De ce n-are ursul pene (şi răchita micşunele)

A fost odată ca niciodată o facultate. Să spunem că era o facultate din oraşul meu natal, adică Braşov, şi să o numim aşa, aleatoriu, Facultatea de Matematică-Informatică (sau doar Informatică) din Universitatea Transilvania. Şi să mai presupunem, de dragul conversaţiei, că eu m-aş fi înscris la acea secţie, la master.

Şi să mai presupunem că m-aş duce la cursuri. Este un lucru complicat mersul la cursuri, pentru că în calitatea mea de om al muncii muncesc, deci nu am vreme să mai şi gîndesc. Dar din cînd în cînd am programate cursuri la acea prezumtivă secţie la care m-am înscris anul acesta.

După primele două cursuri la care am participat pot să vă spun ceea ce cunoaşteţi cu toţii. Sunt dezamăgit. Dar se ştie că luna Octombrie în blogosferă e dedicată exclusiv dezamăgirilor provocate de facultate – în general tuturor le trebuie cam o lună să-şi revină, dacă nu cumva le ia vreo trei-patru, pînă în primăvară, cînd trece renumita ‘depresia primului semestru’.

Dar de data asta dezamăgirea mea e dublă. În primul rînd pentru că între timp am stat şi de partea cealaltă a catedrei, adică am ţinut şi eu cîteva ore la facultate şi ştiu unele treburi.

Haide să luăm dezamăgirile pe rînd. În primul rînd, primul curs la care am ajuns (şi am întîrziat, regretabil) a fost unul de programare. Curs făcut cu programe scrise pe tablă. Ţin să spun de-acum că ideea de a scrie programe pe tablă e absolut falimentară, pentru că nu ajută pe nimeni. Nici pe profesor şi prestanţa lui (pentru că e nevoit să copieze după o foaie, lucru care îl face ‘înlocuibil’ în ochii studenţilor). Nici pe studenţi, care devin copişti la un nivel jenant, şi nu vor pricepe deloc CONCEPTELE.

Ţineţi minte că vorbesc despre master. Adică una din cele mai avansate forme de studiu – care ar trebui să creeze nişte oameni mai mult decît capabili, cu un nivel superior de cunoaştere şi de înţelegere, un om dinamic, flexibil, deschis la nou. Nu văd în ce sens compilarea unui program scris pe tablă creşte nivelul studentului.

Dar nu dau vina neapărat pe profesor. De-a lungul întregii ‘prelegeri’ a repetat de nenumărate ori că ‘îmi pare rău că nivelul dumneavoastră nu e mai înalt pentru că aş fi putut aborda altfel problema’. Reţineţi treaba asta pentru cîrcoteala de final.

Următorul curs promitea mai mult. Primisem cursul de-a gata, doar trebuia să-l urmărim. Şi da, l-am urmărit. Recitat cuvînt cu cuvînt, şi mai ales FĂRĂ NICI O EXPLICAŢIE SUPLIMENTARĂ. Nimic. Am avut curajul să întreb care e aplicaţia practică a abstracţiunilor absolut imunde şi inexplicabile pentru unul care nu a mai studiat lucrurile respective de 4-5 ani. Aplicaţiile vor veni, mi se spune, chiar dacă ceea ce apare în primul curs nu are o aplicativitate directă.

Repet, e un master de informatică. Pentru cei care nu cunosc, informatica este cîmpul intelectual care se intersectează cu cel mai multe subiecte din viaţa reală – nici un alt domeniu nu interacţionează cu atît de multe subiecte. Informaticianul trebuie să fie capabil să înţeleagă şi să simuleze modele din domenii care încep chiar din informatică (self-sustained work) pînă în agricultură, medicină, transporturi, economie, comerţ, televiziune/media etc.

Şi în acest cîmp cineva trebuie să priceapă faptul că NU SUNT SUFICIENTE ABSTRACŢIUNILE! Nu ajută pe nimeni! Programarea rezolvă probleme cît se poate de reale. Din facultate nu am mai scris un program doar de dragul programului, ci pentru a rezolva probleme reale, şi se pare că timp de un an voi avea de făcut simulacre de programe care nu ajută pe nimeni. E irosire de creier.

Ce m-a uimit însă, şi acum vine cîrcoteala de final, este faptul că studenţii privesc imunzi şi impasibili la spectacolul din faţa lor. Nu ştiu cîţi realizează cît de inutilă e definiţia de sine-stătătoare a digrafului în viaţa reală. Nu ajută pe nimeni. Şi dacă matematicianul din faţa lor a pierdut legătura cu lumea reală, ar fi timpul să îşi pună ei întrebările în legătură cu treaba asta. Eu asta voi face. Îmi voi pune întrebări. Dar dacă ei nu-şi pun întrebări, şi nu-şi pun, atunci e pierderea lor.

Şi ceea ce m-a mai uimit este felul în care în nici un fel nu se resimte ideea de învăţămînt superior. Şi de fapt vinovaţi sunt studenţii. De ce? Pentru că nu întreabă. Pentru că nu cer mai mult. Pentru că nu cer mai mult de la ei înşişi. Pentru că aşteaptă să li se scrie programe, şi acceptă să li se citească cursul cuvînt cu cuvînt. Ceea ce nu pricep studenţii este că învăţătura e o treabă care se învaţă. Procesul de învăţare e reciproc. Eu, din spatele catedrei, vă dau nişte chestii gata rumegate, dar am nevoie şi să ştiu ce anume vă interesează, unde pot să ‘pedalez’ mai puternic, şi încotro ducem materia. Pentru că nu am de unde să ştiu nivelul vostru.

Cît am predat, nivelul studenţilor m-a dezamăgit. M-a dezamăgit pentru că vor totul de-a gata, gata digerat. Şi mai ales pentru că în momentul în care nu pricep aruncă priviri sticloase din care e clar că nu pricep nimic. Îi întrebi, nu zic nimic. Şi din cînd în cînd mai vine unul cu întrebările învăţate de-acasă, şi vorbeşte de parcă toţi ar fi la acelaşi nivel cu el.

Greşeala, evident, de ambele părţi. Nimeni nu ia apărarea nimănui. Studenţii consideră că e momentul cel mai potrivit să-şi piardă vremea, şi zău, nu e. Pentru că profesional lipsurile lor se văd. Nici nu-i de mirare că peste 10 ani o să fie sub acelaşi bici, sub acelaşi angajator care îsi bate joc de existenţa lui.

Şi mă amuză o treabă. Felul în care studenţii îşi amînă inevitabilul. Felul în care, dacă faci un lucru cu o săptămînă mai tîrziu, te simţi mai bine. Felul în care se sperie ca de bombe cînd trebuie să facă ceva, să iasă în evidenţă, să aibă un plus peste ceilalţi, să-şi prezinte atuurile.

Şi nici nu-i de mirare că se ascund ca nişte curci bete cînd îi vînează să prezinte referate GATA SCRISE. Doamne, oameni buni, ce sunteţi aşa fricoşi? În clasa I e acceptabil, în anul I de master NU!

Deci, dacă mă întrebaţi pe mine, criza din învăţămîntul superior se datorează aproape exclusiv studenţilor, fenomenului social de ‘student’. Pentru că nu ştiu să ceară. Nici de la facultate, nici de la ei înşişi. Acum să fii studentă înseamnă în 50% din cazuri să fii femeie uşoară, vezi cazul eternelor studente care sălăşluiesc prin barurile din centru. Să fii student înseamnă să munceşti pe un salariu de nimic şi să-ţi bagi picioarele în ea de studenţie că şi-aşa te interesează doar diploma. Şi ah, să prosteşti o eternă studentă din barurile din centru, poate iese ceva.

Şi nu vă mai prostiţi singuri cu cît de deştepţi sunt românii şi cîte premii iau la olimpiade internaţionale, că nu se mai întîmplă treaba asta.

Comments

De ce n-are ursul pene (şi răchita micşunele) — 37 Comments

  1. Ehm, pardon, nu e aproape exclusiv vina studentului. Studentul nu comenteaza cand profesorul vine sa ii dicteze cursurile cuvant cu cuvant, pentru ca ii e frica al naibii sa nu fie picat la examen. Stii cum e cand un profesor te ia in colimator? Poti sa dai examenul ala de 5 ori, daca el nu vrea ca tu sa treci, tu nu vei trece. Si stii ce inseamna asta? Ca tu platesti, in functie de numarul de credite pe care il are examenul, o suma destul de mare. Stii ce inseamna aceasta suma in conditiile in care tu ai de platit chirie si intretinere si taxa la facultate si de abia iti permiti sa le dai si pe alea? Inseamna ca ai pus-o. De aceea, e o lasitate generala. Pentru ca se stie, profii uneori aleg in mod aleatoriu cine va trece si cine nu. Cu cat se pica mai mult, cu atat le intra lor bani mai multi in buzunar. Nu poti sa urli de unul singur, nu iti permiti asa ceva. Si din pacate, sunt prea putini curajosi care sa strige si ei cu tine ca nu le convine.

    Stiu, tu ai atins cam alt subiect, dar si ce iti spun eu se leaga, pentru ca ii inteleg pe studenti ca nu pun intrebari si nu se intereseaza. Iti spun sincer ca si pe mine ma doare in cot de o facultate la care profesorii dau notele aiurea, si daca ma iau la ochi, ma baga la plata. Nu simt nevoia sa excelez intr-un sistem care nu pune accent deloc pe valoare, ci pe spaga.

    Se zice ca un sofer bun e cel care stie sa se fereasca. Un student extrem de tare e unul care stie sa treaca prin facultate, cu rezultate mediocre, fara sa faca valva, iar la sfarsit sa isi ia diploma, si sa isi vada de drum.

  2. Am avut şi eu teama asta. Dar am văzut rezultatele şi cînd a avut loc comunicarea între studenţi şi elevi (aproape exclusiv în cazul profilor tineri) şi cînd nu a avut (profii bătrîni de mate). Rezultatele primilor au fost MULT mai bune. Rezultatele celorlalţi, mult mai slabe.
    Şi nu vorbesc de un singur student, ci de toţi. Pentru că unul singur nu are putere, pentru că poate crede că este singurul care nu pricepe. Aşa că dacă studenţii s-ar coaliza mai des la altceva decît băutul de bere, rezultatele ar fi altele 😉
    Fiecare are învăţămîntul pe care-l merită. Noi venim dintr-un sistem care ne obliga să ne ţinem gura. S-a terminat acum 18 ani treaba asta. Şi uite, noi tot ne ţinem gura.

  3. Pentru ca parintii nostri au trait intr-un asemenea sistem si ne-au educat si pe noi in acelasi fel. De aceea, poate multora le e greu sa isi deschida gura acum, si nu poti sa ii invinuiesti pentru chestia asta, prea tare.

    Pe mine personal m-a enervat la facultate faptul ca majoritatea taceau din gura, iar daca era sa fie calcati in picioare, oftau si mergeau mai departe. Si degeaba ma revolt eu, ca n-are nici un sens.

    Dar ai vazut ca mai sunt si exceptii. Uneori, se mai aduna si mai comenteaza ei.

    Cat despre profesorii tineri, acestia se impart in doua tabere: cei care stiu sa predea, o fac cu pasiune si imping studentul de la spate sa exceleze, sa se manifeste si sa isi exprime punctul de vedere si acriturile, care habar nu au sa predea, dar se gandesc ca severitatea a dat deja roade, de ce nu ar da si acum?.

  4. Nu îi învinovăţesc prea tare. Dar încerc să-i impulsionez, şi încerc să fiu eu însumi diferit ca să nu le fie nici lor teamă. Sunt curios dacă o să reuşesc ceva.

  5. Asta mi se pare un scop destul de bun. Banuiesc ca vom vedea continuarea in blogul tau. 😛

  6. Aoleoooo, eu am o experienta de Master tot la facultatea mai sus mentionata de Dorin, ca mi-e si rusine sa va mai povestesc… 🙁 Am insa taria sa marturisesc ca vina o impart atat EU, cat si NOI, (fostii) studentii…

  7. N-are sens sa discuti dom’le despre asta. Studentii nu inteleg ce se intampla cu ei, profesorii nu inteleg ce se intampla cu ei 🙂

    Profesor bun e ala care te impinge de la spate? Nici o sansa. Dupa parerea mea profesorul ar trebui sa faca asa: intra in clasa, prezinta totul la o viteza fenomenala si nu mura in gura, ci cat mai criptic posibil, si apoi cere la examen mai mult decat a zis el insusi.

    De ce? Pentru ca treaba studentului e sa studieze, sa invete sa il priceapa pe prof, sa cerceteze in alte parti decat in ce ii zice profu si etc. Studentul trebuie sa invete sa studieze, sa faca singur lucruri.

    Se poate schimba asta? Da, dar nu are curaj nici o parte. Pe studenti normal ca ii doare in cot, iar profii vor sa isi faca norma si sa isi umple clasa. Parerea mea: cauza sunt profesorii. Ia pica o intreaga generatie daca nu merita sa treaca. Pic-o si pe urmatoarea, si nu ai nici un absolvent in urmatorii 4 ani, si ce? Daca nu e nici unu sa merite asta, asta e. Si in cele din urma vor aparea studentii care invata, si dupa patru ani o sa absolve cineva si o sa fie luat cu limuzina din fata facultatii de vreun microsoft sau google care stie ca asta e primul care a absolvit in 4 ani.

  8. Raul, soluţia ta mi se pare absolut genială, MAI ALES la nivelul de master despre care vorbeam. Sunt 100% de acord cu tine 😉

  9. Nivelul studenţilor e scăzut, dar nici profesorii „nu ştie”. Am avut o conversaţie cu un profesor care chiar mi s-a părut a fi dintre cei mai dezgheţaţi (este tot de la Mate-Info din Braşov). I-am zis că lucrez în domeniu şi că programez în PHP şi ocazional în Ruby. „Ah… parcă am auzit de Ruby… se scrie cu «y», nu”? Ruby era cel mai „hype” limbaj de programare la ora aia. Am continuat discuţia pe teme de OOP, i-am zis că mă interesează design patterns şi mi-a recomandat „Gang of Four” – pe care de altfel o citisem deja. Apoi, iar am călcat în străchini. I-am zis că mă interesează şi alte paradigme cum ar fi programarea funcţională. „Ce-i aia”? De Haskell sau Erlang nu a auzit. Din fericire auzise de LISP (măcar atât), aşa că am putut să-i povestesc câte ceva despre avantajele (şi dezavantajele) lambda calculus vs. maşina Turing. Oricum, conversaţia mi-a lăsat un gust foarte amar. Tipul era tânăr, preda în domeniu, teoretic ar fi trebuit să facă şi cercetare în domeniu, dar nu avea pic de entuziasm. Nu părea deloc genul să stea pe Slashdot sau să citească bloguri sau alte cele.

  10. Bogdan: în condiţiile enumerate, eu zic că e o medie absolut corectă şi inteligentă. Aşa mi s-ar părea normal.
    Ovidiu: cunoaştem. Dar nu are nici un motiv să îşi schimbe poziţia, pentru că nu îl împinge nimeni să o facă. Pentru că îţi spun eu că dacă nu ar avea 5 norme şi 3 studenţi interesaţi în toţi anii… Cum ziceam, există două părţi, şi cele două părţi poartă vina. Dar schimbarea nu poate veni decît de la studenţi. Ei sunt motorul viitorului.

  11. Chestia cu normele şi studenţii interesaţi e doar o scuză. Nu ai chemare, nu te fă profesor. Şi la informatică este atât de uşor. Nu ai nevoie de accelerator de particule sau mai ştiu eu ce.

    Studenţii sunt de multe ori praf în momentul în care se înscriu la facultate. Nici nu ştiu ce ar trebui să ştie. Cei care au ceva habar vor studia singuri (şi unii dintre ei îşi vor băga picioarele în facultate). Ceilalţi vor fi prea scârbiţi pentru a trece de faza copiuţelor sau a memorării cursului (da, am fost uimit să aflu că unii colegi au memorat cursul de Programare Procedurală; de râsul curcilor).

    Chiar sunt curios ce o să înveţi tu la master.

  12. Cînd o să stai de cealaltă parte a catedrei o să vezi diferenţa. Studenţii nu au nici o scuză pentru dezinteresul şi scîrba lor – altă scuză decît, oh well, faptul că sunt dezinteresaţi, şi deci n-ar mai trebui să se dea cu fundul de pămînt.
    Dacă zece oameni vorbesc cu proful de care spuneai despre Ruby, îţi zic eu că în vreo patru săptămîni o să ai alt răspuns.
    😉

  13. Chestia cu cealaltă parte a catedrei n-o să se întâmple în cazul meu. 🙂 Poate ai şi tu dreptate în ceea ce-i priveşte pe studenţi, dar atitudinea de „mi se rupe” a profesorilor mi se pare criminală. Ca student, e dreptul tău să nu-ţi pese. Sunt banii tăi, e timpul tău etc. Ca profesor, dacă nu o faci din pasiune, fă-o măcar pentru că eşti plătit. Dacă nu-ţi convine cât eşti plătit, găseşte-ţi altă slujbă, nu-i nenoroci de tâmpiţeii „de pe cealaltă parte a catedrei”.

    Să fi văzut cursul meu de Structuri de Date. Copiat linie cu linie din „Introduction to Algorithms”, dar cu greşeli gârlă. Din capitolul de rbtrees nici nu aveai cum să pricepi ceva. Era greşit începând de la primul exemplu. Şi în general toate capitolele erau de genul „în original scria prea mult, hai să mai scurtăm”. Şi lipseau exact concluziile. Apoi, au zis să nu folosească chiar pseudocodul din original, să nu fie chiar aşa de „evident”. L-au adaptat, cu o tonă de greşeli, gen heapify care mergea la infinit etc. Incredibil.

  14. Lasă, cu pasiunea asta pentru banii de profesor şi scîrba studenţilor români îţi trece instantaneu 😉 Mai departe nu comentez. Nu zic că nu ai dreptate, doar că detaliile în sine nu sunt foarte importante.
    Profesorul ăla nu are de ce să fie competitiv. Nu are de ce. Nu are cu cine să concureze. Întreabă-te de ce oamenii de valoare preferă să nu predea.

  15. Oamenii de valoare nu predau pentru că preferă să lucreze la un job interesant şi bine plătit decât în invăţământul românesc. După părerea mea, trebuie să fii ori nebun, ori ultimul ratat ca după ce ai terminat facultatea de informatică să devii profesor. Mi se pare o plasă de salvare pentru cei care au învăţat foarte conştiincios, dar exact cât s-a predat la curs.

  16. Interesant? Să zicem. Nu e nimic mai interesant decît să ai mai mult timp liber şi libertatea de a cerceta lucruri.
    Mai bine plătit… aia da! Iar despre plasa de salvare, nu ştiu foarte multe, dar nu cred că pentru toţi e aşa.
    E nevoie de o întineriră morală a cadrelor. E nevoie de oameni care să-şi cunoască bine materia şi zona în care predau.
    Dar profesori slabi=> elevi slabi => profesori slabi. Asta e ceea ce vroiam să zic, şi soluţia lui Raul mi se pare mai potrivită.

  17. Da, soluţia este interesantă, dar utopică. 🙂
    Universitatea şi-ar pierde acreditarea dacă raportul licenţiaţi/înscrişi ar fi prea mic. Şi probabil s-ar înscrie foarte puţini.

  18. La o primă scanare a legii am găsit condiţiile pentru a trece de la instituţie autorizată la instituţie acreditată. Printre altele:

    „Pentru acreditare, pe langa indeplinirea celorlalte conditii prevazute de lege, este
    necesar ca cel putin 51% din totalul primelor trei serii de absolventi sa promoveze
    examenul de licenta sau de diploma ori, dupa caz, de absolvire, pana la termenul
    prevazut la art. 6 alin. (2). Pentru fiecare serie de absolventi promovabilitatea in
    interiorul termenului prevazut la art. 6 alin. (2) trebuie sa fie de cel putin 40%.”

    Nu am timp să caut acum amănunţit, dar există şi o evaluare periodică care are dispoziţii asemănătoare. Acel raport de licenţiaţi/înscrişi este un criteriu de performanţă. Nu poţi să zici „n-a luat nimeni licenţă pentru că toţi studenţii sunt dobitoci”. Dacă toţi studenţii sunt dobitoci însemnă că şi profesorii sunt, pentru că nu au ştiu cum să-şi predea materia. Dacă profesorii sunt dobitoci, care mai este raţiunea de a exista a instituţiei de învăţământ?

  19. 40% nu e o cifră prea mare 🙂
    Cît despre raţiunea de a exista a instituţiei de învăţămînt… o temă de reflecţie.

  20. Sunt de acord cu Raul când spune că un profesor nu trebuie să-ţi dea mură-n gură. Nu trebuie să te ţină în braţe, dar trebuie să-ţi fie *mentor*. El trebuie:

    1. Să fie tătic în domeniul lui de competenţă. Dacă a zis ceva, aşa să fie. Nu cu greşeli, bâlbâieli şi citit de pe foaie îţi câştigi respectul.
    2. Trebuie să fie la curent cu noutăţile şi, ideal, să *creeze* noutăţile. Ei fac acolo o sesiune de comunicări ştiinţifice la care mai vin doi studenţi şi mai zic trei prostii, mai scriu o carte plagiată şi cu tiraj inexistent (la mai cumpără studenţii, strânşi cu uşa), se aplaudă unii pe alţii, îşi acordă titluri pompoase unii altora şi toată lumea e fericită.
    3. Să ştie cum funcţionează mintea studentului pentru a-i trezi interesul. Studenţii ăia nu sunt proşti de la mama lor. Dar când vii de la un liceu unde nu s-a făcut informatică la facultatea asta, e imposibil să nu ieşi de la primul curs cu un aer pierdut şi dezorientat. Dacă memorezi cursul de Programare Procedurală, ce pretenţii să mai ai mai departe? Am colegi care nici nu ştiu să urmărească un program scris pe hârtie. Nu-şi dau seama unde începe ceva şi unde se termină ceva. Cum se imbrică două for-uri unul în altul sau chestii de-astea super-elementare.

  21. Personal sunt adeptul scolilor de elita, dar cele pe bune in traditia celor ca Harward, Yale, MIT… pentru cine vrea scoala adevarata. Acolo trebuie sa demonstrezi ca meriti sa ajungi, ce sa mai zic de prestatia pe care trebuie sa o ai pentru a te mentine in randurile celor care au aceasta unica sansa. Problema e ca pentru a beneficia de un astfel de invatamant elitist trebuie sa treaca foarte mult timp, sa iti cladesti o reputatie s.a.m.d. Scoala foarte serioasa, ma repet, foarte serioasa, cum se face la noi la “gramada” (adica zeci pana la sute de mii de studenti la un loc, oauuuuu!!!) mai greu, cu foarte mari sacrificii.

    Legea invatamantului in Romania e cam tampitica de felul ei. La carma sunt inca multe reminiscente comuniste, cine lansase ideea improspatarii generatiilor nu zice rau. Profesorii, de altfel ca si medicii, au ca lipsa spiritul managerial (paradox: profesorii care sunt din domeniul economic, conduc N firme, consilii de administratie, nu au timp de universitati/facultati/scoli). Nu stiu sa se oranizeze suficient de bine, sa atraga fonduri. La multe scoli de renume de pe mapamond profesorii fac ce stiu ei mai bine, sa predea/educe, la conducere se afla cineva cu pregatire in management institutional. Cam asa cum se incearca sa se faca mai noi si la noi prin spitale.

    Personal mai am si alta viziune asupra invatamantului in ceea ce priveste fiecare elev/student de rand: scoala ti-o faci asa cum in primul rand o alegi, respectiv cum ai grija sa o urmezi. Poate ca profesorii si manualele de calitate nu au asa de multa importanta. Am trecut de mult de faza in care aveai acces greu la informatie si la resurse. Generatiile prezente ar trebui sa se considere privilegiate macar din acest sens.

  22. PARADÍGMĂ, paradigme, s.f. 1. Totalitate a formelor flexionare ale unui cuvânt. ♦ Tablou al formelor unui cuvânt, dat ca model pentru flexiunea unei părţi de vorbire sau a unei clase din cadrul unei părţi de vorbire. 2. (Înv.) Exemplu, model; pildă; învăţătură. – Din lat. paradigma, ngr. parádigma.

    cf. http://www.dexonline.ro/

  23. Pledez pentru învăţămîntul elitist. Sunt de acord că avem nevoie de aşa ceva, pentru că doar aşa putem avea progres. Despre asta povesteşte Raul, la asta visam că îndeamnă ideea de ‘învăţămînt superior’.

  24. @dorinlazar

    Vezi, exact din cauza asta nu pun studentii intrebari la cursuri:

    Student care indrazneste sa zica ceva: bla bla bla, programare procedurala, bla bla
    Profesor: Ia spune draga ce e aia programare procedurala, ca vad ca te bagi aiurea in seama
    Student: bla bla, paradigma
    Profesor: Aha, vezi, esti un idiot, paradigma, oficial, are un alt sens decat cel pe care-l intalnesti prin cartile de programare pe care le citesti tu in timpul liber. Alta data stai in banca ta si taci din gura, tot ce ai spun pana acum este egal cu zero.

  25. @dorinlazar

    Sunt inca student, dar incerc pe cat posibil sa evit cursurile.
    Deci, care e faza? M-ai facut curios. 🙂

  26. Dorin: Programare Procedurală este cursul de C predat în anul I la informatică ID. Este singurul curs introductiv în programare.

    Şi da, la OOP se predă C++, iar la OOP2 se predă Java. Doar sintaxă. Super.

  27. Apropo de cele scrise de tine mai sus legat de programare functionala, Ruby etc. Cred ca ceri cam mult de la un profesor chiar si tanar, ce sa mai zic de unul in varsta. Daca le-am stii pe toate, ce bine ar fi! Poate ca si tu ai vrea sa stii ce stie el si nu stii tu, you got what I mean?

    Important e sa cunoastem obligatoriu baza, apoi sa ne axam pe o directie, cel mult doua. Altfel riscam sa stim totul si nimic.

    Cred ca studentii vor sa invete prea multe chestii “trendy” (c#, .net, java…) si poate ca ignora bazele informaticii, cum e cu bitii aia, cu operatiile logice, cu teoria informationala, cu sistemele expert, cu design patterns, ceva prinicipii de arhitectura etc.

  28. Cred că maşina Turing şi lambda calculus sunt cele mai „de bază” chestii posibile în informatică. Şi pe ele sunt modelate două mari categorii de limbaje de programare: limbajele imperative (C, Java etc – pe maşina Turing) şi limbajele funcţionale (LISP, ML, Haskell etc – pe lambda calculus). Deci da, chiar mi se pare normal să ştie asta, pentru că este vorba de „bazele informaticii”, după cum zici tu.

    E drept că limbajele cele mai folosite în clipa de faţă sunt imperative, dar multe limbaje „de uz comun” au elemente luate din programarea funcţională. Vezi closures, continuations, currying etc care apar în limbaje imperative precum JavaScript, Python, Ruby etc. Plus că sunt chestii de programare imperativă care nu se întâlnesc în limbajele „mainstream” cum sunt mixin-urile din Ruby care sunt geniale.

  29. As fi curios care e profesorul ala tanar de care zici? 😉 Mai ales ca eu fiind dintr-o generatie nu chiar tanara (dar categoric nici batrana) pot sa iti spun ca am avut parte de toate cele enumerate de tine: masini Turing, calcul lambda, LISP, PROLOG, FORTRAN, ba chiar mai multe decat crezi…

    In privinta evolutiei IT-ului (cu aluzie la Ruby & co.) prefer sa nu intru in detalii pentru ca am o opinie mult prea diferita fata de ceea ce impartasesc majoritatea celor din domeniu.