Cum mi-am petrecut…

Înainte de a deveni sentimentali, trezirea. “Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii” este un film mediocru. Titlul te induce în eroare – momentele de dramatism se termină acolo.

În primul rînd felicitări pentru încercare, pentru selecţie şi pentru premiile obţinute. Nu dau nume, pentru că nu mă obosesc să le caut, dar din cîte am înţeles actriţa principală a fost premiată. Foarte frumos. Într-adevăr, singurul lucru pe care l-aş remarca ar fi atmosfera din anumite secvenţe, pe lîngă prestaţia actriţei principale.

Sunt multe scuze posibile pentru eşecul acestui film. E România, deci e normal să vezi la fiecare două scene microfonul deasupra actorilor, adeseori atît de puternic integrat în scenă încît acaparează întreaga atenţie. Există chiar o scenă în care focalizarea pare mai bună pe microfon decît pe actori.

Se mai scuză şi calitatea peliculei, şi micile inadvertenţe. Dar un lucru este de neiertat. Calitatea scenariului. Oricît de ‘Românie’ o fi ea, nu îmi vine a crede că nu se putea realiza ceva mai bun. Ideea de bază e generoasă, de ce însă s-a creat atît de prost? Poate că o fi inspirat din realitate, dar chiar şi-aşa, scenariul scîrţîie rău. Povestea e că nu e. E o poveste în care nu se întîmplă nimic, dar la ce intensitate! Cîtă figuraţie pe lîngă acest nimic enorm care nu se întîmplă!

Nu ştiu pe ce au mizat scenariştii. Pe faptul că nu o să observăm ce personaje slabe au creat? Că o să dăm crezare (de exemplu) unei imitaţii de Ceauşescu din decembrie ’89 făcută în primăvara lui ’89?

Personajul principal ar fi trebuit să fie copilul (nu?) În fond s-a dorit abordarea perspectivei naive a copilului, însă eşecul este pe măsură – nu impresionează, nu atrage, şi este contrafăcută. O simţi, de la imnul intonat în clasă la tăierea moţului copilului, culminînd evident cu isteria tăcută ce se derula în mintea copilului la finalul filmului .

Ce-a vrut să fie şi n-a fost? În primul rînd un film bun. Apreciez, de exemplu prestaţia actriţei principale ca fiind meritorie, dar doar prin comparaţie cu restul distribuţiei. Actriţa reuşeşţe să îşi menţină aceeaşi expresie cam pe întreaga durată a filmului – cu două articulaţii mari care erau teoretic zîmbete. Figura imobilă te urmăreşte tot filmul, şi te înstrăinează de el. Ar fi fost o şansă cu copiii, dar e clar că povestea lor e atît de neinteresantă încît nu merita exploatată. În cele din urmă a ieşit un talmeş-balmeş, cu personaje fără pic de credibilitate. Muncă făcută pe genunchi.

Sunt foarte supărat pe filmul acesta. E atît de departe de ce ar fi putut să fie. Scenariul ar fi trebuit refăcut, finalul refăcut asemenea. Un pic de dramatism n-ar fi stricat. Scene care puteau fi făcute bine (cel vizitat în miezul nopţii de securişti, sau bătrînul care bate la poarta securistului să vadă dacă e acasă) au ajuns doar nişte bife penibile. Aspecte care trebuiau bifate, şi peste care s-a trecut. Filmului îi lipseşte vîna, şi de aceea nu o să fie relevant pentru nimeni. Un film mediocru.

PS: Cîteva idei care poate ar fi făcut filmul mai bun:

1) Omorîţi scenariştii (doi la număr) şi plătit un amărăştean de pe nişte forumuri să le scrie povestea.

2) Dacă vrei să faci mişto de Ceauşescu, bagă bancuri.

3) Aminteşte-ţi de ‘sfîrşitul lumii’ pe care l-ai aruncat la michteaux în titlu.

4) Învaţ-o pe actriţa principală să aibă mai multe tipuri de expresii. Cred că a luat premiul pentru cea mai imobilă figură.

5) Cînd se juca fotbal, vă garantez că nu se jucau cu un artex nou-nouţ. Mergea strecurată fără ruşine o minge cu 35, eventual vulcanizată şi evident ovală.

6) Mă bucur că au avut multe microfoane pentru filmări, dar nu trebuiau arătate chiar toate spectatorilor.

7) Cînd îl faci pe copil să viseze la un balon de gumă de mestecat, nu arăta gura balonului şi sfoara cu care îl tragi în sus.

PPS: Ah, de remarcat: Înainte de revoluţie, evoluţia lui Mircea Diaconu. Cu adevărat senzaţional. Cîte o înjurătură acolo unde trebuia şi o palmă la care îmi venea să aplaud. Pînă una alta, am poveşti mai faine despre cum am petrecut sfîrşitul lumii.

Comments

Cum mi-am petrecut… — 3 Comments

  1. a fost o scena filmata intr-un … tramvai albastru si nemtesc luat la mana a doua, din asta care circula si acum prin Bucuresti…si sunt sigur ca pe atunci nu exista tipul respectiv de tramvai…

  2. Aici cred că îi dau dreptate regizorului, Chiar mi s-a părut că a forţat un pic scenele în tramvai, şi a încercat să ascundă cît mai mult… Oricum… uffff, mai e mult pînă la ceva cu adevărat reuşit. 🙂

  3. Pingback: A fost sau n-a fost? | Fly on the Windscreen