Demonizarea adversarului

Stăteam un pic să mă uit la ce reacții are lumea la vestea că Dăncilă a adoptat un copil mic. A fost o lecție interesantă despre motivul pentru care suntem atât de scindați ca societate.

Reacțiile sunt nimic neașteptat. Sunt oameni care pică în admirație, sunt oameni care urlă că e o șmecherie. „Oameni buni, treziți-vă, e o fentă, vrea să o simpatizați!”. Orice urmă de simpatie este înecată în invective. „Evreii din spatele PSD-ului au gândit-o pe-asta!”. Cei care îndrăznesc să spună că e un lucru bun că Dăncilă a adoptat un copil sunt ironizați, ridiculizați, pesedizați. Până și pastorul creștin face mișto de tine pentru că îndrăznești să nu faci mișto de Dăncilă că are copil înfiat.

Ai zice că mai avem puțin și o ardem pe vrăjitoare pe … vai, ce idee interesantă!

Ai zice că mai avem puțin și o ardem pe vrăjitoare pe … vai, ce idee interesantă!

Temerea lor cea mai mare este că dacă spui ceva de bine despre cineva altfel bătut în cap, chestia respectivă va șterge tot ce a făcut omul respectiv. Asta pentru că în sinea lor știu că suntem un popor imatur cu o memorie până la genunchiul broaștei. Aceiași oameni care spun despre mine că sunt pesedist doar pentru că observ că nu absolut tot ce face PSD e de o ticăloșie infamă.

De-asta și avem atâta efervescență pe legile justiției – pentru că lumea e convinsă că odată iertat, Dragnea nu va continua să fie hoț. Dacă nu era cazul lui Dragnea probabil nu ne-ar fi păsat foarte tare de legile justiției.

Cum s-a ajuns la demonizare? Progresismul românesc((tot încerc să găsesc un nume pentru bula mea, și am decis că ăsta e cel mai bun)) a decis că e singurul mod în care poate câștiga niște alegeri – transformând adversarul într-un monstru de nevotat. Pentru cineva de la mine din bulă e aproape imposibil să înțelegi de ce ar vota cineva cu PSD – pentru oamenii mei toți membrii PSD sunt niște vampiri în haine negre care merg pe stradă și omoară copii zilnic.

E mai relaxant, mai simplu să „știi” că omul ăla asociat cu PSD e un monstru. E mai deranjant să vezi că demonul de la PSD e un om ca toți oamenii, că nu toți sunt ticăloși, unii sunt doar proști și alții sunt chiar buni la ceea ce fac. Când îți dai seama că simplificarea ta e invalidată, e natural să intri într-o panică morală. Cum, demonul nu e 100% demonic? DAR DORIN, CE VREI SĂ ZICI? NU CUMVA CREZI CĂ ȘI ILIESCU AR PUTEA AVEA CEVA BUN ÎN EL??!!?!?!?!?!

Toate se leagă. O țară creștină dar necreștinată nu poate ajunge la un consens social, nu poate ierta, nu poate colabora. Teoretic, avem fundament moral pentru a avea un spirit de comunicare și colaborare în societate, practic avem Facebook.

E inutil să vă spun că pot să apreciez faptul că Dăncilă a adoptat un copil fără să-i iert prostiile făcute din postura de prim ministru. Faptul că un om a adoptat un copil nu îl face un decident mai puțin prost. Prefer să judec fiecare faptă în parte; e motivul pentru care nu-mi pasă că părinții ălora care au înregistrat partidul lui Cioloș au lucrat la Securitate, și motivul pentru care nu îl pot ierta pe Cioloș pentru că nu a transmis niște scuze publice pentru prostia aia cu „politicienii nu au aceleași drepturi cu cetățenii”. Credeți sau nu, dar cred că un ticălos poate fi competent, și un om bun poate fi incompetent.