De ce votez cu Sturzu

E mișto și fain1)nu, nu e, e dureros, confirmă Corina să o arzi apolitic sau, mai bine, antipolitic, mai ales când ai de ales între Firea și Nicu Șordan. E mult mai dificil să o faci atunci când un primar care stă să-și primească condamnarea are prima opțiune în ochii electoratului și vezi pe cineva care are energie și idei bune, și care nu are o gașcă de corupți după el, venind să-ți ceară votul.

V-aș putea zice că uite-l, că-i frumos, uite-l că ne-a promis marea cu sarea, uite-l cum stă el și se filmează la Belvedere și nu se laudă cu minciunele. Nu vă spun toate astea, pentru că sunt sigur că odată ajuns la primărie lucrurile se vor schimba un pic. Motivul #1 pentru care vreau să îl votez, pentru care și voi vreți să îl votați (voi = brașovenii care mă citiți) este că omul vrea să deschidă cu adevărat primăria. Și eu sunt sigur că Mihai nu va fi din prima zi un primar capabil. Diferența e că, spre deosebire de Scripcaru și de ceilalți, Sturzu are șansa să nu fie un primar incapabil și hoț în ultima zi de mandat. Omul e deschis, gata să învețe, și e gata să comunice cu publicul.

În mod normal nu mi-aș fi pus opțiunea public, dar cred că merită să vorbim despre asta. Hai că se pot face lucrurile și altfel în Brașov, se pot schimba băieții șmecheri de la butoane. Și am încredere că Sturzu poate să facă acel exercițiu de transparență necesar pentru a merge mai departe de-aici.

NOTES   [ + ]

1. nu, nu e, e dureros, confirmă Corina

Comments

De ce votez cu Sturzu — 2 Comments

  1. Se pare că preferatul tău tocmai şi-a dat arama pe faţă.
    PRU ? Pe bune ?
    Bănuiam că e un caracter infect, nu ajungea preşedinte TSD fără suport din partea lui Ponta. Restul, doar joc de imagine.

Comentariul tău