le ducem zilnic. Şi a treia tabără, eternii emo, mereu numiţi altfel, mereu încercînd să scape de viaţă, mereu autodistrugîndu-se, de parcă nu au reuşit cei din jurul lor să facă treabă temeinică.

Vreau un Crăciun în care să nu stau la nici o coadă, să ascult colinde dacă vreau, în care să nu mi se reamintească faptul că totul are valoare în bani, în care să nu mă preseze nimeni că trebuie să facem aia şi ailaltă, şi ailaltă.

Dar vedeţi… dintre două tabere eu le-am identificat pe toate trei, şi mă dezic de ele… ce înseamnă asta?

Probabil mi-e rău cu binele. Cînd toţi îmi văd binele, toţi ştiu ce e mai bun pentru mine, fie că e otrava de băutură carbogazoasă sau orice altă otravă de orice alt fel, cine sunt eu să mă plîng?

Aşa că vă urez Crăciun fericit şi succes la cumpărături.

Ca să-i împac pe toţi… sau să-i fac să mă displacă 🙂

Comments

Crăciun fericit? — 1 Comment