De ce să mergi la vot?

Maestrul George Damian readuce această problemă – Crezi că schimbi ceva dacă mergi la vot?. Răspunsul meu e da. Și nu voi schimba azi. Azi brașovenii se pregătesc de vot ca să scoată cu un scor pornografic vechiul primar, măcar pentru o perioadă până vine sentința de la judecătorie. Dar schimb ceva pe mâine, un mâine aluziv, dar care ar trebui să fie mai mult și să fie mai bine.

Acum doi ani, oamenii care gândesc ca mine erau cam 5% în Brașov. Anul ăsta nu știu câți o să fie, dar în mod cert mai mulți. Și mă aștept ca procentul lor să crească, până în situația în care oamenii care votează din convingere, nu pentru răul cel mai mic, vor reuși să schimbe lucrurile.

Votul de săptămâna asta poate că va fi doar o ieșire ca să le amintim oamenilor că gândim altfel. Ei pot să fure, dar noi putem să nu ne lăsăm furați. O să merg la vot ca să spun că nu am de gând să sprijin corupția. Chiar dacă sunt unul din cei puțini.

Aș putea să stau acasă. Dar cum o să știe cei care vor lucrurile altfel că nu sunt singuri?

A lone man refusing to do the Nazi salute, 1936

PS: Dacă eu dețin proprietăți, locuiesc sau plătesc taxe în două orașe nu ar fi normal să votez pentru primar în ambele?


Comentariul tău