„Cu glumele curate” – turneu național de comedie – 2016

În primul rând, vă zic drept că mi-am pierdut speranța. Cred că e aproape imposibil ca în 2016 să găsești pe undeva umor fără vulgaritate. Și cred că aici a fost provocarea majoră pentru Vio, Teo și Costel, care au pornit în turneul național „Cu glumele curate”.

Problema numărul unu e promovarea. Cred că turneul e slab promovat din două motive – publicul normal al celor trei e obișnuit cu vulgaritatea ocazională (sau frecventă) din spectacolele lor, și pentru celălalt public reclama s-a făcut în locurile greșite fără explicațiile de rigoare. Când am văzut afișul în centrul Brașovului am stat de zece ori să mă întreb dacă nu cumva e o fantezie de-a mea, să vină cu un spectacol de comedie fără vulgarități. Nu mi-a fost foarte clar din context – ar fi putut să fie un joc de cuvinte pe un film cunoscut de-al lu’ moș Sergiulică fără implicații mai departe de jocul acela de cuvinte..

În al doilea rând, vândutul biletelor prin Eventim. Pentru a cumpăra bilete online la spectacol Eventim îmi oferea posibilitatea să mă duc în Ploiești să le ridic. Alternative, Timișoara și Iași. Doar cei stăruitori, care aveau drum prin orașe diverse sau care se luptau cu programul de lăuze al oamenilor de la Reduta ar fi putut ajunge la acest spectacol. Dovadă că am fost undeva la 60 de oameni în sală – maximum 100.

În rest, toate bune. Spectacolul a fost bun, deși unele glume au fost importate dintr-un context poate mai vulgar și „curățate” înainte de spectacol cu un pic de detergent. Vio a înVio-rat sala, deși nu te-ai aștepta la cât de adormit pare, și a explicat un pic mai bine care a fost intenția spectacolului. Teo a fost excelent de la un cap la celălalt, și Costel a devenit spaima procreării1)sau procreerii? Am nevoie de un grammar nazi! cu o poveste horror la care s-a asigurat că jumătate din public o să iasă din sală dând din cap violent „nu! nu!”.

Poate nu o să vă placă tot materialul băieților, în fond sunt trei firi diferite. Eu am percutat mult mai tare la Teo, mai puțin la Costel – alții poate au alte preferințe. În orice caz, spectacolul merită – dacă îl mai fac pe undeva și îi mai prindeți, mergeți. Problema cea mai mare e că habar nu am cum l-au promovat – eu am aflat de spectacol de pe un afiș în centrul orașului,

Și ideea asta cu glumele curate e o idee bună. Cred că ar merita reluat, rafinat conceptul și făcută o parte a doua. Cred că dacă e anunțat din timp și către un public un pic diferit… Doar clarificat că e un turneu cu glume fără vulgarități, să știe lumea că pot să-și cheme părinții la spectacol. Dar, repet, e o idee foarte foarte bună.

cu-glumele-curate

NOTES   [ + ]

1. sau procreerii? Am nevoie de un grammar nazi!

Comments

„Cu glumele curate” – turneu național de comedie – 2016 — 4 Comments

Comentariul tău