Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii

Înainte de a deveni sentimentali, trezirea. „Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii” este un film mediocru. Titlul te induce în eroare – momentele de dramatism se termină acolo.

În primul rînd felicitări pentru încercare, pentru selecție și pentru premiile obținute. Nu dau nume, pentru că nu mă obosesc să le caut, dar din cîte am înțeles actrița principală a fost premiată. Foarte frumos. Într-adevăr, singurul lucru pe care l-aș remarca ar fi atmosfera din anumite secvențe, pe lîngă prestația actriței principale.

Sunt multe scuze posibile pentru eșecul acestui film. E România, deci e normal să vezi la fiecare două scene microfonul deasupra actorilor, adeseori atît de puternic integrat în scenă încît acaparează întreaga atenție. Există chiar o scenă în care focalizarea pare mai bună pe microfon decît pe actori.

Se mai scuză și calitatea peliculei, și micile inadvertențe. Dar un lucru este de neiertat. Calitatea scenariului. Oricît de ‘Românie’ o fi ea, nu îmi vine a crede că nu se putea realiza ceva mai bun. Ideea de bază e generoasă, de ce însă s-a creat atît de prost? Poate că o fi inspirat din realitate, dar chiar și-așa, scenariul scîrțîie rău. Povestea e că nu e. E o poveste în care nu se întîmplă nimic, dar la ce intensitate! Cîtă figurație pe lîngă acest nimic enorm care nu se întîmplă!

Nu știu pe ce au mizat scenariștii. Pe faptul că nu o să observăm ce personaje slabe au creat? Că o să dăm crezare (de exemplu) unei imitații de Ceaușescu din decembrie ‘89 făcută în primăvara lui ‘89?

Personajul principal ar fi trebuit să fie copilul (nu?) În fond s-a dorit abordarea perspectivei naive a copilului, însă eșecul este pe măsură – nu impresionează, nu atrage, și este contrafăcută. O simți, de la imnul intonat în clasă la tăierea moțului copilului, culminînd evident cu isteria tăcută ce se derula în mintea copilului la finalul filmului .

Ce-a vrut să fie și n-a fost? În primul rînd un film bun. Apreciez, de exemplu prestația actriței principale ca fiind meritorie, dar doar prin comparație cu restul distribuției. Actrița reușeșțe să își mențină aceeași expresie cam pe întreaga durată a filmului – cu două articulații mari care erau teoretic zîmbete. Figura imobilă te urmărește tot filmul, și te înstrăinează de el. Ar fi fost o șansă cu copiii, dar e clar că povestea lor e atît de neinteresantă încît nu merita exploatată. În cele din urmă a ieșit un talmeș-balmeș, cu personaje fără pic de credibilitate. Muncă făcută pe genunchi.

Sunt foarte supărat pe filmul acesta. E atît de departe de ce ar fi putut să fie. Scenariul ar fi trebuit refăcut, finalul refăcut asemenea. Un pic de dramatism n-ar fi stricat. Scene care puteau fi făcute bine (cel vizitat în miezul nopții de securiști, sau bătrînul care bate la poarta securistului să vadă dacă e acasă) au ajuns doar niște bife penibile. Aspecte care trebuiau bifate, și peste care s-a trecut. Filmului îi lipsește vîna, și de aceea nu o să fie relevant pentru nimeni. Un film mediocru.

PS: Cîteva idei care poate ar fi făcut filmul mai bun:

  1. Omorîți scenariștii (doi la număr) și plătit un amărăștean de pe niște forumuri să le scrie povestea.

  2. Dacă vrei să faci mișto de Ceaușescu, bagă bancuri.

  3. Amintește-ți de ‘sfîrșitul lumii’ pe care l-ai aruncat la michteaux în titlu.

  4. Învaț-o pe actrița principală să aibă mai multe tipuri de expresii. Cred că a luat premiul pentru cea mai imobilă figură.

  5. Cînd se juca fotbal, vă garantez că nu se jucau cu un artex nou-nouț. Mergea strecurată fără rușine o minge cu 35, eventual vulcanizată și evident ovală.

  6. Mă bucur că au avut multe microfoane pentru filmări, dar nu trebuiau arătate chiar toate spectatorilor.

  7. Cînd îl faci pe copil să viseze la un balon de gumă de mestecat, nu arăta gura balonului și sfoara cu care îl tragi în sus.

PPS: Ah, de remarcat: Înainte de revoluție, evoluția lui Mircea Diaconu. Cu adevărat senzațional. Cîte o înjurătură acolo unde trebuia și o palmă la care îmi venea să aplaud. Pînă una alta, am povești mai faine despre cum am petrecut sfîrșitul lumii.