Despre învățămîntul academic român și eșecul lui în lume

communism Alegerea pozei de prezentare pentru acest articol nu e întîmplătoare. Aș vrea să fie, dar nu e. Am întîrziat destul de mult cu acest articol, dar mi se pare potrivit acum, post-bac, cînd toți elevii de liceu își aleg facultățile la care vor să ajungă. Mai jos aveți o mostră din ceea ce vor găsi acolo.

Acum vreo două luni, Radu mi-a dat acest link (-EOMGITSAPDF). E vorba de un exemplu de cum se predă informatică la secția română a Universității Babeș-Bolyai. Acest extras e parte din materialul de curs (sau de laborator, nu mi-e clar) pentru materia numită VVSS. Ce este VVSS? Nu știu, și nu se explică nicăieri pe site-ul lectorului care ține acest curs. Nu o să fac presupuneri (deși mi-ar fi ușor) și voi reveni asupra subiectului. În caz că pagina respectivă va fi modificată, mutată.

Lectures_L06_Rafinare

E ceva neclar? Dacă aveți ceva neclarități, vă asigur că absolut totul pe această pagină e corect, e științific, e demonstrat și explicat în amănunt. Nu necesită cunoștințe anterioare (vezi lipsa referințelor). Această pagină e auto-suficientă. Repet, e ceva neclar? Este totuși vorba despre primele împărțiri pe care le învață orice elev de clasa a II-a. Nu glumesc, e materie de clasa a II-a. Dacă nu ați înțeles, vă rog revizuiți materia.

Am scris mai demult despre matematizarea excesivă a algoritmilor. Acesta e doar un alt exemplu de abuz de abstractizare și nu este singurul. E o boală de care întreg învățămîntul românesc suferă. Un exemplu foarte bun este dat de Mihai Maruseac pe blogul Gen90. Și pentru că veți crede că doar la matematică sau informatică se găsesc astfel de absurdități, veți vedea în curînd că nu suntem singurii care aberează mult pe lîngă subiect. Roxana Chirilă ne prezintă cam cum stau lucrurile în ceea ce privește lucrările academice din disciplinele umaniste (articol în limba engleză).

Efectiv, nici o materie de facultate nu poate să se simtă materie de facultate dacă nu are un băț înfipt în fund. Marca învățămîntului superior românesc e limbajul pompos, aparent sofisticat și înalt, dar gol de conținut și lipsit de substanță.

Priviți din nou pagina de mai sus. E vorba de împărțirea cu rest. Mama mea o preda elevilor de clasa a II-a. Este material pe care îl învață orice grăunte uman de 7-8 ani. Și totuși, e un subiect mult prea complicat pentru lumea academică, și necesită definirea unor predicate intermediare.

Dar vă veți gîndi că poate există un motiv pentru care materia e atît de complicată. Elucidarea acronimului VVSS ne va da, probabil, justificarea modului complex de exprimare. Poate e o materie care abstractizează operațiuni matematice simple, și merge mai departe către cele mai complexe. Oare ce se ascunde în spatele acestui acronim buclucaș?

Aceasta e o problemă în sine, una din multele probleme ale sistemului de învățămînt superior românesc. Aceste acronime misterioase vor fi explicate, cu puțin noroc, în primul curs, cel de la care lipsește și profesorul. E o problemă de atitudine ce se regăsește sistematic în învățămîntul superior. Cum, nu știai că VVSS este Verificarea și Validarea Sistemelor Software? Ce prost nu știe ce înseamnă VVSS? Îndrăznești să întrebi ce e acel acronim afișat pe orar?

Sistemul e mai deștept decît tine. Trebuia deja să știi. E evident că ești un incapabil de vreme ce nu numai că nu înțelegi ce înseamnă VVSS, dar nici nu înțelegi ceva ce știe și un elev de clasa a II-a. Sistemul știe și îți demonstrează constant că ești un prost incapabil. Și singurele modalități de a reproduce acele mizerii de pe pagină pentru a atinge excelența academică este fie să tocești (tocilarii rămîn vedetele sistemului, laolaltă cu plagiatorii) fie să împrumuți un băț și să-l ‘implementezi dorsal’. Vorbim de singurele modalități de a supraviețui academic.

În exemplul găsit de Mihai încercarea de a învăța ‘fotbal’ devine imposibilă datorită nivelului de abstractizare folosit. Scopul ar putea fi găsirea unui model ideal de reprezentare sau cîștigare a jocului. Cîștigul academic poate fi, pe termen lung, enorm. Însă ce e important este că formalizarea pierde din vedere aspectele practice, concrete ale subiectului. Mai mult, exprimarea într-un limbaj inutil formalizat nu poate sprijini avansul științific. După studiul împărțirii întregi așa cum e descrisă în Verificarea și Validarea Sistemelor Software capacitatea de a efectua o împărțire este mult diminuată.

Și evident, să nu uităm întrebarea cheie: Ce legătură are acel teribil algoritm cu verificarea și validarea sistemelor software? Absolut niciuna. Acel material nu atinge subiectul enunțat în titlu și este folosit ca și material de sprijin. Desigur, selecția mea a fost infamă; acesta ar trebui să fie materialul ajutător pe care un tester și-l construiește pentru a testa că algoritmul meu efectuează corect împărțirea întreagă. Da. Desigur :D.

Există subiecte academice și subiecte practice care ar trebui acoperite în ciclul universitar. Facultățile ar trebui să ofere fundamente teoretice solide peste care să se poată construi.

Peste ceea ce se predă în universitățile române, totuși, nu se poate contrui nimic. Lipsește complet spiritul practic în ideea că spiritul academic e nepractic prin excelență (lucru repetat ad infinitum de către profesorii mei). Lipsește și capacitatea de a avansa din punct de vedere teoretic: cum poți construi într-o mlaștină unde fundația e atît de fluidă și neclară?

Universitățile românești sunt fix așa. Ură pentru aspectul practic, un limbaj neinteligibil, care să dea impresia unor realizări intelectuale deosebite. Nu sunt. Abominațiile intelectualiste ale profesorilor români sunt infertile pentru dezvoltarea științei. Sigur, profesorii români nu sunt singurii care fac asta, dar la noi raportul între vorbă goală și realizări practice e prea mare.

Revenind la ce spuneam la început, acesta e tărîmul academic în care vor păși absolvenții de anul acesta, ca cei dinaintea lor. Mihai părea optimist că lucrurile sunt în curs de schimbare. Poate că sunt, și sper să aibă dreptate. Informatica însă e printre cele mai dinamice subiecte la ora actuală; e mai ușor să se modifice lucrurile la informatică. Nu același noroc îl au economiștii, lingviștii, istoricii… Poate singurele excepții sunt dreptul și medicina: acolo materiile sunt destul de stufoase încît să necesite spălare pe creier și toceală de la sine.

Note:

Poza ce însoțește articol e simbolul partidului comunist din Turcia, ca să fie mai clar celor care nu au reflexele intelectuale formate pentru a recunoaște o seceră transformată într-o roată dințată și un ciocan.

Acest articol nu se vrea un atac la adresa profesorului care a generat acel material de curs sau de seminar, nici la adresa Universității Babeș-Bolyai. Defectul intelectual care generează astfel de abominații este generalizat în întregul mediu academic românesc, exemplul lor a fost cel mai la îndemînă.

Există și profesori care vor să schimbe lucrul acesta. Eu unul sunt pesimist, însă admir optimismul lor și capacitatea lor de a lupta pentru niște idei. Îi felicit pentru alegere. Însă realitatea e că mediul academic românesc e dominat de dinozauri care cît timp vor fi prezenți în zonă vor continua practicile curente. Așa că dacă ești pe lîngă un profesor care încearcă să facă lucrurile mai bine, să predea mai bine, mai clar, mai pe înțelesul tuturor, mergi și îmbrățișează-l. Spune-i că e ok, că eu am zis că e.

Comments

Despre învățămîntul academic român și eșecul lui în lume — 25 Comments

  1. Bine zis.

    Unul din lucrurile care mi-au placut foarte mult la U Penn: marea majoritate a testelor si examenelor erau de cunostinte aplicate. Adica, probleme noi. Nu de asternut concepte invatate pe de rost. Fie intelegi, fie pici 🙂

  2. De asemenea, 10-15% din populatia doctorala picau examenele fundamentale (qualifiers). Defapt, cam la fiecare examen picau 20-25%, dar aveau dreptul sa-l mai dea o data, in anul urmator.

    • Într-un fel, mi se pare o validare a nivelului examenului. Clopotul lui Gauss e mai consistent la mijloc, ori mijlocul e 5.50 pe o scară de la 1 la 10, nu este 7, așa cum se crede în învățămîntul românesc. 😀

    • Experienta mea la Penn fost un pic bimodala: cam sunt doua clopote partial suprapuse, corespunzand celor care s-au pregatit si celor care nu 😀 (am fost teaching assistant, am corectat examene, etc).

      Apropos, grade inflation exista si pe-aici. Chiar mai rea decat “7”.

    • Apropos, am combinat doua lucruri, cred ca e neclar:

      1. Notele undergrazilor (grade inflation pentru ca parintii platesc enorm pentru scolarizare, si au pretentii la note mari, si loazele se plang; doar ca ma rog, o scoala buna isi alege si loaze mai bune 🙂 ).

      2. Examene “qualifier” pentru doctoranzi.

      La #2, dai examen la ales din 5 materii – algoritmi, theory of computation, sisteme de operare, limbaje de programare, arhitectura de microprocesoare, baze de date, machine learning (alegerea nu e chiar oricare 5). Trebuie sa treci 4 din 5. Si la fiecare examen pica cam 20-25%.

  3. La mine articolul e în engleză pentru că boala complicaționistă e internațională. Umaniștii în bloc tind să se exprime imposibil, uneori chiar de dragul de a fi imposibili.

    De ex, Jacques Derrida, super-eroul de astăzi al teoriei literare, a inventat un termen numit différance, care e intenționat omofon cu différence. Pentru că e un fel de joc de cuvinte simpatic, da?… Sau Ricoeur, pe care-l citez în articol, e un alt personaj cu un stil dubios.

    Și una din cărțile alea pe care le citez e publicată la Editura Universității Chicago, chiar dacă e scrisă de o româncă. Deci e clar că nici la ei standardele de lizibilitate nu-s foarte ridicate.

    • Parerea mea de “observator de pe langa” (desi nu sunt umanist de pregatire, am cunoscut foarte multi, de inalta calitate): mediul academic din State s-a indepartat mult de obscurantism, intelegand ca nu prea adauga valoare. Moda s-a schimbat. Despre Derrida putem discuta la infinit, dar e foarte posibil ca el sa fi atacat obscurantismul intocmai cu armele obscurantismului.

      Deasemenea, eu sunt destul de cinic: consider ca cele doua motivatii principale ale obscurantismului sunt: a) reducerea voita a audientei. si b) dificultatea falsificarii unui argument mai complicat. Discutii de genul “aaaa, nuuu, ce-a spus filozofu’ X nu e incorect, tu l-ai inteles gresit”.

      O teorie stiintifica clara, gen “Lamarckism” poate fi falsificata cu succes si relativ usor. Un argument extrem de imbarligat, cum ar fi, de exemplu, o buna parte din “Das Kapital”, e mult mai greu.

      Apropos, mai mult ca distractie cititi daca aveti chef despre scandalul Sokal:

      http://en.wikipedia.org/wiki/Sokal_affair

    • Poate că s-a schimbat moda. Adevărul e că bibliografiile erau pline de cărți destul de vechi (că deh, lumea noastră mișcă mai greu decât cea a informaticii).

      Mai e încă o posibilă motivație a obscurantismului: e o metodă de a te da mare. Pentru că dacă explici limpede împărțirea unul grup de studenți la facultate, o să râdă de tine că predai materie de clasa a doua. Dacă o explici ca-n articol, se cheamă că predai chestii grele și ești respectabil.

    • În mod sigur e o treabă folosită pentru a epata 🙂 Dar poate va fi mai clar în următoarele postări pe care le voi avea pe această temă (hooray!)

    • Absolut de acord.

      Pe de alta parte, consider ca academicii in general se dau mari si tari. Pana la urma, in mod indirect te dai mare si tare cu fiecare publicatie pe care-o faci. Si nu mi se pare ca ar fi o problema foarte mare.

    • Nu e absolut nici o problemă. E și normal să se dea ‘mari și tari’. Dar adevărata ‘tărie’ ar trebui să fie în simplificarea materiilor, nu complicarea lor.

      Dar asta e doar părerea mea, desigur. 🙂

  4. E clar că nu ați auzit până acum de Căzănescu și ale sale materii Programare Logică și Programare Declarativă de la Mate Info@Universitate. Acolo să vezi abstractizări :))

    Cu ce se ocupă materiile astea două? Cu demonstrații(verificări) și rescrieri. Limbajul folosit e Maude, dar alți profesori din facultate folosesc și Prolog din câte am înțeles. Teoria e numai și numai matematică, care, surprinzător, nu are numere decât la indicii variabilelor :))))))))))

  5. Aaaa, și apropo de orare mișto. Cel pe care-l aveam la japoneză era superb. O foaie A4 cu tot felul de chenare și înscrieri gen: „C.P. cu R.R., S24.” Care se traducea „Curs practic cu Ruxandra Raianu, sala 24”.

    Unul din profi ne-a explicat că trebuiseră să minimalizeze tot pentru că altfel ar fi ieșit scrisul prea mic și n-am fi putut citi deloc orarul.

    E și asta o explicație. Dar eu cred că aș fi tipărit orarul pe două coli…

  6. Pe la sfârșit s-a plictisit de tradus din sursa originală. Îmi aduc aminte cum încercam eu să înțeleg acum vreo 10 ani red-black trees din cursul de la facultate ca să constat mai apoi că era copiat/tradus din „Introduction to Algorithms” cu unele paragrafe (esențiale pentru înțelegere) scoase și cu o diagramă copiată cu greșeli.