Dreptul de a gîndi cu mintea altuia

Îmi găsesc ideile din ce în ce mai departe de main-stream. Am început prin 2007, pe cînd ProTv-ul emitea o aberantă petiție pentru poliția animalelor. Atunci am creat și o petiție, „Nu crime”, pe care am postat-o odată cu o scrisoare deschisă către ProTv. Petiția a strîns în 4 ani și jumătate 1100 de semnatari, nu 50.000 ca petiția pentru animăluțe a ProTv-ului, semn că și pe Internet e ca în viață, tot corigentul și nesimțitul care sparge semințe are mai multă putere decît oamenii de bun simț.

Mi s-a spus că nu am inimă (serios). A fost prima reacție cu adevărat negativă pe care am primit-o de la postările pe blogul meu; aveau să urmeze și altele, mult mai dure, pe care nu are sens să le enumăr aici, dar aia nu o uit că a fost prima. Nici nu mai țin minte de la cine, o demoazelă de gen neutru, să zicem, care se simțea ofensată că eu nu iubesc animalele. Cred că e bine să ținem minte acest exemplu, pentru că e cel mai simplu și poate cel mai ilustrativ pentru ce avea să urmeze.

De-a lungul timpului am scris destul de mult contra curentului. Am scris contra ecologiștilor, contra feministelor, contra campaniilor anti-discriminare, contra ieșirilor gen lecturi urbane, contra lui Obama, contra facebook-ului, și chiar, recent, ultimele două postări contra Internetului și contra cititului din carte pe copaci morți (aproximativ). Din liceu arătam semne de a scrie contra (am martori care pot atesta treaba asta) inclusiv un articol numit „Rap-lica” în care îi făceam pe rockeri niște drogați nespălați și pe rapperi niște sfinți. Nu contează că nu știam ce zic, combăteam bine, asta era tot ce conta.

De ce scriu atît de mult contra? Într-o încercare de a-mi defini propria poziție resping (argumentat) pozițiile care îmi displac, e modul meu de a-mi defini poziția. Nu sunt sigur cum e mai bine, dar știu cum e mai rău. Văzînd variante mai rele știu să nu merg pe ele, cînd văd variante mai bune pot să le abordez și cînd cineva îmi spune că greșesc (dar argumentat, și fără arătat cu degetul) atunci pot să mă retrag și să-mi recunosc greșeala. Cu toate acestea sunt conștient că scriind contra pare că nu fac altceva decît să gîndesc cu mintea altuia, fără a-mi forma eu însumi o părere. Citîndu-l aproximativ pe Nietzsche, privind în abis abisul privește înapoi – privind înspre greșeli greșesc și eu.

Dar există un mare avantaj în a face ceea ce fac eu. Să fim serioși, nu sunt un geniu economic, politic, social. Sunt un om normal, care are un loc de muncă pe care îl frecventează vreo 8 ore pe zi, care are problemele lui, și nu are timp să țeasă pe blog fiecare urzeală pe care a gîndit-o universul. Cred însă că puterea de a recunoaște erorile de gîndire îmi dă dreptul de a gîndi cu mintea altuia, de a transforma și expune propriile idei chiar dacă sunt în opoziție cu a celor din jur.

Dorin, e mai ușor să critici. Da, de aceea fiecare curent mainstream curent este o critică. Poliția animalelor era o critică la adresa oamenilor care nu iubeau mai mult ca pe oameni animalele. Lecturi urbane e o critică la adresa celor care nu citesc cărți pe copaci morți. Ecologiștii main-stream, contra progresului tehnologic. Feministele contra bunelor moravuri și a normalității, plus au o ură viscerală la adresa femeilor, pe care o manifestă în fiecare idee pe care o emit. Fanii Obama îl urau pe Bush și pe republicani în general. Anteniștii îi urăsc la culme pe Băsescu și Băsescu, cele două personaje mitologice (unul e diabolic, altul e o cîrpă de om, un bețiv ordinar). Fanii Anonymous iubesc anarhia, ceea ce înseamnă că urăsc ideea de civilizație sau de respect reciproc. Și ideea merge înainte.

Sigur, cînd e viciul tău parcă îți place altfel, parcă ai mai multă tragere de inimă și mai multe argumente. Să nu mă înțelegeți greșit, înțeleg de ce unii oameni se bagă în niște tabere de genul ăsta, altfel cu o reputație îndoielnică. Nevoia de asociere, de afirmare, prinde altă culoare atunci cînd există un dușman. Dealtfel, comuniștii și socialiștii trăiesc numai din ideea de revoluție permanentă – stîngeii se hrănesc cu ideea că există un dușman care trebuie atacat, și el poate fi foarte bine determinat (așa cum e Băsescu pentru Crizel Antenescu, antene și alții asemenea)  sau unul difuz, precum ‘dușmanul de clasă’.

Așa că atunci cînd alegi să gîndești cu mintea altuia, trebuie să te gîndești la consecințe. Și e clar că e un efort de gîndire extraordinar, foarte nepotrivit pentru generația asta care dacă nu primește ideile gata mestecate de altcineva refuză să facă și cea mai evidentă legătură între două idei similare. Doar așa pot prospera idei precum ’egalitate’, socialism, comunism (care, evident, nu a fost încă implementat cum trebuie, dar NOI vom ști să o facem!), ecologismele extreme, feminismele, anarhismele. Și asta la tineret – dacă atunci cînd ai 20-25 de ani refuzi să gîndești și iei totul de-a gata, nemestecat, ce te face să crezi că la 30, 40, 50, 60 o să gîndești cu mintea ta? De aceea, ca să nu rămîi o vită, cînd cineva vrea să-ți vîndă o idee trebuie să o iei, să o cîntărești, să o treci prin filtrul logicii tale, să cauți datele, să cauți informația reală… Și apoi să dai un verdict.

Ceea ce eu, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, am încercat să fac întotdeauna, și voi încerca în continuare.