Despre ‘Monoloagele Vaginului’

Ce este mai frumos decît să mergi duminică seara la o piesă de teatru? În momentul acesta aș putea spune nenumărate lucruri, pentru că încep să cred că teatrul devine o formă de exhibiționism inutilă și ineficientă.

În apărarea titlului

…pentru că titlul are nevoie de apărare. Știu că printre reacțiile la auzirea titlului se abundă de ‘hihihi, hahaha’. Titlul e un titlu cît se poate de serios, și intenția din el e cît se poate de bună. Monoloagele vaginului ar putea să reprezinte o modalitate de a pune femeia sexuală în evidență, de a o scoate la suprafață, de a o salva din perversiune, din secret, din anormal, și a o readuce la un nivel ‘respirabil’ – la tangibil, la normal și poate chiar la banal – un act de maturizare sexuală necesar într-o lume din ce în ce mai violentă din acest punct de vedere. Sunt lucruri pe care le-am putea afla cu toții – femeile despre sine însele, bărbații despre femei în general. În concluzie, s-ar putea face o piesă BUNĂ folosindu-l.

Piesa de teatru

Piesa de teatru în sine este prost organizată. Un monolog care s-a vrut pe alocuri dialog cu sala – dar dialogul nu a fost decît un expozeu al presupuselor ‘rușini’ care se pot arunca în cîrca femeilor cu care s-a încercat comunicarea. De fapt, nu a fost o comunicare ci o punere la colț în forță, o arătare cu degetul marcată de țipete isterice. Și punctată de ‘hihihi hahaha’-urile spectatorilor, sau a corespondenților din public. S-a dorit o piesă interactivă, dar n-ai cu cine – spectatorul român se confundă cu scaunul pe care stă și cu un aparat de reproducere a aplauzelor.

O piesă incredibil de plictisitoare. Jocul artistei a avut de suferit poate și datorită locației – un bar într-un subsol – dar și datorită faptului că nu i s-a răspuns. Monologul a rămas monolog, deși poate se vroia și implicarea audienței. Valoarea artistică a piesei, din punctul meu de vedere este undeva între 1 din oficiu și 2 tot din oficiu.

Manifestul social

Ideea monoloagelor e în primul rînd de manifest social. De fapt e un fel de ‘citește și dă mai departe’ – un fel de a duce vestea mai departe: Feminismul încă luptă.

Numai că în opinia mea, feminismul trebuie să lupte acum cu femeia. Aici e greșeala cheie din monoloage. Dacă monoloagele expun femeile ca inocente, victime, naive descoperitoare ale pămînturilor neexplorate social, este clar că bărbatul e de vină, apare totdeauna ca un dictator grotesc, are o imagine de siluitor, intrus.

De aceea Monoloagele și-au greșit și vocația de manifest social. Pentru că intră în războiul ‘bărbații sunt de vină, femeile sunt victime’. Singura secvență de dragoste are loc… hehe, ați ghicit – între două femei. Violența vine întotdeauna fie de la mama care și-a asumat rolul patern prin eliminarea tatălui din familie, fie direct de la bărbat.

Și să ajung și la locul unde Monoloagele devin penibile. În prima parte a piesei, cuvîntul vagin e repetat de cel puțin vreo 50 de ori. Este motivul pentru care, după ieșirea de la piesă, am considerat titlul violent – nu pentru că titlul în sine e violent, ci pentru că piesa e violentă.

Lecția de biologie și istorie

Și pentru că și ca manifest social, și ca piesă de teatru ‘Monoloagele’ și-au pierdut vocația, am căutat motivul pentru care Monoloagele sunt totuși importante. Pentru că nu mi-au rămas în minte ca inutile – tonul textelor monoloagelor e prea grav pentru a îl ignora. Adevărata față a lor, partea realmente dureroasă este colecția de date științifice pe care le adună. Minidocumentarul care spune fapte precum: 30.000 de femei violate în zona de război (Bosnia) ; 500.000 de femei violate în Statele Unite ANUAL, 2 milioane de femei africane mutilate, etc.

Iar ca lecție de biologie, e iarăși destul de ok – vorba lui Sergiu, care era și el acolo, singura persoană de la masa noastră care părea că a învățat ceva a fost o fată cu aparență virginală, care părea că învață multe lucruri despre ea însăși.

Să fac, așadar, o mică sumă a notelor:

  • Piesa de teatru: 2
  • Manifestul social: 3
  • Lecția de biologie: 7
  • Lecția de istorie:6

4.50, notă de trecere dacă închidem ochii și rotunjim în favoarea elevului.

PS: urăsc barurile. La sfîrșitul piesei hainele îmi miroseau execrabil a fum, motiv pentru care m-am enervat cumplit. M-am săturat de fum de țigară pînă peste cap.