De ce moare limba română

Pe scurt: din cauza unor frustrați. Explicația mai jos.

Vă mai amintiți celebrul „Mă-ta are cratimă”? Acolo începusem deja să intuiesc ceea ce vă voi spune mai departe. Marele scandal în blogurile românești a fost nu ‘bă, ce comic e ăla” ci „de ce a folosit ăla vroiam, incompetentu’”. Concluzia a fost „deși toată lumea spune «vroiam» corect e voiam sau vroisem”.

Dar revelația completă am avut-o citind această postare despre frustrați. Mantzy ne explică faptul că în limba română nu există cuvîntul ‘frustrat’, și că ar trebui să ne corectăm prostul obicei de a folosi un cuvînd inexistent.

La fel, îmi amintesc povestea cu ’locație’. Locație, în limba română, nu înseamnă ’location’-ul englez. Locație înseamnă chirie. Cîți dintre voi folosesc cuvîntul ’locație’ pentru chirie? Cîți pentru ’location’?

Deci, repet, ce înseamnă locație? Hai să vă zic: înseamnă „location”. De ce? Pentru că așa îl folosesc românii. Pentru că cel mult în actele legale se folosește ’locație’ în sensul de ‘chirie’. Și chiar și-așa, de fiecare dată cînd folosești ’locație’ se trezește unul mai deștept (românul e întotdeauna mai deștept, se știe) care să îți amintească că aia înseamnă chirie. Bine. Merci.

Nu e singurul punct de rezistență. Și mi-e neclar de ce rezistăm atît de mult la evoluția limbii. Probabil pentru că ne place să ne ținem de reguli tîmpite scrise la 1900 toamna (musai toamna). Sunt curios (ca și paranteză) cîte legi încă mai avem de la Ceaușescu. Cîte prostii semnate de Emil Bobu mai avem.

Ceea ce apreciez la limba engleză și motivul pentru care mi se pare că va fi limba cea mai folosită multă vreme de-acum încolo e capacitatea de a adapta noi construcții și de a le folosi în limba curentă. ‘Google’ nu e doar un motor de căutare. „To google” înseamnă ‘a căuta pe google’ sau ‘a gugăli’ cum zic toți miștocarii români. „To xerox” e a fotocopia, și a fost adoptat și în româna, ‘a xeroxa’. Mulți uită că există o companie, Xerox, de unde vine numele ăsta. Ideea e că limba engleză e atît de flexibilă încît poate transforma absolut orice în verb, adjectiv sau orice ai nevoie. Fără să îți spargă cineva ochiul că ai gîndit ceva nou în ea.

Nichita Stănescu a apărut cu ’necuvintele’ pe undeva prin ‘69. Necuvintele era atunci ’necuvînt’ – cuvînt inexistent, căruia i-a dat un sens. Dar necuvintele sunt și ele cuvinte; rostirea lor de către Nichita le-a transformat în posibile cuvinte de dicționar.

Nu spun că de fiecare dată cînd fac vreo greșeală de limbă sunt un Nichita. Nu fiecare prostie pe care o zic e o licență poetică. Dar accept faptul că limba evoluează. Mă enerva cînd cineva îmi justifica fiecare greșeală gramaticală pe care o făcea cu ’limba evoluează’, dar din păcate ăsta e adevărul. Limba evoluează.

Și noi nu vrem. De ce? Poate pentru că evoluția limbii e controlată de regii lui ’nicio’, niște dobitoci cu doctorate și afiliere la Academie. Poate pentru că suntem retrograzi sau pur și simplu pentru că suntem niște pedanți moraliști.

Dar oricare ar fi motivul, este același cu cel pentru care limba română dispare în uitare. Limba română a fost abandonată în mîna unor pedanți. Chiar și ăia care te bat la cap să scrii cu diacritice sunt niște pedanți. Uneori, cea mai bună soluție e să o lași să moară.

Pentru că în mod sigur nu îndrăznim să o lăsăm să evolueze. Suntem la fel de protectori ca și cu copiii noștri. Îi protejăm de mici să nu cumva să trăiască vreo experiență, ca să ne asigurăm că vor ajunge niște dobitoci. Eventual cu diplomă.

Așa înțelegem noi ideea de a proteja: Împăierea. Taxidermia salvează România. De-aia moare limba română.

PS: eu sunt printre cei care vă bat la cap să scrieți cu diacritice.