Cum s-a schimbat universul de când s-a interzis fumatul în baruri

Eu unul sunt fericit că s-a făcut ceva în privința fumului din baruri – în sfârșit pot să merg la cafenelele mele favorite fără să mă întorc cu hainele și laptopul îmbibate de fum. Doar că lucrurile sunt un pic diferite pentru alții, care și-au văzut motivația pentru socializare un pic atinsă. Pentru ei, întrebarea esențială este: “socializez mai mult ca să fumez (mai mult), sau fumez ca să socializez mai mult?”. Acum ei trebuie să dea răspunsul, și să vadă exact dacă activitatea favorită era să se întâlnească cu prietenii sau să fumeze.

Însă din prima avem câteva modificări esențiale. În primul rând, aerul în cafenele e respirabil. Lucru care s-ar fi întâmplat oricum dacă am fi fost o nație cu un minimum de empatie și cu o minimă înclinare spre curățenie (cei care se simt afectați de această apreciere a mea trebuie să se uite în jurul lor ca să înțeleagă că în ciuda eforturilor individuale, România e egoistă, mizerabilă și neîngrijită, și nu doar din cauza sărăciei). În orice caz, în cafenele se poate inspira aer semi-curat. Remarcabil, zic eu.

Apoi în fața barurilor și a cafenelelor au început să se amenajeze locuri de agățat, și asta e bine pentru natalitatea în România. Dintotdeauna mi s-a părut intimidant să intri în vorbă cu cineva într-o cafenea, și acum există un motiv perfect. Un plus pentru socializare, zic eu, și nu doar pentru agățat – oameni care nu se cunosc ar putea să schimbe o vorbă la o țigară, fără să se cunoască. Oamenii ar putea să se cunoască mai bine, mai ușor. Bine, ăsta e un avantaj ca ăla pe care îl amintesc fanii lui Ceaușescu: “Bă, se socializa mai bine pe-atunci”: da, la coadă nu prea aveai ce să faci.

Printre altele, azi am văzut pentru prima oară în cafenea o tipă cu un copil de sub un an care insista să facă ca un zerg pus pe mătrășit pylon-ul inamic. Cam așa:

Mă voi pronunța în particular dacă e un lucru bun sau nu această diversitate culturală, dar din fericire nu e singurul lucru diferit.

E clar, suspectez că asta e strategia Parlamentului României pentru a crește natalitatea. Poate cu ocazia asta se rezolvă și problema reală a României.

Adevărata cauză a probmelor din România

Adevărata cauză a problemelor din România. E știință!


Comments

Cum s-a schimbat universul de când s-a interzis fumatul în baruri — 8 Comments

  1. cum se face ca pana si la stromeleag suntem ultimii in clasament? 🙂
    suspectez multa subiectivitate, chiar statistici masluite.
    nu se poate! noi batem p..a de orice.

  2. Pai cineva trebuie, stii cum sunt ungurii astia extremisti daca nu-i temperezi un pic imediat se apuca de cucerit chestii prin jur 😀

    • Ţuţea a zis că trebuie să dăm drumul cailor din Ardeal în Budapesta, nu călăreţilor.

      Ştia că unguroaicele, de la Aleska Diamond la Zsuzsa Tanczos, ar bufni în râs când i-ar vedea şi pe călăreţi.

  3. Ai de griji cu icrele din cafenea, dacă ești gigea cu ele, s-ar putea să te ajute să te sui în hoverbus la bătrînețe… sau nu 🙂

Comentariul tău