De ce mă bucur de răul lui Mircea Badea

Acum doi ani eram “basist jegos”, și ăsta era un mare păcat în ochii publici. Prima și singura campanie de segregare a românilor din ultimii 20 de ani, încă dusă de cei de la Antena 3, era atunci la apogeu – era momentul când pe acest blog eram amenințat cu moartea pentru că credeam că președintele în exercițiu trebuie să-și ducă mandatul până la capăt și că Dan Voiculescu trebuie să apară în fața instanțelor și să primească ceea ce merită pentru furtul generalizat la care a participat.

De ce? Păi simplu, pentru că Mircea Badrea, Mihai Gâdea sau Mugur Ciuvică au condus o campanie de ură contra oamenilor care ar putea avea altă părere decât ei. O campanie de îndoctrinare ca nicio alta. Așa că atunci când Mircea Badea trebuie să participe la o plată de daune morale de 250.000 de lei și se întreabă “De unde o sa dam banii astia?! Din meditatii?” nu pot decât să mă bucur.

Sigur, el o dă încolo cu sistemul ticăloșit, și guvizii care puneau botul la chestiile pe care le profera prin diversele outlet-uri media o să continue să creadă în el. O să creadă prostia cu sistemul ticăloșit, chiar dacă nu sesizează că ei sunt soldăței ai ticăloșiei. Așa că mă bucur când unul din generalii lor începe să-și pună întrebarea “de unde plătesc eu asta?”.

Vreme de doi ani am fost urât de niște oameni pe care nu-i cunoșteam și nu mă cunoșteau, dar erau conduși de mizeriile lui Mircea Badea. Așa că… nu poate plăti? Ah, excelent, cu atât mai bine. Dacă Badea suferă e bine pentru toată națiunea. Un gunoi în minus. Sau în plus, că acum o să se agite și mai tare.

bass-player

Basist jegos.


Comments

De ce mă bucur de răul lui Mircea Badea — 50 Comments

  1. daca esti un parazit si frustrat pe viata asta ai putea chiar crede ca o maimuta incearca sa se zbata pentru idealurile tale. Auzi tu stat mafiot! daca era mafiot patea un “accident” pana acum, mai ales ca se presupune ca a suparat pe foarte multi, nu se baza statul asta mafiot pe justitie care oricum le-a dat o amenda pe care o pot plati. Asta nu o cred ca nu o pot plati, nici tu nu o crezi, asta e si scopul sa simti repercursiunile, nu te mai duci mircele in excursii, mai iti iei un job la alta tv, mai scrii idei coerente pe blog ca “le zici bine” vorba celor care il urmaresc. Libertatea de exprimare nu are legatura cu asa ceva, cand esti trust de presa nu zic sa fii impartial ca nu se practica oricum in ro dar macar sa nu dezinformezi lumea, ca scopul e de a informa.

  2. Sa fii “basist jegos” mai inseamna si sa iti dai cu parerea fara sa te informezi, campania A3 s-a bazat pe dreptul la libera exprimare, au presupus pe buna dreptate ca DNA l-a protejat pe M.Basescu pt. ca, pana nu au difuzat pe post filmele pe care procurorii le aveau de saptamani, nimeni nu l-a deranjant pe domn macar cu o intrebare. Tu si toti “uratorii” de Antene faceti caz de cat a furat Voiculescu, dar nu suflati o vorba despre “Flota”, ” Mihaileanu”, “Bechtel”, “Alro”, toate patronate de marea dreapta, sub aripioara protectoare a DNA si a lui Basescu. Acoperitilor!

    • E clar, Basescu a aranjat si treaba cu Bechtel. Incep sa cred ca Basescu asta e un fel de Moriarty; e peste tot, implicat in tot, si cand crezi ca ai scapat de el, ZBANG, Basescu.

    • Superbă logica: dacă Voiculescu este dovedit și condamnat pentru că a furat, dar și Băsescu se presupune că a furat rezultă că Voiculescu e de fapt nevinovat. Maestre, te-aș vota președintele îndreptarilor de arbori cotiți, fără nicio rezervă.

  3. ce vrei sa mai zica? tot ce s-a spus despre tine si astia ca tine s-a spus de prea multe ori
    crezi ca nu s-a saturat si ala la TV sa te faca in toate felurile?
    “mai zi, mai zi” degeaba, ca nu simti nimic, esti imun in talibanismele tale, asa ca du-te cu Allah

    exemplu mai bun, clar si frumos de comentariu ca ala nici n-o sa primesti vreodat

    • Dacă ăsta e cel mai bun exemplu atunci e tare nasol, pentru că e un comentariu scris de un cretin pe care nu numai că nu-l duce mintea dar care nici măcar nu a citit blogul ăsta. Că dacă citea nu mai îndrăznea să spună asemenea enormități.

  4. Eu cand vad pe cineva ca incepe o discutie cu Flota chiar nu pot sa il iau in serios, pai voi nu credeti ca era redeschise dosarele alea daca era ceva buba? cate randuri de procurori au trecut de atunci pe-acolo? sub mai multe guvernari. Fierul ala vechi aka Flota trebuia dezmembrat /si/sau topit, apoi valorificat, a fost vandut direct la cineva care s-a ocupat de toatea astea de aceea au scazut din pret, dar mama ei de logica cand zice romanul Flota si se umfla in pene parca suna a ceva operatiune care ne-a stirbit jumate din visteria tarii.

    • Deci chiar nu este nimic cu flota ? Chiar nu era nici o nava functionala dupa 1989 ? Chiar nimic ? Nimic ? Cat de prosti ne credeti voi astia ? Pai chiar ca e buna segregarea care s-a produs in cei 10 ani de basism. Si apropo, autorul segregarii a fost Basescu. Si nu a fost de capul lui. E dupa o reteta veche si incercata, aplicata de Nixon ca sa distruga toata mostenirea democrata a lui Roosevelt sau Kennedy. Si ca sa nu ma contrazici doar de dragul contrazicerii: ce zici de ideea urmatoare – “pune la sefia unui minister pe cineva care uraste sau detesta tot ce reprezinta ministerul respectiv” ? Cat il priveste pe Mircea Badea: pentru mine e ca si copilul din povestea aceea care a zis ca imparatul e gol. Cand toata mass-media il lingea pe Basescu el a fost printre primii care n-au marsat la chestia asta.

    • unciumpalac: postacii şi comentacii (din toate grupările politice) care bântuiau pe Yahoo şi Softpedia chiar aşa ar fi zis. Să pui în fruntea administraţiei pe cineva care urăşte sau detestă tot ce reprezintă departamentul respectiv. Ca ăla să fie conservator şi restrictiv în tot ceea ce face.

      Contraexemplu: dacă ai pune specialişti, să zicem ministru al Transporturilor un pilot de raliu şi şef al Poliţiei Rutiere un inginer auto, ei ar decide că limita de viteză trebuie să fie minim 250 km/h, că maşinile moderne pot 🙂

    • Nautilus: Nu asta am scris. Sensul e sa pui pe cineva care sa limiteze la maximum cheltuielile, chiar daca asta ar insemna distrugerea departamentului respectiv. Contraexemplul tau ia in deradere ce am scris. Asa cum tu ai scris: tipic postacilor platiti. Apropo, mi-a placut mult precizarea aia (de avocat al diavolului): “(din toate grupările politice) “. Cool.

    • @unciumpalac: ești la două secunde de a fi tratat ca spammer – asta pentru că nu te prezinți ca un individ normal, comentezi cu adresă falsă, etc. Și tu vii să faci teorii cu postacii? Hai sictir.

    • Dorin: nu sunt postac si nici spammer. Doar un om. Fii linistit, nu-ti voi mai tulbura linistea blogului.

  5. raducule, recunosc, sunt ignorant si nu merit sa discut cu oameni – de aceea ma apuc sa comentez aiurea pe bloguri.

  6. Pingback: Dobiticii au inteles ca n-am bani | Mircea Badea

  7. Adevarul este ca daca pentru fiecare calomnie si incercare de manipulare ar fi fost dati in judecata probabil ca s-ar fi ajuns la datorii cu mult mai multe zerouri..asadar au scapat ieftin..si apoi e posibil sa mai scada din suma la recurs..din pacate sunt putini care au chef si resurse sa se apere cand este cazul. Asadar felicitari doamnei Kovesi!

    • Voi supraestimati IQ-ul aluia care butoneaza-n birou…indiferent cu ce se ocupa. Ii avem toti prin firme, sunt aia care vorbesc de smecherii, care-si asteapta tunu’, care au, in fiecare an, ultimul iPhone, care au o masina mult peste posibilitatile lor….you know, the fuckwhits, aia care detin adevarul absolut.

  8. La el pe blog nici macar nu isi mai permite sa lase comentarii, pentru ca publicul lui nici nu stie sa scrie :)), probabil i-a mintit ca le-a scos ca sa nu vina basistii sa zica nasoale, cand vad sponsorii ce target are zic pass. Chit ca o firma de prezervative ar merge.

  9. Groaznic e nu faptul ca acum 2 ani il sustineai neconditionat pe Basescu, lucru mai rar prin politica noastra, avand in vedere ca majoritatea voturilor sunt contra cuiva, nu pentru acea persoana. Groaznic e ca acum, dupa cate s-au aflat de la plecarea lui Basescu, pentru tine tot aia de la Antena 3 sunt problema. Asadar tu l-ai sustinut pe Basescu, reformatorul justitiei, a carui campanie s-a facut din banii din spaga de la Microsoft, Basescu care are un frate ce-a nasit niste tigani carora le-a luat si niste bani sa-i scoata de prin puscarie, Basescu care si-a facut fiica euro parlamentar, fiica, care intre timp de competenta ce e a disparut de tot din politica, Basescu care a avut-o mereu langa el pe Udrea, Udrea care era sotia lui Cocos, Cocos care frauda licitatii in cazul Microsoft si lua milioane de euro spaga, Udrea care primea genti cu sute de mii de euro in minister. Si-n tot acest timp Basescu reforma justitia, justitie care acum brusc nu-i mai e pe plac de cand nu mai e la butoane. Si problema ta majora sunt niste jurnalisti. Jurnalisti care nu te-au fraudat pe tine cu niciun leu, ci care la fel ca si tine au produs bani pe care i-au platit la stat astfel incat totii penalii din jurul lui Basescu sa aiba ce fura. Iar tu, fireste, consideri in continuare, chiar si-acum, ca Basescu a fost bun pentru Romania. Groaznic.

  10. Sa mai fii băsist în ziua de azi, cînd este evident ca lumina zilei că ăștia de la A3 au dreptate, trebuie să îți lipsească o doagă. Cel mai mult ma enerveaza in disputa cu un basist ca indiferent de ce argumente sint aduse in discuție, de la pixelul albastru și Udrea la țiganii lui frate-su și manipularea procurorilor și judecătorilor, băsistul totdeauna, dar absolut totdeauna iți va spune de Voiculescu. Dar vorba japiței scîrboase, marinarului bețiv și agramat pe care îl admirați și îl susțineți: atîta sănătate să vă dea Dumnezeu, cît adevăr este în spusele voastre.

  11. Polenul intelectual al Romaniei aici este.Toata lumea isi expune ideile proprii, evident, doar nu auzite de prin media sau de pe la vecini sau in curtea scolii cel mai probabil multi.Darunde este atata inteligenta nemarginita care produce astfel de dezbateri aprinse cu scaparari luminoase de istetime si intelepciune, nu se gandeste nimeni ca Mircea cu Dorin isi fac reclama unul la altul ?Ma rog, mai mult Mircea lui Dorin, caci, sa fim seriosi…Dar sa dezbatem…flota… :)))))

  12. astia si dupa 10 ani tot cu basescu in gura vor fi…e 2015,basescu a trecut…move on…dar sunteti atat de idioti incat aveti o ura nefondata in mod real si o tineti pe aia…va certati ca idiotii si l injurati pe base si pe el in doare n cur de voi toti:))))

    • Se vede treaba că Băsescu e atât de tare încât, deşi nu mai are funcţii în Stat de ani buni şi nu îl mai poate proteja nici pe frate-său, deşi la putere sunt duşmanii lui declaraţi, inclusiv PCul, el conduce de fapt ţara şi îl manipulează pe Pontos, el face legile, el negociază cu Erodgan şi cu Putin, el aduce refugiaţii, el taie şi spânzură. Mai tare decât era Iliescu în anii 1990.

  13. Ma, badisti, hai sa va spun o chestie: Basescu nu mai e. Gata, a plecat, e irelevant; nu-l mai baga nimeni in seama. Mai terminati cu astea, ca sunteti murdari de badea la gura.

  14. off topic putin:ce misto ar fi sa iasa Basescu primar din nou in Bucuresti. in juma de zi ai afla imediat care e antenist: lesin/comotie/infarct etc.
    la cat de agitati sunt astia crapa la asa o veste.
    gg CK ! tine sus munca buna !

  15. Nu ştiu dacă are rost să ne bucurăm de răul coprofagilor de la A3. Mult mai regretabil e faptul că au fost şi sânt lăsaţi să emită, mai trist mi se pare faptul că post-comuniştii deţin controlul (şi) asupra CNA-ului. Că phartidul e în tot şi în toate.

    • Într-un stat democratic se presupune că toţi cei care vor să emită ceva, emit. Sau fluieră, ca într-un anume film.

      Dar la noi democraţia e de tip american.

      Adică: dacă eşti mai negru de felul tău şi faci un miting, te împuşcă în stradă sau îţi dau cu gaze lacrimogene. Dar dacă eşti Fred Phelps şi faci un miting, nu se atinge nimeni de tine, nu ai niciodată de-a face cu pistoale şi nici cu gaze.

Comentariul tău