Din nou despre stînga politică, așa cum o văd eu

Hummer H2 roșu cu portretul lui Che Guevara pe el. Portmoneu cu Che. Tricou cu Che care costă cam 100 de euro. Ipocrizia e la ea acasă într-o lume in care fantezia se îmbină cu mai multă fantezie pentru a da lumii cele mai puternice coșmaruri posibile. O lume de oameni fără coloană vertebrală, inconsistenți, plini de bune intenții care, cum se știe, pavează drumul către Iad. Și ups, am zis Iad – nu există așa ceva, e doar o invenție a dreptei menită să controleze populația.

Stînga este educată – de fapt, are la activ excesiv de multă educație. Marx este privilegiul celor cu multe facultăți la activ – o minte needucată nu ar putea accepta așa ușor ideile progresiste. Aici vine de fapt contradicția incredibilă: omul de stînga are prea multă educație la activ. Atît de multă, încît el vede lucrurile mult diferit – vede lucrurile mult mai clar decît noi, ăștia mici, cu mintea încă în secolul al XVIII-lea. E bine totul, însă, pentru că ei, cei înalți, educați, puternici și inteligenți, au planuri pentru noi.

În postura de super-erou, stîngelul are o datorie față de întreg universul, simte nevoia să te ajute chiar dacă nu-ți dorești asta, și prin ajutorul său se asigucă ai o groapa suficient de adîncă și numai bună să te primească. Întotdeauna acționează dintr-un sentiment de culpă, dar nu! nu e un sentiment de culpă la adresa propriilor greșeli, nu, vai, ci un sentiment de culpă la adresa greșelilor făcute de toți dobitocii dinaintea lor, oameni de dreapta (niște reacționari!), de centru (niște molîi) sau de stînga care au eșuat (nu au fost suficient de radicali!). Soluțiile lor par desprinse din 1984 sau Mein Kampf. Inventariază, categorisesc, condamnă, taie și spînzură fără a li se părea un exces – vor să facă binele întregii omeniri și pentru a-l realiza afectează negativ. Stîngelul ajuns mare îți va explica cum “sclavia societății noastre este un coșmar!” dar are 10 asistenți personali plătiți cu salariul minim pe economie. Stîngelul mic va înjura de corporatism și de supraîncărcarea cu tehnologie a societății, și va spune lucrul acesta pe blogul personal găzduit gratuit de cea mai bogată corporație internațională, scriindu-și gîndurile de la un laptop Dell sau HP sau twitterind de pe un iPhone. În mintea lor nu există nici o contradicție, lucrurile acestea sunt prea mărunte, scopul scuză mijloacele. Asistenții personali nu sunt sclavi, nici să nu îndrăznești să-i numești așa! De fapt, în preajma stîngii vigilente trebuie să ai grijă. Orice cuvînt este jignitor, iar corectitudinea politică e altarul pe care se poate sacrifica orice idee.

Stînga caută controlul cu orice preț. Se dorește controlul gîndirii, vorbirii, acțiunilor. Internetul, pentru ei, e prea liber, prea ‘poluat’ cu gîndire neconformă, ar trebui creat un organism de control! Totul trebuie controlat – trebuie făcută o poliție a gîndirii – totul trebuie controlat, oamenii trebuie să devină inumani. Cel dezavantajat natural va trebui pus pe un piedestal. Cel care a fost acum 100 de ani discriminat va sta acum deasupra ta, și tu te vei pleca precum un servant umil pentru un păcat de a discrimina pe care nu l-ai făcut.

De aceea vedem instaurate discriminarea pozitivă ca nouă formă obligatorie de discriminare. Doar un exemplu vizibil – dintr-un sentiment de vină colectivă, SUA alege un președinte de culoare (nu e negru, nu avem voie să zicem lucruri atît de evidente într-un singur cuvînt) care are o agendă care se identifică în proporție de 90% cu agenda partidului comunist din Statele Unite.

Stînga nu este periculoasă numai datorită extremismului de care poate da dovadă, ci mai ales din cauza justeții aparente a ideilor. Ideile par foarte frumoase, generoase – și totuși, există acea parte neagră pe care cei mai mulți vor dori să o ignore. Multiculturalismul, pacea, egalitatea între oameni, libertatea, corectitudinea politică sau globalizarea sunt niște idei atît de corecte încît e imposibil să nu te aliniezi lor. Discursul stîngii are suprafața perfect șlefuită. Sună perfect tot ce zic ei. Doar substanța lipsește.

PS: Cu seria aceasta de articole nu urmăresc altceva decît deschiderea minții oamenilor spre analiză și spre întrebări. Într-o lume dominată mediatic de stînga, într-o Europă a stîngii care trăiește o criză prelungită, restabilirea bunului simț este necesară. Sursele de informare nepărtinitoare sunt din ce în ce mai rare, iar criza morală (mai mult decît cea economică) se adîncește pe zi ce trece. Momentele de criză sunt cele care nasc extremismul – de extremism trebuie să ne ferim, și unde nu e loc de abuz dacă într-o lume în criză? Istoria pe care stînga vrea să o uitați sau să o interpretați prost (în fond, al doilea război mondial a pornit din vina Poloniei care nu a cooperat suficient de îndeaproape cu Rusia sovietică, nu?) o dovedește din nou și din nou: crizele nasc monștrii extremismului, iar noi trăim într-o criză perpetuă întreținută de elita intelectuală și culturală care este, covîrșitor, de stînga.

16 Replies to “Din nou despre stînga politică, așa cum o văd eu”

  1. Stînga, dreapta ori extremă-centru, măcar e ai noștri.
    Ce avem însă de spus despre un autonomie secuiască? Aștept cu interes reacții de la cei ce au curaj să scrie. SB

    1. Și da, contează foarte mult cine conduce și în ce direcție. Din păcate, în România nu există între partidele majore decît partide de stînga.

  2. Statele Unite sunt de dreapta comparativ cu Europa. Sunt de dreapta, chiar dacă acum au un preşedinte de centru-stânga. Şi cu toate asta, de acolo a pornit criza. Europa „socialistă” mi se pare mult mai echilibrată şi mai puţin extremistă decât SUA şi o prefer oricând.

    Părerea mea: tu eşti ăla care eşti radical. Vezi cam alb-negru şi ai fobii. Lumea nu se împarte în „reacţionari” şi „progresişti”, în „burghezi” şi „proletari”, în „autoritari” şi „anarhişti”. Şi stânga şi dreapta au idei bune. Din nou, părerea mea: da, este bine să limitezi corporatismul (stânga), da, este bine să încurajezi iniţiativa privată (dreapta), da, este bine să ai învăţământ gratuit (stânga), da, este bine ca statul să aibă o intervenţie minimă în economie şi în viaţa privată (dreapta), da, sănătatea nu ar trebui să fie accesibilă doar celor bogaţi (stânga), da, prefer egalitatea de şansă faţă de egalitatea forţată promovată de comunism (dreapta), da, prefer ca chiar şi cei săraci să aibă un trai decent şi oraşele să nu fie înconjurate de ghetto-uri şi împânzite de homeleşi (stânga), da, este bine să încurajăm elitele (dreapta), da, este bine ca statul să fie laic (stânga). Nu mi se pare că “om de succes” = “om bogat” şi că celor bogaţi li se cuvine totul (acces la educaţie, sănătate etc). Există oameni decenţi (eu :p). care nu dau doi bani pe bogăţie şi vor doar să aibă o viaţă decentă şi liniştită. Nu mi se pare că ideile enumerate de mine mai sus sunt ireconciliabile doar pentru că unele sunt „de stânga” şi unele sunt „de dreapta”. Singurul criteriu ar trebui să fie „sunt de bun simţ?”

    1. Aș fi vrut să mă arăt amuzat de părerea ta, dacă nu s-ar înscrie în tiparul clasic al stîngii: oricînd oricine îți vorbește de rău religia (pentru că stînga e o religie deja) fă-l radical, extremist, etc. Militam aici pentru întoarcerea bunului simț. Erai însă prea prins de tirada proprie pentru a vedea asta.
      Statele Unite cu greu se mai pot califica la dreapta cuiva. De cînd Obama instaurează ObamaJugend, miroase tot mai mult a Hopenchange for all the world. Iar Europa, deși preferabilă undeva pînă mai ieri, azi devine un cuib de extremism. Just watch closely. Aș mai zice mai multe, dar probabil o să o fac într-o postare viitoare.

    2. Nu prea am înţeles câteva chestii: care era partea amuzantă, care era legătura dintre socialism şi religie (nu te-am numit radical pentru că mi-ai „insultat” apartenenţa politică; nici n-am vreuna), care era legătura dintre Obama şi criza americană (declanşată destul de mult înainte de venirea lui la putere de mecanisme care cu greu ar putea fi descrise ca „de stânga”).

      Îmi rezerv dreptul de a numi „radical” pe cineva care pune etichete pe persoane/ideologii („stângei”, „hipioţi” etc), apoi arată cu degetul şi spune „bad”, „boo”, „scary”. Apoi vine cu „argumente” de genul: stânga este autoritară şi doreşte control (de parcă dreapta nu poate fi la fel de autoritară), stânga practică eugenia (cea mai tare fază pe care am citit-o de curând; eugenia este un concept cât se poate de dreapta), ecologiştii au „o agendă”, ei vor să distrugă sărmanii monştri industriali/companii petroliere/etc, lipsiţi de apărare şi care la rândul lor nu au absolut nicio agendă (vor doar să ne facă pe toţi fericiţi).

      Meştere, nu-ţi mai fă griji în legătură cu stânga şi dreapta. Lumea nu este alb-negru. Conceptele sunt prăfuite, revoluţia franceză a trecut de mult. Citeşte manifestul comunist (dacă n-ai făcut-o deja) şi o să ţi se pară scris de extratereştri. Relevanţa lui pentru zilele noastre este apropiată de zero. Lasă-i pe copiii cu tricou cu Che, sau Jim Morisson sau Richard Stallman sau whatever. Se numeşte imaturitate: atracţia către idei romantice şi/sau chestii cool. They’ll come around. Maybe. Între timp nu te coborî tu la nivelul lor cu activismul ăsta pe blog şi cu „ba pe măta”.

      Orice fel de derapaj (stânga, dreapta, autoritar, anarhist) ar fi la fel de periculos. Trebuie găsit un echilibru, şi ăla nu se găseşte cu post-uri pe blog de genul: „Uitaţi copii: stânga; BOOOO”.

    3. Extremismul de stînga îneacă toate canalele mediatice, toate actele culturale, toate sursele mele de informare, și în momentul în care cer bun simț și echilibru sunt arătat cu degetul ca radical.
      Și scriu lucrurile astea pentru că eu chiar cred în ele, chiar văd un pericol mare în viitor, pe fondul crizei și pe fondul imaturității celor ‘de centru’. În 1932 oamenii erau cu toții așa cum spui tu: nepăsători, foarte toleranți la abuzuri. Știm ce a urmat. Acum, că ai terminat să critici ce am avut de spus, poți să încerci să înțelegi ce am scris?

    4. Şi eu sunt intolerant la abuzuri şi sunt destul de departe de a fi nepăsător. Dar nu pot fi de acord cu o polarizare de genul ăsta: stânga şi dreapta, noi şi duşmanii. Extremismul nu vine din criză, vine din fobii. Fobii împotriva străinilor, împotriva duşmanului de clasă, al celor de alte religii, al celor ce vorbesc altă limbă, împotriva „stângii” sau împotriva „dreptei”. Poate în 1932 oamenii erau nepăsători, dar în 1939 nu erau. Toţi erau polarizaţi în tabere, după baricade, toţi luptau împtriva unui adversar pe care-l ridiculizau fără să-l înţeleagă şi de care nu erau foarte deosebiţi.

      Dacă post-urile tale erau echilibrate, mai în genul „stânga şi dreapta au meritele şi păcatele lor”, poate nici n-aş fi scris vreun comentariu. Dar a scrie enşpe post-uri împotriva stângii, cu argumente (scuză-mă) nu tocmai solide. Nu mi se pare foarte echilibrat. Mie mi se pare că eşti niţel polarizat, my friend. Eşti după o baricadă.

      Anyway, I’ve got some studying to do. Take care.

    5. Curînd voi începe să dau și exemple. Dacă publicam o carte pe tema asta, puteai să mă acuzi că sunt extremist fără temei. Deocamdată pun aici opinii. Vrei dovezi… atunci o să mă pui pe mine pe o baricadă 🙂 Eu nu m-am pus, deocamdată. Și iartă-mă, dar ești naiv dacă tu crezi că în 1939 o înțelegere reciprocă a taberelor ar fi salvat Polonia. Naiv, sau rău intenționat 🙂

    6. Nu prea văd diferenţa esenţială între a scrie un articol de blog şi a scrie o carte.

      Probabil Polonia n-ar fi fost salvată. Dintotdeauna s-au purtat războaie şi se vor mai purta. Sunt fel de fel de interese, dincolo de ideologii. Ce este însă remarcabil la al doilea război mondial este *ura*. Nu zic că ura n-a fost prezentă în toate războaiele de până atunci sau în cele de după WWII, dar asta a fost la un alt nivel. De o parte a baricadei oamenilor li se spunea: „stânga este o aberaţie, este o insultă la adresa inteligenţei umane, cei de stânga mănâncă copii, beau sânge, sunt satanişti, sunt murdari, vor răsturnarea ordinii sociale şi te-ar împuşca pe tine şi pe familia ta fără nici cea mai mică remuşcare”. De partea cealaltă, oamenii aflau cam acelaşi lucru despre dreapta. Oamenii au fost copleşiţi de o teamă viscerală şi de ură împotriva „duşmanului din afară” şi s-au rupt în bucăţi. Şi nu este vorba neapărat de ideologii, funcţionează la fel de bine şi pentru religii, naţionalităţi, tradiţii etc.

      Şi da, discursul tău „echilibrat” mi-a adus aminte vag de chestii de-astea cu „duşmanul mănâncă copii”. Dar probabil tu ai dreptate şi toate abuzurile vin de la stânga. Eu nu prea urmăresc ştirile… Ia zi, în ce stadiu mai e colectivizarea?

      P.S. Te asigur că nu sunt rău intenţionat.

    7. Mă înşel. Ok, am aflat ceva pentru ziua de azi. Văd că nu te oboseşti să vii cu argumente şi te mulţumeşti cu comentarii laconice. Dar nu-i nimic, oricum nu prea am timp.

Comments are closed.