Două lucruri neimportante care ne frământă la început de decadă

Am observat fără voia mea cât de aprinse pot fi discuțiile în jurul unor subiecte absolut neimportante. Cele două subiecte despre care vreau să vorbesc acum au câte-un element comun legat de vehemența cu care îl argumentăm. Suntem brutali în abordări și în mod nejustificat.

Prima e problema decadei – se termină în 2019 decada? Sau se termină peste aproape un an? Vehemența argumentului vine din superioritatea intelectuală care emană din faptul că oamenii știu un lucru – că numărătoarea s-a început de la anul 1, deci a doua decadă a început în anul 11, și tot așa.

A doua problemă e problema salatei de beouf – ce fel de carne intră în salata respectivă și de ce? Evident, e vorba de vită – dar majoritatea românilor preferă carnea de pui – mult mai ușoară, mai puțin pretențioasă, și mai bine adaptată la acea rețetă.

Cred că central e felul în care te simți în momentul în care vii cu o astfel de afirmație, cu un astfel de corectiv, cu aroganța omului care știe ceva spre deosebire de prostimea care se lasă păcălită de aparențe. Cred că simți acea validare pe care acumularea de 100 de like-uri nu ți-o mai oferă. Tu știi ceva, și acel ceva te ajută să te validezi.

E un caz clar de bikeshedding acea situație în care o să ai mai mulți oameni care îți vorbesc despre un aspect neimportant pentru că toți sunt capabili să emită o părere, dar foarte puțini sunt capabili să discute despre un subiect important, pentru că acestea sunt foarte specializate. Cum trăim într-o lume a cifrelor, e mai ușor și mai simplu să virezi discuțiile într-un teritoriu familiar, accesibil, dar care „face succes”, în loc să îl duci înspre o discuție mai serioasă (de exemplu să faci o istorie a salatei „de beouf” și să analizezi care sunt cele mai populare variante).

Știu de ce 31 decembrie 2019 a fost considerat finalul unei decade, și nu judec. Îi înțeleg și pe cei care afirmă că sfârșitul decadei este pe 31 decembrie 2020 – dar ce nu înțeleg este vitriolul pe care îl turnăm într-o discuție despre „care e mai corect”. Ambele variante sunt la fel de valide, doar că e un pic aberant ca ceva lansat în 2020 să nu aparțină „anilor ‘20”. Este corect, dar nu e înțelept. Și singurul lucru pe care îl aduce această discuție este să rușinezi niște oameni care poate că vroiau să facă ceva frumos la sfârșitul decadei, dar au fost opriți de un deștept abuziv, și evident că nu vor face nimic la sfârșitul acestui an pentru că e penibil să închei anii ‘10 în 2020, la sfârșit.

Obiecția mea, așadar, nu e una legată de corectitudine. Lucrurile se adaptează, suntem oameni și gândim uman. Nu suntem niște roboți. Da, decada se termină în 2019, pentru că preferăm numărătoarea cardinală, nu cea ordinală, pentru că am denominat decadele după acea penultimă cifră. Da, preferăm piept de pui într-o salată de „beouf”, pentru că așa ne place nouă mai tare. Da, preferăm bicarbonat în mici, preferăm șaorma de pui și de curcan în loc de cea de oaie, cum se face la mama ei acasă. Nu trebuie să fim răi unii cu ceilalți doar pentru că avem preferințe diferite. Și e ok să ne placă lucrurile altfel decât le fac alții.

Poate în decada asta, a anilor ‘20, învățăm să fim un pic mai înțelepți, chiar dacă înțelepciunea cere să accepți lucruri incorecte.