Două tipuri de „gratis”

În podcastul înregistrat ieri am stat un pic de vorbă despre rețeaua de podcasturi a lui Dragoș Stanca, „ThinkDigital Podcast Network”. Mi-a rămas în minte o idee pe care vreau s-o explic mai pe larg, cum e cu podcasturile și cele două tipuri de „gratis”. Pe scurt, pentru cei care nu vor o poveste întreagă: sunt două tipuri de gratis, gratis plătit de alții și gratis oferit de autor în mod benevol, din diverse motive. Dacă inițial rezultatul e identic (produsul ajunge gratuit pe masa consumatorului), în timp, diferențierea devine din ce în ce mai importantă, mai ales într-o piață în care „gratis plătit de alții” vine într-un pachet cu o sumedenie de compromisuri. Pentru cei nerăbdători, puteți închide pagina aici.

Cum ziceam, acum câteva luni mi s-a propus să fiu parte din rețeaua de podcasturi TDPN. Ce înseamnă asta nu mi s-a explicat foarte bine (eram, în fond, în zona exploratorie), cei care m-au contactat habar nu aveau ce fel de podcast fac și ce să-mi propună (nu au venit cu o propunere concretă, ci doar cu un angajament de principiu, dacă pot să-i zic așa). Ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul că oamenii habar nu aveau cum să măsoare audiența: „ziceți-ne voi câți ascultători aveți”, neînțelegând cum funcționează tehnologia.

Sigur, sunt podcasturi și podcasturi. De exemplu, „Între show-uri” este un videocast, îl vezi pe youtube, acolo îl consumă marea majoritate a fanilor programului respectiv. În cazul ăsta te cam bazezi pe măsurătorile pe care ți le dă YouTube, care nu îți zic foarte multe lucruri despre cât și ce au ascultat oamenii, dar îți fac o impresie despre cât de mulți oameni au dat play la acel videoclip. Cei care merg pe varianta pur audio (ca mine) o să prefere statistici din iTunes, foarte complexe și interesante, pentru că Apple stăpânește întreg ecosistemul – știe câte minute au ascultat oamenii, de exemplu. Statisticile din iTunes nu sunt, însă foarte relevante pentru România, iPhone-ul este totuși un obiect de statut, relativ rar, iar cei care îl folosesc nu sunt neapărat reprezentativi, variabila „folosește iPhone” introducând un element de selecție care s-ar putea să nu se suprapună foarte bine peste publicul tău țintă. Dar sunt niște cifre concret utilizabile, și topurile iTunes sunt foarte interesante.

Eu mi-am împins utilizatorii către Player.FM – o platformă similară cu iTunes care face mai puțin tracking, și acolo am probabil cei mai mulți subscriberi. Aplicatia Player.FM este un player competent de podcasturi, și îl recomand în continuare cu căldură (în ciuda faptului că recent nu sunt capabili să facă refresh cum trebuie la feed-ul podcastului ICR, dar lucrez cu ei la treaba asta). Aplicația nu îmi spune câte minute au ascultat oamenii, singura cifră pe care mi-o zice e câți oameni sunt tentativ interesați, suficient cât să se înscrie să urmărească fluxul podcastului.

Mai există problema agregatoarelor care preferă să facă caching pe platformele lor. Și iTunes face asta în anumite condiții, deci cumva e eliminată varianta numărării a „câte download-uri s-au făcut”. Varianta minutelor ascultate cere colaborarea tuturor aplicațiilor de ascultat podcast, și alte cifre sunt greu de derivat. De-asta, făcând podcast de 5 ani, cunoscând toate problemele astea, având o discuție cu oamenii mi-am dat seama că ei habar nu au ce vor; și am renunțat să le predau o lecție pentru că nu le făceam training oamenilor de la TDPN. De-asta și dintr-un alt motiv foarte simplu: ei aveau de vândut un produs: podcasteri adevertiserilor. Și aveau nevoie de cifre pe care să le includă într-un dosar pe care să-l prezinte oamenilor care au la-ndemână niște bugete și sunt dispuși să le arunce pe niște foloase virtuale (expunere) greu măsurabile.

(să nu ziceți că nu v-am zis, povestea e lungă, dacă nu v-ați mulțumit cu primul paragraf va trebui să îndurați)

Aș vrea să zic că TDPN sunt bine intenționați, deși dacă te uiți la ce zicea săptămânile trecute Dragoș Stanca îți dai seama că omul e într-o lesă în care latră supărat la el însuși în timp ce-i intră banii în bancă. În mod normal nu ar fi necesar un intermediar precum TDPN: bariera de intrare pentru podcast e destul de mică, cu 100€/an cumperi hosting-ul necesar pentru un program săptămânal de o oră, de exemplu, cu 50€ cumperi un microfon decent, și tot ce îți mai trebuie e un pic de timp. E simplu să îți faci un podcast, de-asta toată lumea își face acum un podcast, pentru că e simplu, ieftin, și pierderile minime dacă te lași de el (ce o să facă lumea peste câteva luni).

Dar tentația de a-ți primi banii înapoi pe investiția minimă făcută e mare. Și sunt două feluri în care o poți face: poți cere sponsorizări, donații (și în general printre oamenii cărora chiar le place programul tău sigur se găsesc și oameni care să-ți dea un bacșiș de 5€), sau poți apela la sponsori „cu bani”.

Pentru oricine ascultă podcasturi de limbă engleză deja e cunoscut că toți podcasterii au saltele Casper, se rad cu Harrys sau OneDollar, și aproape toți ascultă chestii pe Audible. La drept vorbind, nu aș ezita să recomand un serviciu sau un produs pe care îl folosesc, de exemplu nu mă sfiesc să zic că folosesc Vodafone și sunt foarte mulțumit de serviciile lor, la fel cu Banca Transilvania cu care nu țin minte să fi avut vreo problemă, am fost foarte mulțumit de produsele HTC și mi-aș fi dorit să reziste și să scoată produse noi sau îmi plac oamenii de la Nemira fie și doar pentru că am crescut cu selecția de cărți publicate de-a lungul timpului (deși cunoscând personal oamenii de acolo îmi sunt cu atât mai dragi). Dar treburile astea sunt cât de cât personale, și cei care mă cunosc știu că nu aș încerca niciodată să împing produsele astea pe gâtul lor, și că nu mă sfiesc să vorbesc despre lucruri pozitive făcute de concurență((mai puțin Apple, seriously, that’s the new overlord, f**k Apple)). Nu aș avea o problemă promovând produse în care cred eu, și de care sunt mulțumit. Însă întrebarea pe care am pus-o celor de la TDPN, mai mult sau mai puțin direct, este: ce îmi puteți voi oferi să fie valoros pentru cei care îmi ascultă podcastul?

TDPN face un serviciu de intermediere: pune în legătură artiștii (podcasterii) cu mecenatele. Aparent, lucrurile sunt ok, și într-o piață funcțională, onestă, corectă, lucrurile ar fi cât se poate de pozitive: win-win pentru toată lumea. Dacă aș fi naiv, aș crede că TDPN fac o treabă bună, și i-aș primi cu inima deschisă. Ideal, TDPN m-ar pune în contact cu niște oameni care vor să vândă cărți de istorie, eu să le promovez cărțile de istorie în Podcastul de Istorie și toată lumea să fie fericită și câștigată.

Ceea ce m-am ferit eu să fac a fost să evit o dependență de sponsori. În momentul ăsta, programele la care contribui sunt independente – real independente – nu depind de nimeni altcineva decât de noi, coautorii. Podcastul de Istorie vreau să rămână permanent gratuit, niciodată legat de numele unui sponsor. Nu vreau să le explic ascultătorilor ce bancă bună e BCR, ce bună e apa de gură Listerine sau ce fine sunt șosetele Secuiana. Și vreau să evit oportunitatea de a deveni un exemplar în insectarul TDPN, o cifră pe un slideshow pe care ei îl vântură la sponsori. Treaba asta ar fi doar o compromitere a viziunii mele inițiale – aceea de a oferi niște podcasturi gratuite, accesibile oricui are o conexiune la internet și ceva care să-i scoată sunet.

Cum ziceam la început, sunt două tipuri de gratuit, și ambele se rezumă la „cine plătește ca un produs să fie gratuit”. În cazul ăsta, plătesc eu și coautorii podcasturilor, fie prin bani, fie prin timp investit. În al doilea caz, acel gratuit este plătit de sponsori, cei care doresc să promoveze sau să vândă niște produse, și de ascultători, care trebuie să consume conținutul împănat cu reclame. În acel caz eu chiar aș putea prospera; diferența majoră e că aș avea constant nevoie să mă subordonez celui care plătește, chiar dacă fac chestia asta conștient sau subconștient. Voi putea eu recomanda Pepsi ascultătorilor în condițiile în care nu consum? Voi accepta eu să le vorbesc fetelor despre oportunitatea de a deveni independente apelând la Studio 20? Probabil că nu. Poate că TDPN nici măcar nu intermediază astfel de promoții, doar că pentru cei care acceptă acest târg inițial cu oamenii lui Stanca vor trebui să se pregătească pentru foarte multe compromisuri la drum lung.

Compromisuri care se vor vedea în conținutul pe care îl vor pune în podcasturile lor. Da, la început nu o să se vadă, o să intre subtil, poate chiar o să-i ajute să crească. Poate chiar o să-i ajute să devină cu adevărat independenți, ca fetele de la Studio20. Dar, pentru mine, acceptarea unui compromis cu TDPN este echivalentul înlocuirii adicției de nicotină cu porții zilnice de cocaină.

Nu luați asta ca pe un semnal de superioritate morală. Nu e. E egoism pur în cazul meu: nu îmi doresc compromisuri, vreau să pun 101% din viziunea mea în podcasturile pe care le fac. Nu m-ar mira ca la un moment dat să recomand o carte sau o editură în podcastul de istorie, și poate că o să accept și niște sponsorizări. Diferența ar fi că voi face asta din perspectiva unui agent liber, în condițiile pe care eu le stabilesc, într-un fel care îmi va păstra intactă viziunea asupra programelor în care mă implic.

Poate o să spuneți că sunt fatalist, însă în același timp trăiți într-o Românie care nu are o presă de calitate pentru că oamenii ăștia au făcut un compromis similar acum mulți ani. Sigur, compromisul le-a permis multe libertăți. Dar 15, 20 de ani mai târziu, presa românească arată în felul în care arată. Nu vreau, așadar, să devin presă românească. De-asta le urez mult succes celor care au devenit exemplare în insectarul TDPN, sunt sigur că vor deveni mai mari decât întreg universul. N-am nevoie, mersi de ofertă.