Democrație

Deoarece intrăm în sezon electoral o să auzim din gurile unor diverși infractori cuvinte pline de înțelesuri, precum “democrație”. Cred că în acest moment democrația e cea mai puțin înțeleasă noțiune, deși a fost prima pe care am auzit-o după revoluția din 1989. Însă cum au trecut deja aproape 25 de ani de-atunci, să reiterăm ce înseamnă.

Democrația este “conducerea poporului” și vine din grecește, unde se opune ca și sens aristocrației, și anume “conducerea de către o elită”. Atenienii sunt primii care realizează această formă de conducere, iar Cleisthenes e considerat părintele democrației.

Democrația este, aparent, dreptul de vot al fiecărui cetățean care se califică pentru vot. Criteriul e simplu: vîrsta peste 18 ani; statul român nu prea retrage dreptul de vot, așa că acesta rămîne criteriul dominant. Dar acesta e un criteriu lărgit, mult prea vast pentru a avea reprezentativitate pentru un stat funcțional. Democrația aceasta lărgită e un concept modern, mai tînăr de o sută de ani, și (voi arăta) e nefuncțional.

Democrația originală (nu a lui Iliescu, ci a lui Cleisthenes) funcționa prin adunarea cetățenilor în agora, și exprimarea părerilor individuale. Sigur, vorbim de un stat mult mai mic, de vreo 200-400 de mii de indivizi, din care doar 20-30 de mii aveau drept de vot.

Problema esențială a democrației moderne este că ea e prea inclusivă. Cine votează în democrația lui Iliescu? Toată lumea! E bine? E discutabil. După cum vedeți, și în Atena votau cam 10% din populație. De ce? E simplu: erau eligibili toți cei peste 20 de ani care nu erau femei, străini sau sclavi. Iar Atena avea destui de genul ăsta.

Republica Romană a introdus criteriul meu favorit. Avea drept de vot doar cel care participa direct sau indirect la apărarea sau extinderea Romei. Cu alte cuvinte, primeau drept de vot doar cei care luptau, care sacrificau ceva pentru Roma. Statul, condus prin reprezentanți, a simplificat procesul legislativ. Dar era o vreme mai simplă, cînd reprezentanții își cîștigau locul și respectul prin fapte de eroism pe cîmpul de luptă, nu prin făină și mălai date la început de an electoral.

Care ar fi echivalentul în contextul românesc? Pentru că nu mai luptăm prin atîtea războaie, singurii care ar trebui să voteze ar fi plătitorii de taxe. Și nu mă refer la angajații statului sau la pensionari; ei nu plătesc taxe pentru că sunt plătiți din taxele colectate. Nu, vorbesc de cei care produc, care sunt jefuiți anual sau lunar cu taxe pe veniturile provenite din munca pe care au depus-o. Da, asta nu include pe cei care iau salarii la negru, nu-i include pe cei care sunt mituibili prin măriri salariale.

Pe lîngă plătitorii de taxe aș adăuga și veteranii de război, reprezentanții statului în exterior și persoanele care au dovedit în vreun fel sau altul merite deosebite în slujba țării – un polițist-erou sau un politician onest ar primi acest titlu onorific. Dar el ar rămîne onorific, deci rar.

De ce? În primul rînd pentru că s-ar elimina mita electorală. Vrei să mituiești? Creează locuri de muncă mai bine plătite. În al doilea rînd, pentru că cei care plătesc taxe sunt cei care finanțează toate nebuniile pe care le face statul, ei sunt singurii care ar trebui să decidă în ce direcție să se ducă nebuniile astea. Mai mult, asta ar însemna că oamenii ar înțelege exact ce taxe și impozite plătesc. Și da, asta înseamnă că parlamentarii vor trebui să facă și muncă cinstită pe lîngă politică.

Mai mult, o altă chestie ce mi-a plăcut foarte mult la republica romană era mandatul de un an. Motivul lor ar fi și motivul meu: pentru a nu prinde un post suficient de mult timp cît să ajungă să fie corupt. Putem stabili un cursus honorum care să poată fi urmat de cei care se dedică carierei politice, un cursus honorum care să desțelenească baronii locali și să promoveze oamenii de calitate.

Democrația asta inclusivă în care oricine poate să voteze e, în mod evident, un eșec. Democrația inclusivă se transformă într-o aristocrație electivă, așa cum a demonstrat în întreaga lume și ne îndepărtează de idealul nostru de libertate. Fie numai existența statelor socialiste și a partidelor socialiste poate fi considerată o dovadă că democrația e un eșec. E imposibil ca cineva responsabil să dorească să sponsorizeze mitele electorale, proiectele făcute la suprapreț. E imposibil ca cineva care chiar muncește pentru banii primiți să își dorească să încurajeze trîndăvia ajutoarelor sociale, care mențin populații întregi într-o sărăcie pernicioasă, din care pot accepta mitele electorale o dată la X ani.

Dar pentru că nu v-am convins, să vă dau un exemplu. Doi tipi și o tipă, într-un bar, doresc să voteze pe o problemă de mare interes pentru 66% din populația din bar: dacă cei doi și fata merg acasă să facă mai multe. În democrația inclusivă, toată lumea votează și majoritatea cîștigă. În democrația mea, doar fata votează pentru că ea plătește taxele.

Să nu uităm că sistemul comunist se pretindea “cel mai democratic regim” pentru că toată lumea vota. La fel, acum cel mai democratic regim e cel din Republica Populară Democrată Coreea. Și tehnic e foarte corect, 100% din cetățenii cu drept de vot votează. Contează însă foarte mult cine pune întrebarea pe care se votează. Garantat, nu cetățenii coreeni.

Ca și în cazul capitalismului, democrația este un element necesar dar nu suficient pentru a avea un popor liber. Un alt element necesar, vital chiar, e cel al libertății de exprimare. E marele criteriu enunțat extraordinar de Ion Rațiu în 1990. Atunci cînd nu-l înțelegea nimeni:

Din păcate, domnul Rațiu se înșeală aici, atribuind această calitate democrației. Iliescu, știind mult prea bine ce vrea poporul român, și trăind în democrația lui Ceaușescu, a știut să ne țină sub papuc încă mulți ani de-atunci. Rațiu confundă aici democrația cu libertatea de expresie, două lucruri pe care le amestecam atunci pentru că tocmai le primisem împachetate frumos, gata pentru a fi consumate.

Practic eșecul democrației este faptul că cetățenii nu sunt cei care stabilesc temele de discuție. Și problema e simplă, depinde ce și cum întrebi. În democrația românească întrebarea nu e: “Te culci cu mine?” ci “Ne culcăm la mine acasă sau la tine acasă?”.

Cum ziceam, totul depinde de arta de a pune întrebări. Democrația inclusivă e un eșec, și ar trebui să ne gîndim la un înlocuitor decent pentru ea. Vă las să vă gîndiți la următorul citat din Benjamin Franklin:

“Sfîrșitul republicii va fi atunci cînd oamenii vor realiza că pot să-și voteze bani”

Comments

Democrație — 27 Comments

  1. Sistemul nu se va schimba prea curînd, pentru că e ideal, din punct de vedere politic. Pui puterea în mîinile proştilor şi îi manipulezi cum ai chef.

  2. Corect. As extinde putin treaba asta: sa aiba drept de vot si firmele, ca doar si firmele dau bani grei la stat. In felul asta toti cei care platesc, oameni si firme, au un cuvant de spus in jur. blasfemie? Eh, jos corporatia, alea, alea….

  3. apropo, politician onest? explica-te, ca pe mine ma depaseste conceptul.

  4. Pingback: Despre democrație

  5. democratia asta… favorita mea, pepiniera tiranilor si dictatorilor fosti si viitori, las’ ca-i bine asa. oile trebuiesc si ele conduse si exploatate la maxim, nu trebuie sa schimbam nimic 😀

    • asta e un concept interesant. mie mi se pare infect sa aiba drept de vot unul care a plecat cu textul “m-am saturat de tara asta, plec si nu ma mai uit in urma” doar pentru ca are cetatenie. chiar si cei care n-au plecat cu o astfel de motivatie, de regula sunt decuplati de realitatile din tara de bastina…

  6. Pingback: Despre „despre democraţie” | alphablog.ro

  7. si alegerile astea vor fi acelasi show, cu aceeasi actori si cu acelasi scenariu, indiferent de cine castiga batalia pentru rolul principal… romanul de rand se duce din nou la vot doar ca sa mai iasa putin casa.. ca de schimbat oricum nu se schimba nik
    cat despre democratie.. cred ca este un concept care inca nu a fost bine inteles in Romania…

  8. “singurii care ar trebui să voteze ar fi plătitorii de taxe.”

    1. Principala sursă de venit a Statului (40% din toţi banii care se strâng la buget) este TVA. Iar TVA plătesc toţi, chiar şi cei care au drepturile electorale interzise datorită condamnării în justiţie, chiar şi aurolacii, fiindcă şi ei cumpără produse supuse TVA.

    2. Chestiunea cu votul cenzitar nu are foarte mult sens din punct de vedere politic, la fel cum votul în era comunistă nu avea sens (Ceauşescu era reales automat, din motive care se cunosc).

    De fapt există o mare şopârlă ascunsă în spatele tuturor schimburilor de scuipaţi între “productivii care muncesc” şi “asistaţii sociali care nu muncesc” (şi pe care a creat-o şi a ascuns-o acolo acelaşi Preşedinte Rânjilă Minerescu): ideea că lucrurile nu depind de vot, structura legală, regimul impozitelor, al capitalului etc ci de existenţa unei structuri sociale şi familiale foarte stricte, care decide, ordonă şi pedepseşte.

    Adică, mai pe înţelesul publicului: ai toate drepturile… câtă vreme nu eşti homosexual, derbedeu, n-ai maşină, eşti căsătorit, ai copii, copiii tăi sunt cuminţi şi pupă în cur pe toate babele de lângă bloc, nu te îmbraci ciudat, ai rude la ţară, nu mănânci junk-food, ai impozitele plătite la timp etc – nu faci una sau mai multe din toate astea, eşti eliminat din viaţa publică. (Eventual cu glonţ în ceafă, ca Anna Politkovskaia.) Unii sunt mai puţin egali ca alţii.

  9. Pingback: Despre „despre democraţie” | Un fel de alphablog

  10. Pingback: Despre ”despre democraţie” | alphablog.ro