De ce n-are ursul pene (și răchita micșunele)

A fost odată ca niciodată o facultate. Să spunem că era o facultate din orașul meu natal, adică Brașov, și să o numim așa, aleatoriu, Facultatea de Matematică-Informatică (sau doar Informatică) din Universitatea Transilvania. Și să mai presupunem, de dragul conversației, că eu m-aș fi înscris la acea secție, la master.

Și să mai presupunem că m-aș duce la cursuri. Este un lucru complicat mersul la cursuri, pentru că în calitatea mea de om al muncii muncesc, deci nu am vreme să mai și gîndesc. Dar din cînd în cînd am programate cursuri la acea prezumtivă secție la care m-am înscris anul acesta.

După primele două cursuri la care am participat pot să vă spun ceea ce cunoașteți cu toții. Sunt dezamăgit. Dar se știe că luna Octombrie în blogosferă e dedicată exclusiv dezamăgirilor provocate de facultate – în general tuturor le trebuie cam o lună să-și revină, dacă nu cumva le ia vreo trei-patru, pînă în primăvară, cînd trece renumita ‘depresia primului semestru’.

Dar de data asta dezamăgirea mea e dublă. În primul rînd pentru că între timp am stat și de partea cealaltă a catedrei, adică am ținut și eu cîteva ore la facultate și știu unele treburi.

Haide să luăm dezamăgirile pe rînd. În primul rînd, primul curs la care am ajuns (și am întîrziat, regretabil) a fost unul de programare. Curs făcut cu programe scrise pe tablă. Țin să spun de-acum că ideea de a scrie programe pe tablă e absolut falimentară, pentru că nu ajută pe nimeni. Nici pe profesor și prestanța lui (pentru că e nevoit să copieze după o foaie, lucru care îl face ‘înlocuibil’ în ochii studenților). Nici pe studenți, care devin copiști la un nivel jenant, și nu vor pricepe deloc CONCEPTELE.

Țineți minte că vorbesc despre master. Adică una din cele mai avansate forme de studiu – care ar trebui să creeze niște oameni mai mult decît capabili, cu un nivel superior de cunoaștere și de înțelegere, un om dinamic, flexibil, deschis la nou. Nu văd în ce sens compilarea unui program scris pe tablă crește nivelul studentului.

Dar nu dau vina neapărat pe profesor. De-a lungul întregii ‘prelegeri’ a repetat de nenumărate ori că ‘îmi pare rău că nivelul dumneavoastră nu e mai înalt pentru că aș fi putut aborda altfel problema’. Rețineți treaba asta pentru cîrcoteala de final.

Următorul curs promitea mai mult. Primisem cursul de-a gata, doar trebuia să-l urmărim. Și da, l-am urmărit. Recitat cuvînt cu cuvînt, și mai ales FĂRĂ NICI O EXPLICAȚIE SUPLIMENTARĂ. Nimic. Am avut curajul să întreb care e aplicația practică a abstracțiunilor absolut imunde și inexplicabile pentru unul care nu a mai studiat lucrurile respective de 4-5 ani. Aplicațiile vor veni, mi se spune, chiar dacă ceea ce apare în primul curs nu are o aplicativitate directă.

Repet, e un master de informatică. Pentru cei care nu cunosc, informatica este cîmpul intelectual care se intersectează cu cel mai multe subiecte din viața reală – nici un alt domeniu nu interacționează cu atît de multe subiecte. Informaticianul trebuie să fie capabil să înțeleagă și să simuleze modele din domenii care încep chiar din informatică (self-sustained work) pînă în agricultură, medicină, transporturi, economie, comerț, televiziune/media etc.

Și în acest cîmp cineva trebuie să priceapă faptul că NU SUNT SUFICIENTE ABSTRACȚIUNILE! Nu ajută pe nimeni! Programarea rezolvă probleme cît se poate de reale. Din facultate nu am mai scris un program doar de dragul programului, ci pentru a rezolva probleme reale, și se pare că timp de un an voi avea de făcut simulacre de programe care nu ajută pe nimeni. E irosire de creier.

Ce m-a uimit însă, și acum vine cîrcoteala de final, este faptul că studenții privesc imunzi și impasibili la spectacolul din fața lor. Nu știu cîți realizează cît de inutilă e definiția de sine-stătătoare a digrafului în viața reală. Nu ajută pe nimeni. Și dacă matematicianul din fața lor a pierdut legătura cu lumea reală, ar fi timpul să își pună ei întrebările în legătură cu treaba asta. Eu asta voi face. Îmi voi pune întrebări. Dar dacă ei nu-și pun întrebări, și nu-și pun, atunci e pierderea lor.

Și ceea ce m-a mai uimit este felul în care în nici un fel nu se resimte ideea de învățămînt superior. Și de fapt vinovați sunt studenții. De ce? Pentru că nu întreabă. Pentru că nu cer mai mult. Pentru că nu cer mai mult de la ei înșiși. Pentru că așteaptă să li se scrie programe, și acceptă să li se citească cursul cuvînt cu cuvînt. Ceea ce nu pricep studenții este că învățătura e o treabă care se învață. Procesul de învățare e reciproc. Eu, din spatele catedrei, vă dau niște chestii gata rumegate, dar am nevoie și să știu ce anume vă interesează, unde pot să ‘pedalez’ mai puternic, și încotro ducem materia. Pentru că nu am de unde să știu nivelul vostru.

Cît am predat, nivelul studenților m-a dezamăgit. M-a dezamăgit pentru că vor totul de-a gata, gata digerat. Și mai ales pentru că în momentul în care nu pricep aruncă priviri sticloase din care e clar că nu pricep nimic. Îi întrebi, nu zic nimic. Și din cînd în cînd mai vine unul cu întrebările învățate de-acasă, și vorbește de parcă toți ar fi la același nivel cu el.

Greșeala, evident, de ambele părți. Nimeni nu ia apărarea nimănui. Studenții consideră că e momentul cel mai potrivit să-și piardă vremea, și zău, nu e. Pentru că profesional lipsurile lor se văd. Nici nu-i de mirare că peste 10 ani o să fie sub același bici, sub același angajator care îsi bate joc de existența lui.

Și mă amuză o treabă. Felul în care studenții își amînă inevitabilul. Felul în care, dacă faci un lucru cu o săptămînă mai tîrziu, te simți mai bine. Felul în care se sperie ca de bombe cînd trebuie să facă ceva, să iasă în evidență, să aibă un plus peste ceilalți, să-și prezinte atuurile.

Și nici nu-i de mirare că se ascund ca niște curci bete cînd îi vînează să prezinte referate GATA SCRISE. Doamne, oameni buni, ce sunteți așa fricoși? În clasa I e acceptabil, în anul I de master NU!

Deci, dacă mă întrebați pe mine, criza din învățămîntul superior se datorează aproape exclusiv studenților, fenomenului social de ‘student’. Pentru că nu știu să ceară. Nici de la facultate, nici de la ei înșiși. Acum să fii studentă înseamnă în 50% din cazuri să fii femeie ușoară, vezi cazul eternelor studente care sălășluiesc prin barurile din centru. Să fii student înseamnă să muncești pe un salariu de nimic și să-ți bagi picioarele în ea de studenție că și-așa te interesează doar diploma. Și ah, să prostești o eternă studentă din barurile din centru, poate iese ceva.

Și nu vă mai prostiți singuri cu cît de deștepți sunt românii și cîte premii iau la olimpiade internaționale, că nu se mai întîmplă treaba asta.