De ce e Salam primul în Google (și nu Cărtărescu sau Golan)

Time a făcut un top pe țări cu cea mai căutată personalitate pe Google. Multe țări îi au pe Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau Kim Kardashian – România, în schimb, îl are pe prima poziție pe Florin Salam. Și chestia asta e absolut genială.  Asta înseamnă, pe scurt, că românii sunt mai interesați de valorile produse local decât de cele importate din exterior. Cu ce ne-ar face mai buni pe noi ca nație o obsesie pentru Cristiano Ronaldo, Lionel Messi sau fundul lui Kim Kardashian? Cantautorul Florin Salam e un reprezentant mult mai bun al României. Ah, e țigan? Păi e un motiv în plus să arăți că în România doar cei care se cred elite sunt rasiști – cei care înființează asociații pentru protecția țiganilor – restul ascultă manele și nu au nicio problemă cu rasa omului.

Florin Salam e, totuși un campion al Internetului românesc. Piesele lui strâng zeci de milioane de vizualizări – colajele((mixuri pentru ăștia care nu știu româna)) lui ajung la cifre de milioane de vizualizări. Piesele lui ajung la vizualizările astea pentru că vorbesc despre niște lucruri și despre niște idei la care românii percutează. Dragoste, sex, dor, chef, dans, plecare în străinătate la muncă, dorul de țară, bătrânețe, chestii d-astea telurice. Nii aici clip care stă să sară de 21 de milioane de vizualizări.

Sigur, sigur, maestrul Florin Salam nu e Cărtărescu, să ne vorbească despre proprietățile spermei și sudorii dânsului, în calitate de mare artist. Șoc! Groază! Dorin, despre ce vorbești? Eh, știți voi, domnii intelectuali, că doar ați citit cu toții Solenoid, nu? Eu nu am citit, doar scot din context că sunt măgar, e primul paragraf pe care mi-au căzut ochii când am deschis Solenoid.

Vorbind de Solenoid – marele eveniment editorial de anul ăsta. Zicea Liiceanu despre carte, pe care el a citit-o:

E un roman magnific, fluviu, de 800 de pagini. Va fi una din cărțile mari ale culturii istoriei românești și una din cărțile mari ale istoriei literaturii lumii. Cărtărescu, după gustul meu, este unul din marii scriitori ai lumii, în clipa de față (Digi24)

A citi cartea asta este o performanță. Nu pentru că e oboseală, ci pentru că trebuie să traversezi cea mai teribilă, cea mai densă atmosferă la care poate fi invitată o ființă uman, pentru că își traversează condiția umană (Agerpres)

O carte despre care propriul autor spune:

Aș vrea să rog să aveți răbdare cu această carte. Este o carte mai ciudată, mai specială. E o carte care începe pe la pagina 250 așa. O să mă întrebați ce se întâmplă până acolo. Până acolo sunt schele. Este o schelărie pe care se va ridica cartea propriu-zisă. Cei care ajung să treacă de jumătatea cărții și care înaintează încet, încet către sfârșit probabil că vor fi câștigați. Deci vă cer foarte multă răbdare. Citiți rar, citiți câte puțin. Pe două luni, pe trei luni, pe patru luni de zile. Nu trebuie să o înghițiți așa cum a înghițit-o domnul Liiceanu pentru că presupune niște riscuri. Riscul de indigestie ș.a.m.d. Indigestie mentală și nu vă sfătuiesc acest lucru. Ideal ar fi ca dvs. s-o citiți în exact același timp cât a fost scrisă cartea, adică în cinci ani de zile. Dar nici asta nu pot să vă cer. (Agerpres)

Dacă ar fi să-l tratăm similar pe Florin Salam, e ca și cum el ar veni în față să le zică oamenilor: „Oameni buni, am o piesă, e o piesă genială. Dan Bursuc a zis despre ea că «e o piesă magnifică, fluviu, are 80 de minute. Va fi una din piesele mari ale culturii muzicale universale. Salam e, după gustul meu, unul din marii cantautori ai lumii, în clipa de față»”. Și apoi să ne zică că piesa nu trebuie ascultată toată deodată, că poate ne stricăm la ureche, și e o piesă care începe pe la minutul 25, și până la minutul 25 doar introduce instrumente.

Știu, îl judec pe Cărtărescu înainte să-l fi citit – mi s-a adus acest reproș. La anul o să fac un mare sacrificiu personal și o să arunc bani pe tomul lui Cărtărescu (care costă enorm). Tot ce voiam să explic e de ce Florin Salam și nu Mircea Cărtărescu e cel mai căutat român pe Google. Că până face o declarație Liiceanu Salam a cântat o piesă și te-a lăsat cu sufletul plin sau gol, cum trebuia să te lase piesa aia. Salam își face bine treaba, și nu o să vezi de la el sau de la Dan Bursuc declarații despre industria muzicală similare cu cele pe care le face Liiceanu privitor la industria cărții.

Banii sunt o problemă. Cartea în România e cea mai ieftină din Europa, dar pare scumpă raportat la salariile din România. Piața de carte din România e de 60 de milioane de euro pe an, e ultima cifră din Europa. În Anglia e de 10 miliarde de euro, în Ungaria, care are jumătate din populația României, este de 230 de milioane de euro pe an. (Digi24)

Asta în condițiile în care Humanitas cere 75 de lei pe volum necartonat, că probabil varianta cartonată va sări la 3 cifre. Măcar dacă ar include un selfie cu autorul la prețul ăsta. Dar acum oricum ai întoarce-o – chiar ai vrea să-ți faci un selfie cu cavalerul tristei figuri, Cărtărescu? Mai ales când te uiți la ce figură prietenoasă are Salam, mai că ai face o poză cu el.

Faptul că Salam e cel mai căutat român pe Google spune multe lucruri, spune de exemplu că oamenii nu urăsc manelele din rasism, ci din elitism lipsit de substanță. Și când te uiți la ce anume ascultă elitiștii ăștia care nu ascultă manele te iei cu mâinile de cap. Piesa anului e considerată de mulți Abel a celor de la Golan. Citez felul în care o prezintă Marius Ghenț de la Vice:

Peste ani și ani de zile, când băieții de la Golan se vor uita în spate la cariera lor de muzicieni, o să realizeze că piesa asta a fost un punct de cotitură. Momentul în care orice fan de muzică din România, nu doar aia electronică, a realizat că băieții sună bine. Fie că-ți place rap-ul, house-ul, rock-ul, sau ceva combinație dubioasă din toate astea, trebuie să dai Cezarului ce-i al Cezarului.

E greu să nu apreciezi ce fac pe piesa asta, mai ales dacă o asculți cântată live, unde solo-ul de trompetă e mult mai pronunțat, și sună de-ți pică fața. În iconografia creștină apare imaginea unui înger care cântă la trompetă, la porțile raiului. Sunt sigur că înaripații bagă solo-ul lui Alex. De ce crezi că se numește „Abel‟? (Vice)

Despre ăștia nu m-ar mira să zică nimeni că au o piesă lungă, una din cele mai lungi piese din istoria muzicii. Sau că piesa lor începe la minutul 25. Piesa asta e o piesă plictisitoare și pe care nu aș putea-o recunoaște între zece alte piese. Nu are nimic deosebit – e o piesă de adormit oameni depresivi. Și internetul românesc a sancționat-o ca atare – 250 de mii de vizualizări, deși am auzit deja de la n-oameni influenți că asta e piesa anului 2015. Sau poate că oamenii ăia nu sunt atât de influenți cât doresc ei să creadă.

Când compari cu chestii precum Abel, piesele lui Florin Salam sunt geniale. Și dacă te uiți la canalul de youtube pe care se promovează, o să vezi că în mod constant piesele lui Salam fac milioane de vizualizări – omul e viu, creează mult și e activ. Și nu-și adoarme fanii. De-asta Florin Salam e personalitatea cea mai căutată pe Google în România.