Cum a crescut pirateria IT-ul românesc

De fiecare dată când le reamintesc oamenilor că furtul nu e ok, chiar dacă e furt de materiale media, mi se reamintește faptul că IT-ul românesc a fost crescut pe furt și pe piraterie, și vreau să discutăm cât se poate de deschis despre ce a însemnat, totuși, faptul că românii au piratat foarte mult în anii ‘90 și ce oportunități am pierdut datorită pirateriei.

Povestea e cam așa: IT-ul românesc s-a construit pe piraterie – pe sisteme de operare de la Microsoft furate, pe IDE-uri furate, pe cărți furate care costau prea mult: când o carte costă 100$ și un apartament 2000$ ai clar o problemă de echilibrare((da, apartamentele comuniste inițial costau cam cât făceau)). Cărțile de IT erau niște obiecte foarte scumpe, sistemele de operare la fel. Sumele necesare pentru a echipa cu software o firmă de IT erau strigătoare la cer, mai ales când comparai cu prețurile din România, ceea ce a făcut imposibilă echiparea pe cinstite cu software a firmelor românești.

Da, erau niște vremuri complicate – în anii ‘90 DOS și mai târziu Windows erau o opțiune relativ ieftină, dar totuși tot prea scumpă. În momentul în care îți dai seama că singurele soft-uri românesc care au rezistat sunt, probabil, niște aplicații FoxPro folosite pe post de soft de casă de marcat, îți dai seama că românii erau super-dependenți de Microsoft și de produsele lor, pe care nu și le permiteau.

În mai 1992 apărea SLS – Softlanding Linux – o primă distribuție relativ completă, gratuită, de Linux. Tot în 1992 apărea Yggdrassil. În 1993 apăreau Slackware și Debian; În 1994 un tip cu o bască roșie începea să facă Red Hat Linux; Red Hat a fost prima companie care vinde Linux și care să aibă venituri de 1 miliard de dolari; anul trecut a avut venituri de aproape 3 miliarde de dolari. Curentul open source a prins aripi în anii ‘90, a împins infrastructura mai departe – probabil penetrarea Internetului ar fi fost mult mai dificilă dacă software-ul pentru fiecare server ar fi costat cât costa Solaris sau Windows NT.

În timpul acestor oportunități ratate, românii erau prea preocupați să fure soft de la Microsoft, pierzând oportunitatea creșterii unei comunități open source reale; și open-source ar fi fost răspunsul pentru foarte multe din problemele României de azi: gândiți-vă cum ar fi fost să avem softul folosit în administrație open-source, cum ar fi fost să nu avem un UTI sau Asesoft sugative de la stat pentru că în 1996 Ciorbea ar fi putut da o lege ca tot softul folosit în administrație în România să fie românesc și open source.

Dar nu am putut dezvolta o astfel de cultură pentru că furtul generalizat este mult mai competitiv decât munca necesară pentru a construi soluții open-source. Dar, așa cum arată și exemplul Red Hat, nici măcar nu era nevoie să faci totul pe gratis, chiar dacă e open-source. În loc să se umple de români refugiați la Microsoft, unde era a doua limbă vorbită((informație falsă, dar hai să nu vorbim despre informații false emise de tipul care m-a făcut pe mine freetard)) ar fi rămas să facă bani din România, pentru că ar fi construit ceva pe baza chestiei ăleia uimitoare numite open source.

Cu cărțile la fel. Microsoft era în perioada în care făcea Fire and Motion, și majoritatea cărților furate de români prin anii ‘90 se referă la tehnologii Microsoft care expirau în 5-6 ani, și modalități de a construi bloatware. Cea mai recomandată carte din anii ‘90 rămâne GoF-ul, una din cele mai rele lucruri pe care le poate citi un programator începător, și care ajunsese să fie citată verbatim în interviurile de angajare, mai rău decât cartea de economie la ASE. GoF-ul rămâne cea mai rea carte pe care o poate citi un programator nu pentru că este o carte rea, ci pentru că în loc să ajute pe oameni să identifice elemente de design din producțiile lor și să le dea nume, oamenii preferau să se reducă la arsenalul propus de GoF și să reducă toate soluțiile la elemente din GoF. La un moment dat am văzut o carte cu 12 volume de design patterns, vreo 3000 de pagini de design patterns în total. Genul ăsta de cărți sunt inutile, cam ca toate cărțile din anii ‘90. Sigur, sunt oameni care au construit un business din ele. Marea majoritate a acestor business-uri însă sunt la fel de nesănătoase ca business-urile care mănâncă Agile pe pâine în anii ‘10.

Ce vreau să zic e că odată cu furtul poate câțiva au supraviețuit în software în anii ‘90, dar cred eu că au pierdut nenumărate oportunități. În anul 2001 eu mi-am găsit un job pentru că eram o raritate de om care lucra cu multithreading pe Linux, și unul din primele lucruri pe care le-am făcut a fost să lucrez pe portarea entităților de multithreading din MFC pe Linux – un lucru care era pe-atunci destul de cutting-edge. Am fost privilegiat, dar cred că puteau fi mai mulți ca mine dacă ar fi încercat să nu fure.

Primul meu job a fost de administrator de rețea la un net-cafe – acolo am avut primul contact cu Linux. Apoi, am ajuns la facultate – acolo am încercat să instalez cu toată opoziția corpului profesoral o primă rețea de Linux. Primul job de programator l-am obținut pentru că eram familiar cu sistemul, și am lucrat pe Linux până în 2007 când m-au trecut forțat pe Windows CE cu niște proiecte((poate că-mi merit eticheta aia de freetard)). Ideea e că se putea trăi din asta; dar, mai mult, că de fapt am fost o raritate prin anii 2000 pentru că lucrasem pe Linux.

Cred că am fi avut o țară mult mai prosperă dacă nu ne-am fi apucat de furat generalizat în anii ‘90. Cred că am fi putut aduce o contribuție mult mai importantă la dezvoltarea IT-ului mondial dacă în anii ‘90 am fi spus că noi preferăm să nu ne apucăm de furat, ci să facem alte lucruri, să construim alt gen de soluții. Dar e foarte posibil ca faptul că furtul a fost mai competitiv decât munca să ne fi tras înapoi, și în ziua de azi să fim doar o făbricuță de outsourcing, slăvit fie numele lui Pambuccian în veci. Dar nu, faptul că s-a furat pe rupte în IT-ul anilor ‘90 nu a fost un lucru pozitiv.