Despre parabole inventate

Este o modă destul de veche asta cu inventatul de parabole. Este un mod de argumentare special care cred că merge bine mână în mână cu orice discurs despre moralitate, motivator sau de altă natură atâta timp cât nu are de prezentat chestiuni concrete. Adică, desigur, nu prea merge să inventezi o parabolă dacă vorbești despre circuite trifazate, dar merge excelent atunci când vorbești despre felul în care dacii sunt primii oameni de pe pământ care se luptau cu dinozaurii.

Cum poți să-ți dai seama că o poveste e inventată? Cel mai simplu e momentul în care ai o poveste relativ intimă dar în care relația vorbitorului cu persoanele respective e indefinită. De exemplu:

Într-o zi mai mulți bărbați au întrebat un bătrân: „Bătrâne, ești fericit alături de soția ta mai bine de 50 de ani, niciodată nu ai fost supărat pe ea și trăiți împliniți. Cum ai găsit așa soție?”

Apoi mai e situația neverosimilă: mai mulți bărbați întreabă un bătrân cum și-a găsit soția. Exemplul pe care l-am selectat e clar gândit cu femeile în minte, pentru că e un mod de comunicare intim pe care îl vezi doar între femei, care discută despre felul în care și-au cunoscut consortul. Parabola respectivă e inventată așadar de o femeie sau pentru audiență feminină.

Scopul parabolei e să îți creeze impresia că există soluții de viață simple – este ceea ce îți vând vânzătorii de fum, ei vin cu câteva povestioare care într-o formă sau alta te fac să te simți vinovat pentru că ești copleșit de complexitatea vieții moderne când de fapt, iată, cât de simplă e soluția! Hai să vă explic cu acest om neverosimil, care nu există mai departe de parabola mea.

E evident de ce vorbitorii motivaționali recurg la parabole. Creierul reptilian, bazal, al omului, e incapabil să se concentreze pe informația pură – e mult mai important pentru el să audă povești. Asta e chestia pe care nu au învățat-o majoritatea profesorilor sau majoritatea oamenilor de știință – creierul uman e mai atras de povestioare exemplificatoare, nu de informație brută. De aceea merge mai bine învățarea prin joc și prin experimentare – fiecare om își construiește propria poveste și chiar o transmite mai departe ca învățătură: „când eram în armată am băgat degetele în priză dar pentru că eram beat nu m-am curentat” (o minciună, nu încercați asta acasă!).

Cum puteți reacționa la parabole? E foarte ușor să te lași sedus – dacă accepți mitologia pe care o creează parabolistul, atunci ești neputincios în a-i respinge raționamentele, și vei ieși spălat pe creier, ferm convins că singurul motiv pentru care dacii au fost înfrânți de romani e că Traian era dac, la fel și romanii, și Decebal era prins într-un război contra dinozaurilor din stepa ungurească. Adică ajungi să fii de acord cu Dan Puric.

Dar există o cale de scăpare. Parabola trebuie analizată. De exemplu, cum am analizat eu începutul parabolei. O poveste întreruptă de un „aia cu țâțele cele mai mari?” sau „când ai văzut tu mai mulți bărbați să discute despre altceva decât bagaboante și fotbal?” e mult mai puțin convingătoare decât una ascultată în reverie. Dar poți să îl lași pe om să zică ce are de zis și la sfârșit să îi pui întrebări despre omul de care vorbește sau originea poveștii. Ceva gen: „și zi așa, erai printre ăia care au întrebat?” sau „cum a ajuns povestea la tine, cine ți-a zis-o, cineva care vorbea cu bătrânul ăla?” și alte întrebări similare.

Eu am un renume de om rău pornit fix de la astfel de întreruperi de discursuri. Eram într-un cerc de tineri gata să fie spălați pe creier, colaborând cu o organizație ca voluntari. La un moment dat a venit un psiholog sau ceva de genul să ne țină un discurs – ne-a pus să desenăm un copac, și apoi ne-a ținut un discurs1)nu mai țin bine minte, s-ar putea să fi fost alt psiholog, fără copac, totuși. Și o să vă dau povestea pentru că din punctul meu de vedere e parabola tipică, la fel de idioată ca celelalte parabole, numai că mai scurtă.

Erau odată doi îndrăgostiți care stăteau și se sărutau pe o bancă. Pe lângă ei trece un preot care îi întreabă: „Ce legătură are asta cu stelele?”

Ăsta e momentul în care trebuia să fiți loviți de înțelepciunea întrebării. Oamenii cu care eram în sala strâmtă deja percutaseră. Așa că am ridicat vocea și am întrebat: „ce legătură are asta cu stelele?”. Nu a răspuns nici vorbitoarea, așa că am repetat: „Nu, pe bune, ce legătură are asta?”. Am fost contrat de câteva fete care pricepuseră, profund afectate de adâncimea frazei. Toată seara însă am întrebat, cam la două fraze: „ce legătură are asta cu stelele?”, și e foarte mișto când poți să le arăți oamenilor că spun prostii folosindu-le propriile resorturi sentimentaliste, ilogice.

În ceea ce privește parabola cu care am început, probabil vreți să aflați cum și-a ales femeia. Ei bine, a mers de mână pe stradă cu ea, și la prima denivelare(!!!!) ea nu i-a dat drumul mâinii ci l-a privit cataleptică, sedusă de omul pe care nu-l cunoștea și care avea să o bată următorii 50 de ani de viață. Pentru că, ah, dacă nu știți, bătrânii cu 50 de ani de căsnicie acum câțiva ani (și parabola e clar din trecut) aveau în general și centura neagră la box, statistic vorbind.

O poză de noapte -- Radu Lăncrănjan

Și ce legătură are asta cu stelele? — foto: Radu Lăncrănjan

 

NOTES   [ + ]

1. nu mai țin bine minte, s-ar putea să fi fost alt psiholog, fără copac, totuși

Comments

Despre parabole inventate — 9 Comments

  1. Mie nu mi se pare parabola, mi se pare un bank prost adaptat de o femeie. Lung, neverosimil si care se termina cu dragoste si alte rahaturi.
    Ma rog, eu nici nu stiu ce e aia parabola, si mi-e lene sa caut, aia cu “Care e sunetul facut de o mana care aplauda?” e parabola?

    • Majoritatea acestor parabole sunt bune. Majoritatea celor de care mă plâng eu sunt slabe – conținut îndoielnic, scop care bate în absurd. Diferența esențială e că parabolele din Biblie deja au ajutat la construcția societății moderne – sunt pietre de fundație pentru societatea modernă, că vrem sau nu. Cunoașterea lor poate fi nu neapărat un avantaj spiritual ci poate ajuta la înțelegerea unui fenomen istoric.

  2. Pingback: regula de baza pentru sanatate | Reality Chains

Comentariul tău