Dialog în cafenea

O cafenea oarecum decentă, pentru oameni cu gusturi un pic mai rafinate și buzunare un pic mai pline. Două domnișoare cu părul legat în codițe ca niște școlărițe, doi domnișori care n-ar da jos geaca de piele de teamă să nu se vadă jegul de pe tricou, și un dialog în care domnișorii prezintă pigletelor idei de mare valoare

— Bă, păi Ceaușescu cînd a plecat adusese țara pe zero…
— Zero datorii, îl îngînă al doilea.
— Da, bă, se întoarce întoarce el triumfător către pigleta lui. Păi ăla român! Așa da! Nu ca regele care a plecat cu vagoane de aur din țară… eu pe ăla l-aș fi împușcat.

Pigletele cad entuziasmate pe spate. Se opresc, un pic iritate de momentul în care pufnesc eu în rîs. Ar vrea să mă întrebe de ce rîd, dar nu au curaj; își închipuie că mă dau vreun deștept.

Cînd colo, eu rîd că e trecut de 9:30, și deja e o oră la care, în 1989 (pe vremea cînd Ceaușescu ne lăsa fără datorii), era interzis să mergi în grupuri mai mari de doi pe stradă.

PS: Da, am mers și le-am zis asta. Scena e un pic dramatizată, evident, iar trăsăturile participanților exagerate în mod intenționat.

Comments

Dialog în cafenea — 7 Comments

  1. Auzi, 9:30… păi dacă erați pe vremea lui Ceașcă nici cafeneaua nu era, că n-avea obiectul muncii.

    • Era o chestie numită Nechezol. :)) Adevărații cunosc. Poate chiar existau și cafenele, Brașovul era totuși și atunci oraș turistic.

  2. Si cu ce le-ai dat peste nas? Ca nu inteleg. Ei nu faceau comparatie ceausescu vs basescu, ci faceau intre el si rege. Cumva ai informatii ca pe vremea regelui puteai iesi la cafea dupa 9:30? Ce legatura are asta cu faptul ca unu (ceausescu) a pledat pentru independenta financiara a romaniei, pe cand regele a fost un fel de tradator de tara? Ah, ca era tanar la vremea aia…ok. Dar tot tradare e.

  3. Am observat și eu tendința unora de a se da interesanți având păreri despre comunism. Totul în speranța că cei cu care vorbesc, la fel de tufe ca și cel în cauză, vor fi impresionați.
    Foarte bine că le-ai zis.