Despre bac, pentru că nu mai vorbește nimeni

Despre bac nu se mai spun multe lucruri zilele astea, și e și normal. Furtul se face în anonimitate, și tocmai discreția extraordinară legată de bac este cea care ar trebui să ne îngrijoreze. Sigur, au mai fost voci, ici, colo, care povestesc despre faptul că profesorii nu au mai lăsat elevii să se înscrie la bac. Dar prea puțin.

Însă vestea cea mai mișto este cea venită de la Cluj. UBB vrea să reintroducă examen la admitere în facultate, sătui de loazele care au intrat pe media de la bac pe băncile facultății și care, evident, au dat rezultate ’extraordinare’. E o mișcare bună, o mișcare pe care o văd urmată de orice facultate sau universitate care se respectă. De ce?

În primul rînd, pentru o facultate bacul nu are valoare. De ce? Exemplu: media mea la bac e puternic scăzută de nota de la română, unde am luat 5.45. De ce am luat 5.45? E o chestie faină, o să v-o povestesc odată, dar cert e că atît am luat, și teoretic sunt un agramat incapabil să se exprime în scris. Dacă acest argument nu v-a făcut să spuneți „uite bă ce blog citesc eu, un agramat incult ăsta”, să continui. Consider că sunt mai calificat decît cel puțin 50% din studenții de la litere să intru la litere. De ce? Uite de-aia, că sunt. Mă exprim mai fluent, mai clar, și chiar am o mică pasiune pentru anumite subiecte legate de profilul respectiv. Sigur, am ales informatica, dar puteam să aleg și ceva facultate de română-engleză fără nici un fel de probleme.

Ce spune bacul despre mine? Spune că, probabil, sunt insuficient de experimentat în a-mi exprima ideile. Ministerul Educației a inventat, pentru oral, trei calificative: experimentat, avansat și mediu. Să nu vă luați după denumiri; avansat înseamnă că poți să legi o frază în limba română, dar nu e 100% ușor. Mediu, în schimb, înseamnă că abia reușești să legi o frază în limba română, și deci de-abia ai o notă de trecere. Ca mine. Eu sunt un utilizator mediu de limbă română scrisă, și totuși mă citiți. Pare că am reușit în ciuda recomandărilor statului.

Cu ce e relevantă fluența mea în exprimare pentru capacitatea mea de a face informatică, de a urma vocația exactă în loc de litere? Absolut deloc. Și aici vine cel de-al doilea punct.

Bacul e un examen care spune ‘da, sunt capabil să repet ceea ce mi-au turnat în cap niște profesori’ însă, real, acest lucru este lipsit de valoare. Multe din lucrurile pe care le învață elevii în liceu sunt nu numai inexacte, dar și greșite pe alocuri. Întreabă orice elev român care e primul document în limba română. Neacșu, Cîmpulung, etc. Chiar dacă ar ști că primul document în limba română scris cu chirilice este în Brașov, la prima școală românească, și datează din jurul anului 800, nu ar putea să transmită această informație. De ce? Pentru că nu exactitatea informației e utilă, ci memorarea răspunsului ce s-a dat în clasă.

Ce ar putea să facă o facultate de istorie? Să spună: „uite, studentul ăsta nu a folosit numai sursele oficiale, ci a căutat mai departe”. Sigur, nu ar putea să spună asta un tovarăș Antonescu, el e prea preocupat să-și pună pauza de somn în constituție. Dar un coleg de-al lui care chiar are un pic de minte ar putea să remarce pe cineva care a făcut cercetare pe cont propriu.

Și lucrurile pot continua. Sigur, nu spun că e un sistem perfect. Sunt sigur că profesorii de la UBB sunt la fel de retrograzi ca și cei de liceu, și nu am îndoială că orice deviație din literatura canonică o să fie taxată.

Dar e o speranță. Examenul malaxor „Bacalaureat” nu poate garanta această speranță. Un examen de admitere, în schimb, ar putea să fie altceva. Și, mai ales, lasă universităților șansa să-și trieze studenții așa cum simt ei că au nevoie.