Despre egalitatea de venituri

După o discuție destul de înfierbîntată pe Facebook am ajuns la concluzia că sunt cîteva aspecte pe care trebuie să le clarific, și am ales blogul pentru a face lucrul acesta.

Unul din acele aspecte este de ce „egalitatea de venituri” e o idee foarte proastă care face o societate să stagneze sau să intre în declin.

În discuțiile pe care le am cu diverse persoane ajunge foarte des pe masă problema ’egalității’. Singura egalitate cu care sunt de acord e egalitatea de șanse; e un lucru pe care îl explic tuturor și îl repet; inclusiv școala gratuită (dar nu obligatorie!) mi se pare parte din acea ’egalitate de șanse’ pe care o susțin, la fel, o bază de servicii medicale. Dar cam atît.

Dar această egalitate de șanse presupune un efort ‘reciproc’ – un efort din partea societății, de a-ți oferi aceste șanse, dar și un efort din partea celui care primește șansele; ele trebuie fructificate, și dacă nu ții pasul cu regulile societății, îmi pare rău, șansa îți este luată. Progresiștii însă susțin că nu, șansa egală nu e suficientă; trebuie să garantăm o inegalitate de șanse pentru a asigura egalitate a veniturilor. Cu alte cuvinte, să susținem din punga comună pe cei care, deși li s-a oferit aceeași șansă, nu au putut să o fructifice.

Ce înseamnă „egalitatea de venituri”? Să zicem că eu am o pasiune: îmi place să mă uit după fuste scurte pe stradă. Să zicem că îmi doresc să fiu profesionist la acest sport extraordinar pe care îl admir, și consider că prestez un serviciu public ca și admirator profesionist de fuste scurte. Pentru că nimeni nu m-ar plăti pentru munca prestată (deși eu muncesc din greu), statul va trebui să compenseze pentru pasiunea mea, și să îmi ofere un venit similar celui care a trecut prin 17 ani de școală dificilă, care și-a petrecut trei sferturi din copilărie cu nasul în cărți (restul dormind) și care acum face treabă dificilă în fața tastaturii.

O să-mi spuneți că exemplul e absurd, că poate ar trebui să ne întoarcem la ideea de bază, că șoferul de autobuz ar trebui plătit la fel ca programatorul. Întrebarea e „de ce?” iar răspunsul este: ‘pentru că prestează un serviciu util celorlalți’.

Bine, prestează un serviciu util celorlalți? Dar și serviciul admiratorului de fuste scurte e util; el poate chiar da calificative ținutelor urîte de pe stradă, îmbunătățind aspectul general al străzii. Dar, veți spune, acest serviciu nu mi-e util mie!

Bine, dar nici serviciul șoferului de autobuz nu îți e util ție dacă nu iei autobuzul pe care îl conduce; ba, mai mult, prezența unui autobuz pe stradă înseamnă poluare, înseamnă pericol de accident, înseamnă mai mult timp petrecut în trafic din cauza lui. Cu alte cuvinte, nu orice serviciu pe care îl faci este util societății în aceeași măsură.

Iar măsura în care ceea ce faci este util societății este dată de valoarea pe care membrii societății o pun pe ceea ce faci, oferindu-ți rezultatul muncii lor în schimbul rezultatului muncii tale. Pentru că suma valorilor societății este suma a ceea ce produce fiecare din membrii societății; acea sumă este transformată în ‘bani’ și banii folosiți ca simbol al rezultatului muncii.

Bun, revenim la șoferul de autobuz. Este el îndreptățit să cîștige cît un programator? Da, atîta vreme cît munca lui este considerată utilă de către cei din societate, și sunt dispuși să gireze munca lui folosind-o contra cost. Este un programator îndreptățit să cîștige cît un șofer de autobuz? Da, dacă munca lui e considerată utilă de către membrii societății și oamenii care îi cumpără produsul consideră că merită prețul plătit.

Ce te faci însă în momentul în care faci un produs care e mult mai util societății decît alte produse? Să zicem că te afli într-o țară egalitariană, să zicem Suedia, și te numești Markus Persson, și scrii un joc numit Minecraft, un joc pe care foarte mulți oameni doresc să-l joace, și îl cumpără. Ce faci în momentul în care cîștigi mai mult decît un șofer de autobuz? Munca ta e utilă acum, dar poate peste un an sau doi munca nu va mai fi la fel de utilă: vei da banii celor din jur pînă se vor termina? Vei salva banii, îi vei pune deoparte? Îi vei investi într-o afacere sau vei angaja niște oameni cu care să faci un produs și mai bun? Dacă răspunsul e că „Îi vei investi, vei angaja niște oameni”, ești un capitalist nenorocit, incapabil să trăiască într-o societate egalitariană, socialistă, multilateral dezvoltată.

Exemplul Suediei e cel mai puternic, zic, pentru că, întîmplător, prietenul care a stîrnit nevoia de a scrie această postare acum 2 luni este refugiat temporar în Suedia. Ei, Suedia e un exemplu de, iată, socialism funcțional. Dar este? Antreprizele remarcabile din Suedia nu ar fi putut să existe în sistemul socialist pur, ci doar în sistemul capitalist. Saab, IKEA, sau Volvo nu sunt companii pe care să le fondezi cu salariul lunar. Markus Persson nu s-a oprit după ce a primit suficient de mulți bani pentru salariul pe o lună, ci a acceptat banii pe cele peste un milion de copii ale jocului. A fost plătit pentru munca lui, pentru valoarea pe care a stabilit-o pentru o copie a jocului făcut de el și pe care ceilalți au plătit-o. Exemplele de succes suedez sunt fix exemplele în care capitalismul funcționează.

Întrebarea esențială pe care nu și-o pune nimeni cînd se lovește de cîte un erou socialist este: ok, să zicem că toată lumea e plătită egal. De ce s-ar mai chinui cineva să facă performanță? Dacă tot e plătită… De ce să facă lucruri bune cînd se pot face lucruri proaste?

Și în al doilea rînd: cine anume îi plătește? Cine ar avea resursele de a crea o nouă antrepriză funcțională, următorul Volvo, următorul IKEA? Angajatul care trăiește de la lună la lună? Volvo va deveni un fel de Dumnezeu al mașinilor, doar Volvo își va permite să facă mașini de-acum încolo? De ce?

Și de-asta următorul pas după socialism e comunismul: unde nimeni nu are nicio proprietate, și totul e „al statului”, adică al tuturor. Vreți să vă spun cum a funcționat asta?

Și vreau să-i liniștesc pe oameni: da, capitalismul nu exclude ca un șofer de autobuz să primească cît primește un programator. Asta poate să se întîmple și în România, dar motivul pentru care nu se întîmplă în România este pentru că, da, România e o țară care încă poartă urmele unui sistem socialist impus cu forța, cu Armata Roșie în stradă. În România un șofer de autobuz e plătit atît de prost pentru că aceea este valoarea pe care o au viețile celor care circulă cu autobuzul. Nu o spun eu; o spun cei care îi angajează pe acei șoferi cu acele salarii. Acesta e adevărul dur al existenței în România.

PS: Acest articol stă deja în coadă de vreo două luni. I-am dat drumul, doar mîine e 23 August, sărbătoarea cea mare a României Socialiste. Pentru poza asta, mai ales, pe care o am păstrată de ceva vreme.

Articolul nu e foarte coerent, și fiecare din punctele atinse mi-aș dori să le explic mai în amănunt. Voi avea ocazia mai încolo, în ceva postări viitoare.